În ultimele săptămâni, a fost dezlănțuită dezbaterea cu privire la posibilitatea ca prețurile actuale ale mărfurilor să fie umflate de o bulă gata să izbucnească. Nu au lipsit testele tehnice de explozie, dar deocamdată au fost urmate de recuperări imediate, lăsând astfel prețurile la cheremul unei volatilități tot mai mari și cu schimbări frenetice în față.
Singura mini-explozie sigură este cea care a afectat argintul: după ce a atins 50 de dolari uncia la sfârșitul lunii aprilie, astăzi se luptă să mențină nivelul de 35 de dolari. Este încă cu cel puțin 4 dolari mai mult decât a fost nevoie pentru a cumpăra argint la sfârșitul anului 2010. Aurul a scăzut de la maximul său istoric de 1575,79 dolari pe uncie, stabilit pe 2 mai, dar pare solid ancorat la 1500 de dolari, un nivel niciodată văzut în Londra până acum o lună. Vânzările raportate de fondul lui George Soros și care au avut loc în primul trimestru al anului nu au creat, evident, aceleași temeri pe care le-a stârnit anunțul lor, bine orchestrat de finanțator săptămâna trecută. Pentru metal, în centrul evenimentului Vicenza Oro în aceste zile, se profilează poate o coborâre progresivă spre valorile de la sfârșitul lunii decembrie, când a fluctuat puțin peste 1400 de dolari. Cu toate acestea, dificultățile Greciei și consecințele acesteia asupra piețelor valutare impun prudență. Raliul care a adus aurul mai sus are motive care încă par a fi foarte prezente. Dificultățile economiei cu siguranță nu sugerează abandonarea unui activ refugiu sigur (cineva preferă chiar să-l numească „adevărata monedă mondială”). Mai degrabă, trebuie amintit că cererea chineză pentru bijuterii este în continuă creștere. Consumatorii chinezi și băncile centrale promit că vor absorbi cu ușurință chiar și aurul care devine disponibil pentru vânzarea unor ETF-uri de aur. Cu siguranță, totuși, o creștere economică globală solidă și o mai mare stabilitate a piețelor valutare vor declanșa o mișcare descendentă care ar putea face mult rău susținătorilor totali ai metalului galben.
Cazul petrolului este mai important pentru implicațiile politice și economice și apare mai evident pentru lărgirea progresivă a decalajului dintre cotații și piața reală. Săptămâna care tocmai a început a înregistrat o scădere bruscă a prețurilor în primele ore de tranzacționare, în concordanță cu recuperarea dolarului. În mai puțin de o lună, prețurile au pierdut peste 15 dolari, dar sunt încă la niveluri pe care săptămâna trecută Agenția Internațională pentru Energie le-a considerat alarmant pentru creșterea economiei mondiale. Scăderea recentă oferă oxigen rafinăriilor, dar nu schimbă, cel puțin deocamdată, o panoramă alcătuită dintr-o cerere modestă de produse rafinate. Analizele lui Goldman Sachs continuă să ghideze viitorul chiar și fără legături cu realitatea. După cum subliniază unii operatori independenți, în aprilie cea mai mare ofertă saudită (pentru a compensa deficitul obiectiv de țiței libian și dificultățile în obținerea petrolului sirian) nu a găsit o cerere la fel de mare. Iar excepțiile de la interdicțiile de a cumpăra țiței iranian (înăsprirea măsurilor UE față de Teheran este astăzi) au accentuat sentimentul unei piețe bine aprovizionate. Cotațiile Brent-ului, ținute mereu mult mai sus decât cele ale WTI (referința SUA este depășită chiar și de țițeiul Dubai) favorizează sosirea, într-o Europă care cumpără puțin, a petrolului sud-american care găsește aici prețuri teoretice de neconceput în America. Se așteaptă puțin de la OPEC, care își va ține reuniunea periodică la Viena pe 8 iunie: cotele de producție au fost blocate de la sfârșitul anului 2008, dar doar prețurile, nu cererea, cer o creștere a ofertei de la cartel. La Viena, așadar, va fi mai interesant să verificăm prezența și declarațiile delegaților iranieni (va fi președintele Ahmadinejad?) și libian (va fi ministrul Sokri Ghanem, care pare să fi abandonat frontul pro-Gaddafi?) .
În altă parte, există indicii de pesimism în ceea ce privește prețurile metalelor neferoase, atât din cauza amplorii stocurilor de aluminiu, cât și din cauza zvonurilor recurente despre o încetinire a achizițiilor de cupru. Dar este un pesimism prudent, care nu vorbește de o bulă gata să izbucnească. Atât de mult încât analizele lui Macquarie sugerează că din toamnă cererea chineză va începe din nou să se întărească și să stabilească legea. Sectorul cafelei este, de asemenea, greu de citit: la New York prețul soiului Arabica s-a închis săptămâna trecută sub 260 de cenți pe kilogram pentru prima dată în aproape opt săptămâni, dar rămâne cu mult peste cei 240,5 cenți de la începutul anului. Piața este bine aprovizionată și nici măcar sezonul recoltelor scăzute din Brazilia (unde producția are un ciclu de doi ani) nu este de așa natură încât să ne îngrijoreze, într-adevăr, pare a fi aproape cantitativ de nivelurile unui an de recolte mari. Se poate aștepta o scădere treptată în următoarele luni, dar nu și un colaps. În schimb, volatilitatea va rămâne ridicată, ceea ce are totuși motive care nu au legătură cu fundamentele pieței (adică producția, stocurile și consumul). Atenția privește mai departe: în viitor, creșterea treptată a cererii reale va necesita căutarea de noi suprafețe care să fie folosite pentru această cultură. Ajustările repetate ale prețurilor aurului, petrolului, metalelor industriale și cafelei nu șterg senzația că piețele sunt la cheremul unor manevre dictate de factori exogeni, precum enunțurile guru-urilor sau analizele marilor bănci de investiții. Cotațiile, deși în scădere, vorbesc în continuare de niveluri inadecvate pentru a favoriza redresarea economiei mondiale. De fapt, cererea reală, în special cea de petrol, arată încă puțină vivacitate. Cei care se așteaptă să izbucnească o bula riscă însă să fie dezamăgiți. Iar cei care au văzut semnele în ultimele săptămâni trebuie să-și amintească că la nivel global prețurile sunt încă mai mari decât la sfârșitul anului 2010.
