Cu o decizie surpriză - practic a doua zi după acordul (nu se știe încă cât de solid) privind încetarea focului din estul Ucrainei ajuns la Minsk între Angela Merkel, François Hollande și Vladimir Putin și poate în ajunul unui posibil european. intervenție în Libia pentru a bloca înaintarea militară a ISIS - președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker l-a numit pe francezul Michel Barnier, deja de două ori comisar UE (mai întâi cu Prodi și apoi până în octombrie anul trecut cu Barroso II), consilier special pentru Europa. Politica de securitate și apărare. Înjumătățind astfel efectiv competențele Federica Mogherini, la doar trei luni și jumătate de la numirea ei în dublu rol de înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe și, într-adevăr, politica de securitate, precum și vicepreședinte al Comisiei.
Juncker, în anunțarea numirii, a declarat că Barnier, „mulțumită vastei sale experiențe dobândite în sectorul securității și apărării, este persoana potrivită pentru a ne sfătui atât pe mine, cât și pe Înaltul Reprezentant/vicepreședinte Federica Mogherini în aceste chestiuni atât de importante. spre viitorul Europei”. Președintele Comisiei a ilustrat apoi pe scurt motivația din spatele noii numiri, fără a indica însă care ar trebui să fie împărțirea sarcinilor în materie de securitate și apărare între Mogherini și Barnier. „Când actuala Comisie a preluat funcția – a adăugat el – am declarat că Europa ar fi trebuit să devină mai puternică în ceea ce privește securitatea și apărarea. Desigur, Europa are în principal soft power, dar pe termen lung chiar și cea mai puternică soft power are nevoie de un minim de capacități de apărare integrate”. Sugerând astfel că, probabil cu referire mai precisă la criza politico-militară care a explodat în Libia, nu poate fi exclusă o formă de intervenție armată europeană în acel teatru de război.
Dacă este cazul, alegerea de a-l implica pe Michel Barnier, un lider european de lungă durată, ar putea fi interpretată ca o încercare de a întări ponderea politică a Uniunii Europene în materie de apărare în contextul unui scenariu de cvasi-război. Dar, dacă această interpretare ar fi corectă, atunci sosirea fostului comisar francez ar căpăta sensul unei declarații de (jumătate) neîncredere a lui Jean-Claude Juncker față de Federica Mogherini. Ipoteza care, daca ar fi confirmata, ar risca sa deschida o disputa politico-diplomatica intre presedintia Executivului european si guvernul italian (care l-a nominalizat, si a insistat, pe ministrul de Externe de atunci in functie tocmai pentru acea functie). O dispută care – într-un moment în care Isis ne amenință în mod explicit țara și, de asemenea, actualul șef al Farnesinei, Paolo Gentiloni – ar fi complet nepotrivit.
Cert este, însă, că inițiativa lui Juncker - oricare ar fi intențiile și obiectivele sale - a slăbit în mod obiectiv ponderea politică a Federicăi Mogherini (și, prin extensie, a sponsorului ei Matteo Renzi) pe scena europeană într-o fază de gravă politică și chiar militară. tensiuni la granițele sale. Nici nu putem trece cu vederea faptul că Angela Merkel și François Hollande (adică Germania și Franța la cel mai înalt nivel). În timp ce pentru Uniunea Europeană nu era nimeni: nici Jean-Claude Juncker, nici Federica Mogherini; absențe care vorbesc multe despre slăbiciunea politică, acum cronică, a unei Europe care este din ce în ce mai divizată pe plan intern și, în consecință, puțin credibilă pe scena globală.
Cât despre Mogherini – indiferent dacă a fost sau nu informată din timp cu privire la sosirea consilierului special – până acum s-a limitat să profite de o situație proastă. „Salut numirea lui Michel Barnier ca consilier special al președintelui Juncker pentru apărare și securitate. Și sunt sigură – a declarat ea imediat după anunțul sosirii ex-comisarului european – că experiența ei va aduce un plus de valoare muncii președintelui în acest domeniu și voi fi bucuros să asigur colaborarea deplină din partea serviciilor mele”.
În afară de această declarație, Mogherini a continuat să urmărească dosarele care au ținut-o ocupată de când și-a asumat rolul de înaltă reprezentantă pentru afaceri externe, apărare și securitate. El a emis ieri o declarație dură adresată Rusiei și rebelilor pe care Moscova îi sprijină în estul Ucrainei, denunțând „o încălcare clară a încetării focului de la Debaltseve” și avertizând Rusia și separatiștii ucraineni „respectarea imediată și deplină a angajamentelor asumate la Minsk”. precum și cu rezoluția aprobată marți de Consiliul de Securitate al ONU”. Și și-a confirmat angajamentul de a merge luni în Bosnia-Herțegovina pentru contacte cu conducătorii acelei țări în vederea apropierii ulterioare de Uniunea Europeană (înțepătură pentru Putin?).
În ceea ce privește experiența specifică a lui Barnier în materie de apărare și securitate (despre care unii comentatori și-au exprimat o oarecare nedumerire), o notă a președinției Comisiei subliniază că fostul comisar a făcut parte din praesidiumul Convenției care a elaborat atunci un proiect de Constituție europeană. respins prin referendumuri din Franța și Olanda, prezidând grupul de lucru pentru apărare în 2001. Care, în calitate de consilier special al lui José Manuel Barroso în primul dintre cele două mandate de președinte al Executivului European, a prezentat în 2006 Consiliului European propunerea de creare a unei forțe europene de protecție civilă. Și care, în calitate de deținător al portofoliului Pieței Interne și Servicii în cea de-a doua Comisie Barroso, a condus (împreună cu alții) grupul de lucru pentru apărare și a exercitat supravegherea comunicării a Comisiei însăși pe piețele europene de apărare.
În sfârșit, din nota președinției Comisiei aflăm un detaliu care ar putea ajuta la înțelegerea sensului numirii lui Barnier. Care „își va face debutul în noul său rol asistându-l pe președintele Comisiei în pregătirea contribuției la lucrările Consiliului European dedicată politicii de apărare a UE”. Această precizare nu clarifică însă pe deplin motivul apelării la un consultant extern – unul de înalt nivel, bineînțeles – și nici care îi vor fi atribuțiile la finalul acestui debut.
Nici, în sfârșit, nu putem ignora complet alte fapte care ar fi putut măcar să contribuie la orientarea deciziei lui Juncker. Primul este că Barnier este un exponent proeminent al Partidului Popular European, cum ar fi președintele Comisiei, în a cărui perspectivă francezii ar putea echilibra politic un înalt reprezentant al unei matrice socialiste. Al doilea este că Barnier este popular, da, dar este francez; iar Franța se mândrește cu o prezență non-secundară pe piețele de apărare, precum și cu interese economice și politice vizibile în Africa. Deci ar fi ficțiune politică să presupunem că Parisul l-ar fi sponsorizat într-o oarecare măsură pe fostul comisar european? În plus, după cum dorește să sublinieze personalul lui Juncker, acesta va lucra pentru Comisie temporar (cât, nu știm) și fără costuri; menținând totuși timp de trei ani, ca toți foștii comisari, fastuoasa indemnizație de „reintegrare”.
