Datele care reies din votul european sunt în esență două. Prima este că doar în două dintre marile țări ale Uniunii au câștigat partidele la guvernare: în Italia, cu Matteo Renzi în fruntea executivului timp de 80 de zile, a fost un triumf; în Germania cu Angela Merkel la cârma țării de peste un deceniu, o confirmare. A doua este că forțele eurosceptice avansează, la dreapta - cum ar fi Frontul Național al lui Marine Le Pen, care a devenit partidul lider în Franța - și la stânga - cum ar fi Syriza lui Alexis Tsipras, care câștigă 26,7% din voturi în Grecia, cu patru puncte înaintea partidului premierului Samaras. Un rezultat similar a fost obținut și în Marea Britanie, unde euroscepticii din UKIP-ul lui Nigel Farage au ajuns la 27,5%.
Ce consecințe ar putea avea pentru viitorul Uniunii înfrângerea majorității partidelor la guvernare și întărirea euroscepticilor? Sunt mulți care susțin că politica economică europeană va trebui neapărat să-și schimbe ritmul, oferind mai mult loc de creștere. Tot pentru că, în Germania însăși, adeptă a politicii de austeritate, sondajele au oferit un cadru electoral foarte diferit de cel conturat cu doar câteva luni în urmă de politicile din septembrie 2013.
Noutățile votului german au fost în esență trei. În primul rând, Uniunea, formată din CDU, partidul lui Merkel, și CSU, aliatul bavarez, rămâne prima forță germană cu 35,4% din voturi, dar, față de alegerile precedente, pierde două puncte și jumătate, din cauza colapsul (peste 8%) înregistrat în rândurile social-creștinilor care au condus o campanie electorală eurosceptică și neconvingătoare.
Social-democrații, în schimb, au obținut cel mai bun rezultat de până acum: cu 6,5 puncte procentuale mai mult decât la alegerile precedente, SPD se situează la 27,3%. Un succes al întregului partid dar, mai ales, succes personal al lui Martin Schultz, candidat la președinția Comisiei Europene pentru familia socialiștilor. Schultz a câștigat și recurgând la trucuri precum „doar votând pentru SPD un german poate fi trimis la Comisie”. Un exces de naționalism, imediat retras, dar care trebuie să fi prins în rândul acelei părți a electoratului care încă se luptă să digere absența instituțiilor europene conduse de germani și, mai ales, nu tolerează o bancă centrală europeană în mâinile unui Italiană.
În cele din urmă, Alternative für Deutschland, noua formație a lui Bern Lucke, - profesor de economie și membru strict al Bisericii Evanghelice (fără televizor, fără mașină, fără bere în public) - se situează la 7%. Un rezultat considerat foarte satisfăcător pentru o forță politică creată cu puțin mai puțin de un an în urmă cu scopul de a nu mai face contribuabilii germani să plătească „factura pentru viața bună din țările din Sud”.
În lumina acestui nou ansamblu politic din Germania, la ce schimbări ne putem aștepta în problemele europene? De fapt puțini. Să vedem de ce.
Desigur, Merkel va trebui să facă mai multe compromisuri cu aliații săi și să revizuiască rolurile guvernului, care până acum atribuise politica internă social-democraților (cum ar fi introducerea salariului minim, antipatia CDU) și politica europeană. creștin-democrații. Întărit de consensul electoral obținut, SPD va dori să aibă mai mult spațiu în Europa pentru a-și susține viziunea despre o Europă „mai susținătoare”. În același timp, însă, cancelarul va fi nevoit să medieze pentru a opri avansul AfD care, pe de altă parte, chiar nu vrea să mai audă despre solidaritate cu țările aflate în dificultate.
Prin urmare, abordarea Berlinului cu privire la ajutorul european se va schimba cu greu de la cea a „solidarității condiționate de responsabilitate”, cu alte cuvinte, cea a „temelor pentru acasă”. Din acest punct de vedere, Angela Merkel va putea conta pe sprijinul președintelui BCE, care s-a dovedit a fi un aliat excelent de-a lungul anilor. Pe de altă parte, SPD este, de asemenea, conștient de faptul că alegătorii au răsplătit deschiderea partidului către o „Europa a creșterii”, dar ar condamna ferm construirea unei „Europe a cecurilor în alb”, așa-numita Transferunion.
Al treilea aliat al lui Merkel va fi Jean-Claude Juncker. Partidul popular a fost cel cu cele mai multe voturi și, astfel, cu mare probabilitate, ex-premierul Luxemburgului va deveni noul președinte al Comisiei Europene, exact așa cum spera cancelarul german. Junker a declarat într-un interviu din aprilie că „o creștere durabilă nu poate fi produsă pe ruinele unei datorii publice în continuă expansiune”.
