„QE-ul mult așteptat din zona euro a fost necesar pentru a contracara deflația, întrucât stimulul oferit creșterii prin măsurile anterioare ale BCE a fost din ce în ce mai insuficient. De fapt, ratele pe termen lung au scăzut puțin în termeni reali, adică excluzând dinamica prețurilor, și tind să crească pe măsură ce acestea din urmă scad”. Așa citim într-un studiu al Centrului de Studii Confindustria, potrivit căruia achiziția de titluri de valoare pentru 1.140 de miliarde de euro lansată de BCE determină o reducere de 1,1 puncte a cursurilor pe termen lung și determină o devalorizare de 11,4% a cursului de schimb. a monedei unice. O parte din aceste efecte au fost deja anticipate de piețe, prin urmare repercusiunile asupra PIB-ului vor fi mai rapide: impulsul general va fi egal cu 0,8% în 2015 și 1,0% în 2016.
„În Italia, BTP-ul pe 2011 ani net de inflația de bază a rămas substanțial stabil între 2013 și 2014, la niveluri foarte ridicate, și abia în 1,19 a înregistrat o scădere semnificativă: 3,22% în ianuarie, de la 2013% la sfârșitul lui 2014. – continuă studiul -. Cu toate acestea, acest nivel este încă ridicat, dacă este evaluat în lumina condițiilor de stagnare economică. Și dacă se compară cu valoarea corespunzătoare din Germania, unde rata reală pe termen lung a revenit în teritoriu negativ din 0,64 (-0,43% în ianuarie). În SUA rata reală a scăzut la XNUMX%”.
În plus, potrivit CSC, „scăderea limitată a ratelor reale pe termen lung nu constituie un stimul suficient de puternic pentru a relansa economia italiană și cea a altor țări din zona euro. Acesta este unul dintre motivele slăbiciunii sale prelungite din ultimii ani. Italia și întreaga zonă euro se luptă încă să reapară din faza lungă de creștere scăzută și inflație scăzută, cu o politică monetară care s-a dovedit până acum ineficientă în sprijinirea redresării acesteia. Criza a schimbat mediul, provocând o creștere potențială mai mică și presiuni deflaționiste. În acest scenariu dificil, o politică monetară și mai expansivă este esențială pentru repornirea economiei”.
În ceea ce privește ratele reale din zona euro, „sunt mai mici tocmai în economiile care au cel mai puțin nevoie de ele, precum Germania – conchide studiul -. Acolo unde stimulul monetar este cel mai necesar, ca în Italia, ratele reale pe termen lung rămân în general pozitive. Acest lucru exacerbează divergența dintre țările din zona euro și complică și mai mult managementul altor politici economice. Fără măsurile deja aprobate de BCE, însă, diferite economii ar fi cunoscut o contracție și mai accentuată decât cea înregistrată efectiv. Pentru Italia, estimările recente ale Băncii Italiei5 indică faptul că ar fi existat o scădere mai mare a PIB, egală cu 2,7 puncte procentuale cumulate în perioada de doi ani 2012-2013, dacă BCE nu ar fi adoptat intervențiile monetare nestandard care a scăzut randamentele obligațiunilor suverane din țările periferice, comparativ cu vârfurile din 2011”.
