Ușor de spus: „Cristiano Ronaldo și Messi nu vor juca niciodată în Italia”. Poate de ce cluburile noastre sunt prea îndatorate, economic nu mai sunt la egalitate cu marii din Europa, care în schimb cu salariile anuale (și nete) la șapte zerouri și-au pus campionii în seif. Relegarea fotbalului nostru la un rol din ce în ce mai marginal pe scena continentală pe fondul datoriilor, scandalurilor și crizelor tehnice.
Dar tot ce strălucește este aur? Absolut nu. Sau mai bine zis, cu siguranta nu in Spania, tara in care cei doi jucatori joaca aproape in unanimitate considerata cea mai buna din lume. Portughezul Cristiano Ronaldo joacă în Real Madridul lui Mourinho (de asemenea, supraplătit), în timp ce argentinianul Leo Messi poartă tricoul Barcelona blaugrana.
La ce preturi? Foarte sarat: 10,5 milioane la fiecare 12 luni pentru „Pulga”, în timp ce Cr7 ia 13, iar antrenorul său 14,8. Toate fără taxe, sau cel puțin cu taxe „reduse”, datorită unei anumite legi (acum din ce în ce mai contestate) a guvernului spaniol. Dar distracția este pe cale să se termine: Real și Barça sunt de fapt cele mai îndatorate companii, cu 660 și respectiv 548 de milioane de roșu., într-un context general în care fotbalul spaniol „avansează” 5 miliarde de euro, dintre care unul urmând să fie dat tocmai Statului pentru taxe înapoi, atât de mult încât ministrul Educației și Sportului, José Ignacio Wert, tocmai a semnat un acord cu La Liga în baza căruia, începând cu următorul campionat, 35% din drepturile TV vor merge la garantarea restanțelor. În rest, rămâne însă atitudinea acomodativă a Statului („Există un sentiment larg răspândit – a recunoscut chiar ministrul – că fotbalul a primit un tratament favorabil”), care permite Realului, Barça și celorlalți să se conformeze până în 2020, începând să plătească abia din sezonul 2014-2015.
Și celelalte 4 miliarde? Favorurile băncilor, în logica unei împletiri bolnave între fotbal, politică și finanțe, cu afaceri de fotbal pentru a face publicitate campaniilor electorale finanțate de casele de economii locale. De aceea, după cazul Bankia care a deschis cutia Pandorei, drumul gratuit se apropie de sfârșit. În bazinul Bankia (care tocmai a fost naționalizat a „descoperit” o gaură de 19 miliarde) există zece instituții, de la cele mai mari și solide precum BBVA și Santander, până la îndatorate și șchioapete Cam și Caja Madrid. Chiar de la acest ultim institut Florentino Perez, proprietarul blancos, a obținut 76,5 milioane pentru a-i cumpăra pe Cristiano Ronaldo și Kaka (90 și 67 milioane) în 2009. Dobânda este excelentă: 1,5%, mai mult decât Euribor. În aceeași vară, Valencia a evitat falimentul datorită unui maxi împrumut de la Bancaja. Ambele bănci au fost ulterior fuzionate în Bankia pentru a le salva de la izbucnirea bulei imobiliare.
Ca să nu mai vorbim de Barcelona, care a încasat recent din nou pentru a obține finanțare pentru piața post-Guardiola, dar băncile, aflate în fața perspectivei de a fi nevoite să ceară Europei zeci de miliarde pentru a menține sistemul financiar în funcțiune, au avut – cel puțin acum – bunul simț de a da pică (suporterii Milanezi pot, așadar, să răsufle uşuraţi pentru Thiago Silva). Da, pentru că în timp ce pe atunci statul spaniol a băgat cele 4 miliarde necesare, acum că banii s-au epuizat, rămâne la latitudinea Europei să intervină. Și, prin urmare, nouă, pentru culmea, „plătim” salariile fastuoase ale jucătorilor care, ni se spune cu o anumită (dar, în acest moment, nejustificată) atitudine de superioritate, nu le vom vedea niciodată joc în Italia.
Totuși, ar mai exista o altă soluție: pentru a atinge rentabilitatea (fără să înceapă măcar să plătească datorii) ar fi necesară lichidarea jucătorilor unei treimi din La Liga sau Real Madrid ar trebui să înjumătățească suma salariilor pentru campionii săi. Oricum ar trebui să dăm banii băncilor, dar apoi Ronaldo și co. ar putea veni să joace și în Italia.
