Și acum, ce să faci? Întrebarea îi chinuie de zile întregi pe toți fanii fotbalului italienesc (în special pe cei ai Inter și Juventus) dar mai ales pe președintele FIGC Giancarlo Abete. De fapt, el, împreună cu cei 24 de consilieri federali (președinții sectorului de tineret școlar Gianni Rivera și sectorul tehnic Roberto Baggio nu au drept de vot) va trebui să decidă ce să facă pe 18 iulie. Acea zi de luni de la Roma, pe care ne-o imaginăm la fel de fierbinte și sufocantă ca niciodată, va fi o zi decisivă în istoria fotbalului italian, orice ar fi. Pentru că, dacă este adevărat că și Consiliul Federal și-ar putea rezerva dreptul de a nu decide, este la fel de adevărat că acest lucru ar duce la poziții senzaționale luate de Juventus.
Andrea Agnelli, care a depus o plângere pe 10 mai 2010 pentru revocarea campionatului din 2006, a fost foarte clar: „Am o singură ezitare – a declarat miercuri în marja prezentării noilor tricouri alb-negru – I' Mă tem că vom decide să nu decidem. Și a face acest lucru, într-unul dintre cele mai de jos momente din istoria fotbalului italian, ar fi în detrimentul credibilității întregului sistem. Dar eu vreau respect: avem mijloacele, abilitățile și cunoștințele pentru a ne deplasa chiar și în afara sferei justiției sportive”. Cu alte cuvinte, dacă nu s-ar lua o decizie pe 18 iulie, sau mai rău, totul s-ar fi sfârșit în tarallucci și vin, Juventus s-ar îndrepta către justiția obișnuită, declanșând, după toate probabilitățile, un adevărat pandemoniu. La ce ar putea duce o astfel de mișcare? Suspendarea campionatelor? Procese noi? Cu siguranță nimic pozitiv pentru fotbalul italian, care, de data aceasta, nu ar avea scutul de la Cupa Mondială care l-a salvat din 2006. Vă amintiți atmosfera de justicialism din acea vară? Cineva a propus chiar să oprească fotbalul pe termen nelimitat.
Apoi Marcello Lippi (cel care după unii politicieni nici nu ar fi trebuit să plece în Germania, având în vedere implicarea fiului său Davide, achitat ulterior, în ancheta legată de GEA World) a dat întregii Italiei acoperișul lumii după ce 24 de ani de așteptare. Acolo era clar pentru toată lumea că procesul sportiv va fi rapid și rezumat: vai să le luăm de la oameni jucăria lor preferată (fotbalul), cea mai eficientă armă de distragere a atenției în masă, cel puțin în cizmă. Solicitările pe care Stefano Palazzi le-a prezentat la 4 iulie 2006 au fost foarte dure: pentru Juventus, excluderea din liga de care sunt responsabili (Seria A) și încadrarea într-o categorie inferioară Seriei B (deci și C2) cu 6 puncte de penalizare, revocarea Scudetto 2004 -2005, neacordarea Scudetto 2005-2006.
Pentru Lazio și Fiorentina retrogradarea în Serie B cu 15 puncte de penalizare, pentru Milano retrogradarea în aceeași serie cu 3 puncte de penalizare. Apoi, pe 8 august, în urma unei a doua linii de investigații, Palazzi a cerut retrogradarea în Serie B cu 15 puncte de penalizare tot pentru Reggina și retrogradarea în Serie C1 (Lega Pro încă nu s-a născut) pentru Arezzo, cu 3 puncte de penalizare. Sentințele au fost însă de un tenor mult mai lejer: luând în considerare doar cele definitive emise la 26 octombrie 2006 de arbitrajul CONI, singura care a suferit o retrogradare a fost Juventus (cu 9 puncte de penalizare față de cele 30 inițiale), care atât au fost revocate și campionatele 2004 – 05 și 2005 – 06. Lazio și Fiorentina, retrogradate în primă instanță în B cu 7, respectiv 12 puncte de penalizare, au văzut în schimb confirmată Serie A (obținută deja în Apelul din 25 iulie 2006). ) cu 3 (!) și 15 puncte de penalizare. 11 puncte de redus pentru Reggina (evident în Serie A) și 6 pentru Arezzo (în B). Milan a scăpat cu 8 puncte pentru a fi servite în clasamentul de top și a putut participa în Liga Campionilor (pe care a câștigat-o ulterior). Au fost apoi diverse descalificări pentru directorii implicați, de la Luciano Moggi la Antonio Giraudo (pentru ambii 5 ani plus o propunere de expulzare, obținută pe 15 iunie trecut), de la frații Andrea și Diego Della Valle (respectiv 1 an și 1 lună și 8). luni de descalificare), jucătorilor de la Milano Leonardo Meani și Adriano Galliani (2 ani și 3 luni și 5 luni descalificare) de la Claudio Lotito de la Lazio (4 luni) la Pasquale Foti de la Reggio (1 an și 1 lună). O notă grea a plătit și vicepreședintele federal Innocenzo Mazzini (5 ani cu propunere de expulzare, obținută tot aici), desemnătorul arbitral al vremii Pierluigi Pairetto (2 ani și 6 luni de descalificare), arbitrul Massimo De Santis (4 ani de descalificare), în timp ce celălalt desemnat al AIA Paolo Bergamo (nejudecat pentru că a demisionat în anul precedent) și președintele FIGC Franco Carraro (achitat) au scăpat.
Pe scurt, un adevărat cutremur, chiar dacă cel mai puternic șoc a lovit peste toate Juventus și cei 2 directori cheie ai săi. În tot acest vârtej de nume și numere (necesar să ne amintim bine o poveste despre care astăzi, din păcate, mulți scriu inexactități) nu există nici măcar un rând despre Inter. Da, pentru că în vara lui 2006 nerazzurrii nu au fost afectați deloc de Calciopoli, dimpotrivă, au beneficiat fără îndoială de ea. Pe 26 iulie, la 24 de ore după sentințele de apel, Guido Rossi (pe atunci comisar extraordinar al FIGC) și așa-numiții „3 înțelepți” (Gerhard Aigner, fost secretar general UEFA, Massimo Coccia, avocat și expert în dreptul sportului și Roberto Pardolesi, ordinar de drept privat comparat) a luat o decizie menită să tulbure echilibrul fotbalului nostru. Scudetto 2005-06 (sezon care, de amintit, nu este afectat de nicio interceptare), încă vacant, a fost atribuit lui Inter. În comunicatul emis apoi se arată că „Comisarul extraordinar a decis să rămână la concluziile avizului și că nu există motive pentru adoptarea unor măsuri pentru a nu atribui titlul de Campioan al Italiei la campionatul 2005-2006 primului loc. echipa în urma rezultatului procedurii disciplinare”.
Așadar, Juventus și Milan au fost descalificate (primul și al doilea pe teren cu 91 și respectiv 88 de puncte), titlul i-a fost acordat Inter (a treia clasată cu 76 de puncte), momentan fără nicio pată. Niciodată nu a lipsit controversele legate de un Scudetto care, încă de la început, a fost definit drept „carton” de către toți suporterii anti-Inter din Italia. În schimb, Massimo Moratti l-a considerat întotdeauna nava amiral a managementului său, compensarea pentru mulți ani de abuzuri de arbitraj. Dar valul s-a schimbat în aprilie anul trecut, când apărarea lui Luciano Moggi a prezentat câteva interceptări nepublicate cu privire la Inter, actualul președinte Massimo Moratti și președintele de atunci Giacinto Facchetti, cu Paolo Bergamo. Restul este istorie recentă, cu raportul lui Stefano Palazzi de luni, 4 iulie. Procurorul federal a scris, în cele 24 de pagini referitoare la Inter, că nerazzurri, dacă crimele nu ar fi expirat, ar avea o responsabilitate „îndreptată să asigure un avantaj în clasament în favoarea Internazionalei, prin condiționarea funcționării regulate a arbitrajului. sector și încălcarea principiilor alterității, imparțialității, imparțialității și independenței cu încălcarea articolului 6 anterior aplicabil din codul justiției în vigoare la acea vreme și înlocuit acum cu articolul 9″. Pentru Inter, potrivit Palazzi, „responsabilitate directă și prezumată”, pentru președintele Moratti, însă, punctul ridicat este încălcarea articolului 1. Acuzații extrem de grave, care dincolo de prescripție (ceea ce face imposibil ca nerazzurri să se implice în Calciopoli) pătează serios imaginea imaculată (vă mai amintiți de smokingul alb al lui Materazzi?) fluturată până acum de pe acoperișuri de campionii mondiali în vigoare. Dincolo de aspectele juridice, aici apare o mare problemă etică, care riscă să distrugă puțina credibilitate care mai rămâne fotbalului nostru.
În lumina interceptărilor lui Facchetti, cum putem justifica încă acordarea Scudetto 2006 lui Inter? Înlăturarea acestuia ar duce însă la poziții foarte dure luate de Massimo Moratti, care ar putea (ca Agnelli) să apeleze la justiția obișnuită pentru daune. De aceea, pe 18 iulie următoare, orice decizie pe care cei 25 de membri ai consiliului o iau (chiar și nehotărârea) riscă serios să spargă banca. Există 5 scenarii posibile, toate cu contraindicațiile lor. Primul ar vedea Inter confirmând Scudetto, ceea ce l-ar enerva foarte tare pe Andrea Agnelli, al doilea ar da în continuare titlul nerazzurrilor, dar cu cenzură. Un mod frumos de a te spăla pe mâini. Al treilea, fără îndoială cel care ar face cel mai mult zgomot, ar duce la revocarea tricolorului, dezlănțuind un zgomot fără precedent. Scenariile 4 și 5, în schimb, ar fi cele mai apreciate de Consiliu (dar nu și de președintele său Abete) pentru că ar da banii altcuiva: neprocesul pentru incompetență, cu transferul consecvent al deciziei către un alt birou, sau, și mai rău, amânarea deciziei ar lăsa să respire liderii federali, dar ar dezlănțui furia fanilor din întreaga Italie. În primul rând jucătorii lui Juventus, care de 12 luni așteaptă un răspuns (!), dar și suporterii Inter, care nu ar vedea recunoscut ceea ce, potrivit acestora, este un drept dobândit în timp. „Neutrii” în schimb (adică toți suporterii celorlalte echipe) ar face ochii mari și s-ar întreba cu voce tare: dar, cu aceste premise, ce fel de campionat va urma?
Haosul este deci total, și pentru că nu există reguli precise în acest sens, iar riscul foarte concret este ca avocații buni să poată târâ pentru totdeauna această poveste urâtă. Prin urmare, o decizie rapidă și precisă, chiar dacă este inconfortabilă, ar fi mai bună decât încă o retragere. Pentru voi, consilierii federali, sentința grea, sperând, indiferent de credința fotbalistică, că mizeria rușinoasă din 2006 nu se va mai repeta.
