„Francezii și-au pierdut mințile: până la urmă, la această concluzie nu se poate ajunge decât atunci când se citește, în clasamentele internaționale, că Franța se consideră mai nefericită decât Zimbabwe”. Editorialul Les Echos spune multe despre cum se prezintă Franța, zguduită și mai mult debombardament pe Champs Elysées joi seară, la o întâlnire electorală cheie pentru viitorul său și al Europei. În urma lui Trump și Brexit, sunt cei care se tem de ce e mai rău, dar unul dintre principalele ziare franceze crește doza: „Dacă Regatul Unit are Farage și Statele Unite ale Americii Trump, Franța este singura țară occidentală care are două dintre cele ale lui Trump, unul în extrema dreaptă și unul în extrema stângă”. Orice referire la Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon, cei doi candidați cei mai antisistem într-un scenariu care vede deja șapte din unsprezece candidați „concurând demagogie și incoerență”, nu este întâmplătoare.
Și conform ultimelor sondaje publicate înainte de vot, nici măcar nu se poate exclude a priori (deși este puțin probabil) ca cei doi să fie cei doi care se vor provoca reciproc în turul din 7 mai: cei patru candidați principali, inclusiv republicanul François Fillon și liberalul progresist Emmanuel Macron (singurul candidat care crede cu tărie într-un viitor pentru Paris în Uniune), sunt de fapt toți candidați, în jur de 20% din preferințe fiecare. Puțin peste această cotă sunt Macron și Le Pen (după cineva întărit și mai mult de evenimentele de la Paris), care ar trebui, așadar, să fie cei doi favoriți în ajun, dar decalajul dintre sondaje este prea mic pentru a oferi chiar și cea mai mică certitudine. „În țara lui Descartes, cetățenii vor ajunge să voteze la întâmplare”, insistă Les Echos, care vede în cele cinci blocuri de 20% (cei patru candidați principali și blocul celorlalți) semnalul unui rezultat final care chiar ar putea fi aleatoriu, dictat de starea de spirit a momentului și de noroc.
Cert este că nu doar Franța, ci toată Franța joacă foarte mult în această rundă Europa, destinată să moară dacă Brexitul ar fi urmat în mod flagrant de Frexit, deoarece nu au omis să sublinieze cei 25 de economiști laureați ai premiului Nobel pe care îi au a semnat un recurs în Le Monde împotriva Marinei Le Pen și a utilizării instrumentale pe care aceasta o face de teoriile lor economice în scopurile campaniei electorale. Într-adevăr, printre semnatari se numără și Joseph Stiglitz, un cunoscut eurosceptic care totuși avertizează: „Într-o perioadă în care Europa și lumea se confruntă cu încercări fără precedent, este nevoie de mai multă solidaritate, nu de mai puțină. Problemele sunt prea grave pentru a fi lăsate pe seama politicienilor care dezbina”. „Există o mare diferență – continuă documentul cu referire la posibilitatea, pe care Le Pen ar dori să o transforme în realitate printr-un referendum, ca Franța să părăsească nu numai UE, ci și moneda unică – între a alege să nu participe la prima instanță și ieși din ea după ce o adoptă”.
Este de la sine înțeles că comunitatea internațională speră într-o victorie pentru Macron, fost ministru al Economiei cu Hollande și acum lider al unei mișcări independente „care vrea să ia tot ce este mai bun din stânga, dreapta și centru”. Un proiect ambițios, care pare a fi singurul corespondent posibil al entuziasmului populist, alimentat de criza economică și terorism, care a triumfat deja în ultimul an între Marea Britanie și SUA. Apoi a triumfat până la un anumit punct, în condițiile în care victoriile referendumului Brexit și ale lui Trump au fost foarte înguste (într-adevăr, majoritatea cetățenilor americani au votat-o până la urmă pentru Hillary Clinton), dar ceea ce contează - și ceea ce îngrijorează - este rezultatul final. Un rezultat foarte incert și care, oricum va fi, va fi senzațional: Franța, țară marcată istoric de bipolaritate politică, nu prezentase niciodată o grilă de start atât de eterogenă și constituia trei sferturi din partide sau mișcări netradiționale (sau, în orice caz, niciodată fost la guvernare). Într-adevăr, în lotul celor patru, nu este – conform sondajelor – nici măcar loc pentru Benoit Hamon, candidatul Partidului Socialist, care tocmai a guvernat țara timp de cinci ani.
Iată principalele puncte ale programelor celor patru candidați principali:
– MACRON
Dacă este adevărat că antieuropenismul este laitmotivul campaniei franceze, singurul candidat care este expres pro-european, fostul ministru al economiei al lui Hollande, conduce sondajele, chiar dacă la un fir de păr. Macron, care conform proiecțiilor, ar câștiga împotriva oricui odată ce va ajunge la vot (spre deosebire de Le Pen care este un învins în toate combinațiile), este steaua în ascensiune a politicii franceze. Neavând încă 40 de ani, a reușit să ocupe un mare spațiu electoral lăsat liber de extremismele atât de la modă: chiar și după experiența sa cu guvernul Hollande, judecat dezastruos de majoritatea cetățenilor, a reușit să se reinventeze ca centrist. , sau mai degrabă liberal-progresist. Francezului îi place echilibrul, poate tocmai din cauza celor patru candidați el este cel care ar schimba cel mai puțin, mai ales pe plan internațional.
Macron dorește ca Franța să rămână ferm în Europa, care respectă pactul de stabilitate deficit/PIB de 3%, este, de asemenea, în favoarea tratatelor comerciale atlantice cu SUA și Canada (singurul dintre cei 11 candidați) și încă mai crede cu tărie în NATO, într-adevăr ar lăsa-o așa. este, opunându-se noilor intrări. Fostul bancher al familiei Rothschild ar vrea să mențină și Schengen, ius soli, actuala lege a simbolurilor religioase (interzisă în școli din 2004, vălul interzis în locurile publice din 2010), actuala și mult discutată Loi Travail (Locuri de muncă). Act francez, pe care toți ceilalți 10 candidați ar dori să-l revadă). Chiar și pe pensii Macron este conservator (e singurul care i-ar lăsa exact așa cum sunt), în timp ce marile știri ale programului său sunt în principal trei: reducerea panei fiscale pentru companii, dar mai ales reduceri enorme ale cheltuielilor publice (în special prin suprimarea a 120 de locuri de muncă) și eliminarea impozitului pe proprietate pentru 80% dintre cei care îl plătesc.
– MELENCHON
Născut în Maroc din părinți franco-algerieni și definit de Le Figaro drept „Chavezul francez”. ar dori să impoziteze veniturile care depășesc 100 de euro pe an (400 de euro pe lună) la 33%, sau de fapt ar dori să pună un plafon pe câștig și să adauge trepte de impozitare (ajunge la 14 din actualele 5) pentru ca cei care declară venitul maxim, adică 33 de euro pe lună, să plătească 90% din impozite. Liderul „La France insoumise”, licențiat în filozofie, vrea să taxeze și francezii rezidenți în străinătate: în cazul sportivilor, a mai spus că altfel nu vor mai purta tricourile naționalelor transalpine. Pachetul său include și creșterea salariului minim (SMIC) de la actualul 1.150 de euro net la 1.300, și desființarea Senatului. Totuși, din cele mai recente sondaje se pare că candidatul de extremă stângă, surprinzător în depășirea în consens pe candidatul oficial al Partidului Socialist Benoit Hamon, este cel mai puțin creditat pentru a ajunge în turul doi.
- PIXURILE
Liderul Frontului Național, extrem de favorizat la începutul campaniei electorale, a fost cu siguranță absorbită de luptă, dar este încă greu de crezut că nu va ajunge măcar la vot, tot în urma celor mai recente atacuri teroriste de la Paris. Le Pen propune un program marcat de populism și anti-european: vrea să scadă – la fel ca Mélenchon – vârsta de pensionare la 60 de ani (de la actualul 62), să rezerve politici sociale (contribuția de solidaritate pentru cei mai săraci, persoanele cu dizabilități și atribuirea de locuințe sociale) numai cetățenilor francezi, abolirea ius soli și înăsprirea controalelor la frontieră și acordarea dreptului de azil, abolirea Schengen și PAC (politici agricole comune) pentru a reveni la o politică agricolă națională. Dar, mai presus de toate, fiica artei (tatăl ei Jean-Marie, acum în vârstă de aproape 90 de ani, a ajuns la un scrutin istoric în 2002, pierzând apoi în fața lui Chirac cu un mic 17% în turul doi) speră la o revenire la franc și daca va fi ales va propune un referendum pentru iesirea din Uniunea Europeana.
- COMPLETAȚI PE
În cele din urmă, în grupul de conducere se află François Fillon, fost prim-ministru în timpul președinției lui Sarkozy e sub criză de luni de zile pentru procedurile legale legate de misiunile fictive atribuite soției și copiilor săi: Penelopegate însă nu îl împiedică pe candidatul gaullist să rămână în joc. Fillon este moderat pro-european, dar mai ales candidat mai liberal, cel care propune cele mai drastice schimbări pe frontul muncii și politicilor sociale în favoarea unei reduceri a cheltuielilor publice: pornind de la tăierea a jumătate de milion de funcționari publici până la majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani.
Printre candidații eligibili Fillon de exemplu, el este singurul care ar dori sa majoreze TVA-ul, sa desfiinteze taxa de solidaritate pe mari averi (o taxă care privește 340 de contribuabili cu venituri de peste 1,3 milioane, și care cedează 5,2 miliarde pe an cassa statului), și chiar pentru a face și mai favorabilă angajatorilor deja foarte criticată Loi Travail. Candidatul republican sugerează, de asemenea, să-și ia rămas bun de la legea istorică a 35 de ore, cel mai mic timp de lucru săptămânal din Europa și pe care Mélenchon ar dori chiar să o reducă la 32: Fillon sugerează să se lase pe seama acordurilor dintre muncitor și companie.
