Leviathan ca acționar minoritar”. Aceasta este definiția pe care Sergio Lazzarini, de la Institutul de Educație și Cercetare din São Paulo, și Aldo Musacchio, de la Harvard, au dat-o cu privire la capitalismul de stat brazilian, tocmai pentru a sublinia diferențele cu China și Rusia.
„Mâna vizibilă”, cum o numesc euEconomist într-un raport din această săptămână care compară economiile Chinei, Rusiei și Braziliei, acesta operează diferit în cele trei țări. Și în Brazilia reprezintă o adevărată anomalie în comparație cu alte țări emergente.
Într-adevăr, statul verde-aur este capabil să gestioneze principalele companii ale țării, chiar și fără a deține controlul majoritar. O formulă care oferă diverse avantaje economiei naționale. De exemplu, limitează capacitatea statului de a recompensa clienții sau de a urma politici sociale, în condițiile în care acționarii privați au încă suficientă putere de control.
Dar care dă statului mai multă pârghie asupra propriilor bani: până în 2009, participațiile statului în BNDESar, compania de administrare a investițiilor a Băncii Naționale de Dezvoltare, au totalizat 53 de miliarde de dolari, doar 4% din bursă. Cu toate acestea, guvernul a reușit să-și facă auzită vocea tare.
Studiu 256 de companii listate la Bursă, între 1995 și 2003, Musacchio și Lazzarini au descoperit că statul asigură resursele necesare investițiilor acolo unde lipsesc resursele private.
Dar nu totul este roz. Cazul citat de Economist este cel al Petrobrás, compania multinațională de energie cu majoritate de stat. Vântul care bate din est, în special din China, unde economia avansează la apăsarea unui buton de către capitalismul de stat, a convins și Brazilia să efectueze alegeri intervenționiste. De altfel, guvernul obligă Petrobrás să semneze contracte de aprovizionare cu companiile locale, în detrimentul calității echipamentelor și al competitivității. Sau ca în cazul lui Grupul minier Vale, unde pe lângă demiterea CEO-ului Roger Agnelli, care a avut loc în ciuda rezultatelor extraordinare obținute, asistăm la menținerea unor funcționari de care compania nu are nevoie.
Mâna vizibilă s-a simțit și cu ocazia unor fuziuni importante: BRF s-a născut din giganții alimentari Sadia și Perdigão; iar în timp ce compania de telefonie Oi a cumpărat Brasil Telecom, în sectorul fabricii de hârtie, Fibria s-a născut din fuziunea dintre VCP și Arucruz.
Prin urmare, politica este cea care are un rol principal în alegerile economice naționale. Nu numai în cazul celor mai autoritare regimuri, ci și în Brazilia democratică. Un model care deschide calea corupției în faldurile mașinii statului. Și nu este o coincidență că clasamentul Transparency International plasează Brazilia pe locul 73 în lume, urmată de China pe locul 75 și Rusia pe locul 143.
Citiți știrile pe Economist
