Portofoliul artiștilor: Mario Merz, pictor, sculptor, manipulator și alchimist

Mario merz s-a născut la Milano la 1 ianuarie 1925 într-o familie de origine elvețiană și a crescut la Torino. În timpul războiului a părăsit Facultatea de Medicină și a intrat în mișcarea antifascistă „Giustizia e Libertà. În 1945, închis timp de un an în Carceri Nuove din Torino, realizează desene experimentând o contur grafică continuă, fără să scoată vreodată vârful creionului de pe hârtie. În 1954 a susținut prima sa expoziție personală la Galleria La Bussola din Torino, unde a expus desene și picturi ale căror subiecte se referă la universul organic și din care reiese cunoștințele sale despre informalul și limbajul expresionismului abstract american. În 1959 s-a căsătorit cu Marisa, o artistă care avea să-i devină tovarășa de nedespărțit și în august 1960 i s-a născut fiica Beatrice. Cuplul s-a mutat în Elveția, apoi în Pisa, pentru a se întoarce la Torino unde Merz a creat o serie de „structuri proiectate”, lucrări volumetrice menite ca o posibilă fuziune a mijloacelor expresive ale picturii și sculpturii. Participă la expoziții de grup în Italia și în străinătate inclusiv Societate' Promotor al artelor plastice la Torino.

În mijlocul ani sesanta a început să abandoneze pictura pentru a experimenta diferite materiale, precum i tuburi de neon, cu care a perforat suprafața pânzelor pentru a simboliza o infuzie de energie, sau fier, ceară și piatră, cu care a experimentat primele asamblari tridimensionale, „picturile volumetrice”. Un drum care îl duce în 1967 să facă parte din mișcarea luiArt Povera, botezat de criticul Germano Celant, care include printre alții Michelangelo Pistoletto, Giuseppe Penon, Lucian FabreAlighiero Boetti, Jannis Kounellis, Giulio Paolini. Un grup – scrie Laura Clic – care ia naștere din comună opoziţie spre sistemul capitalist şi dezvoltarea industrială. Artiștii vor să se întoarcă la esența lucrurilor, să arate obiectele așa cum sunt, în autenticitatea lor și materialele sărace sunt alese în stare pură, înaintea oricărei forme de contaminare, precum sticla, fierul, pământul, lemnul. În 1968 instinctul creativ al lui Merz, căruia îi plăcea să se definească drept „manipulează și alchist”, dă viață celui dintâi igloo care devin o constantă fixă ​​în producția sa artistică, precum și serii de Fibonacci. Una dintre primele esteIglu cu copac del 1968-69, emisfera amintește de primele modele de locuințe primitive dar nu numai, ea amintește și de concepția primordială pe care o aveau oamenii despre bolta cerească, o sferă mare deasupra capetelor noastre.

Odată cu adoptarea formei de iglu, în jurul anului 1968, a avut loc desprinderea definitivă de planul bidimensional al zidului. Primele igluuri sunt prezentate la Deposito d'Arte Presente din Torino. De-a lungul anilor produce fiecare piesă folosind cele mai variate materiale, dezvoltând de fiecare dată noi relații cu contextele întâlnite. „Pentru tatăl meu, igluul era un loc de împărtășire – spune Beatrice Merz, fiica artistului și președinte al Fundației Merz – iar mesajul pe care voia să-l transmită a fost acela al relației omului între interior și exterior, între un spațiu intim precum precum casa și una mai mare precum natura sau cea urbană. De fapt, toate elementele care alcătuiesc igluurile sunt legate și de munca omului: de la pământ la fabrică, de la arhitectură la poezie”.

Mario Merz s-a definit artist „vagabond”, prin urmare igluul – subliniază Laura Clic – idealizează casa perfectă pentru acest stil de viață nomad. De obicei, lui Merz îi plăcea să îmbogățească aceste structuri cu elemente native caracteristice locului în care au fost construite. În 1970 își începe interesul pentru marele matematician pisan, din secolul al XIII-lea, Fibonacci iar pentru formulele inventate de el referitoare la succesiunea matematică, unde fiecare număr corespunde cu suma celor anterioare. Artistul a reușit să-l facă pe observator să aprecieze particularitatea acestui calcul. Pentru a reprezenta teoriile omului de știință medieval, Merz folosește succesiunea de numere și forma energetică a spirală. Apoi inserează motociclete, ziare, mese și elemente figurative precum animale și personaje desenate din mitologie în lucrările sale. La Berlin, unde a stat un an în 1973, ca oaspete al berlinez Programul Kunstler, îşi orientează cercetările pe tema tabelelor, înţelese ca elemente unificatoare, fundamentale pentru construirea unei posibile „Case Fibonacci”.În decursul anilor optzeci repertoriul pictural se îmbogăţeşte cu imagini de animale primitive, „teribile” şi nocturne.

Invitat de mai multe ori la Bienala de la Venetia, la Documenta Kassel iar în importante expoziţii italiene e străin, lucrările sale sunt prezente în cele mai prestigioase colecții internaționale publice și private și expuse în muzee din întreaga lume. A primit numeroase distincții, inclusiv o diplomă de onoare de la baraje din Bologna (2001) și Praemium Imperial din Japonia Artă Asociație, considerat Oscarul artei contemporane în 2003. A murit la Milano în noiembrie 2003

activităţi expoziţie

Principalele spectacole de grup includ Galerie de artă, Berna (1969), Bienala de la Tokyo (1970), Muzeul de artă, Lucerna (1970), Documenta 5, Kassel (1972), Bienala de la Veneția (1972). El susține prima sa expoziție personală în Statele Unite la Cadru pentru umblat Art Center, Minneapolis (1972). Prima expoziție personală într-un muzeu european este la Galerie de artă din Basel, urmată de expoziţia de laInstitut of Contemporan Art, Londra (1975). Participă la Bienala de la Veneția (1976 și 1978). Retrospective importante se succed în muzeele internaționale inclusiv muzeu Folkwang, Essen, Stedelijk din abbemuseum Eindhoven (1979) Whitechapel, Londra (1980), ARC/Muzeu d'Art Moderne de la Ville, Paris (1981), Galerie de artă, Basel (1981), Modern Museet, Stockholm, Palazzo dei Congressi, San Marino (1983), Kunsthaus Zurich (1985), iar printre expozițiile de grup participă la Bienala de la Sydney (1979), Documenta 7, (1982), Bienala de la Veneția (1986). Premiile includ premiul Arnold prevesti, Kassel (1981) și premiul Oscar Kokoschka, Viena (1983). Scrierile sale sunt publicate în Vreau să fac o carte chiar acum (1985), colecție editată de Beatrice Merz.
Realizează numeroase instalații în spații exterioare din Torino, Paris, Geneva, Sonsbeck e Münster şi lucrări de anvergură la Muzeul de capodimonte, către CAPC Muzeu de arta contemporain, Bordeaux și Capelă Saint Louis a Salpêtrière, Paris (1987). Recunoașterile internaționale includ expoziții personale la Guggenheim muzeu, New York (1989), la Castello di Rivoli Museum of Contemporary Art, la Luigi Pecci Center, Prato (1990) și la Civic Gallery of Contemporary Art, Trento (1995) și invitațiile la crearea de instalații pentru spații publice, inclusiv metroul din Berlin, gara Zürich, linia de tramvai Strasbourg. Alte numiri importante ale acestor ani includ Documenta IX Kassel (1992), Bienala de la Veneția (1997).

În noi expoziții personale dezvoltă tema „Casa Fibonacci”, ca și în expoziția de la Fundacao Serralves, Porto (1999). O mare importanță se acordă practicii desenului, care devine protagonistul unei serii de instalații de anvergură. Expune la Carré d'Art Muzeu de arta contemporain, Nîmes (2000) și expune pentru prima dată în America Latină cu o expoziție personală la fundație ArcBuenos Aires (2002). Participa la Zero la Infinit: Arte Povera 1962-1972 (2001), prima retrospectivă despre Arte Povera din Marea Britanie organizată de Tate Modern din Londra si din Cadru pentru umblat Centrul de Artă din Minneapolis. Instalația permanentă a fost inaugurată la 6 noiembrie 2002 Fântână cu iglu pentru Passante Ferroviario a orasului Torino.

În octombrie 2018 cei aproape 6 mii de metri pătrați aiHangarBicocca Sunt din Milano invadat literalmente de treizeci de igluuri de la unele dintre cele mai importante instituții ale lumii: Muzeul Nacional Galerie de artă regină Sofía din Madrid, Tate Modern din Londra, Hamburger gară a Berlinului și a Vanului abbemuseum din Eindhoven. O expoziție extraordinară care a reînviat marea expoziție personală curatoriată de Harald Szemann în 1985 la Kunsthaus din Zurich.

Mercato e prețurile

Dacă ne-am limita la rezultatele strălucitoare ale licitațiilor internaționale pentru a încerca să înțelegem piața lui Mario Merz, nu am face o treabă bună. Lucrările marelui Maestru decedat în 2003, protagonist principal al Mișcării Arte Povera urmează alte căi, care trec în principal din galeriile sale istorice de referință cu privirea atentă și atentă a Fundației conduse de fiica sa Beatrice (“Este evident că reputația fundației noastre influențează variabilele pieței”. potrivit ArtpriceDin 2000, aproape 500 de lucrări Merz de diferite tipuri au fost scoase la licitație cu un procent din vânzări care depășește 80%. Cifrele de afaceri sunt respectabile, în medie întotdeauna peste 2 milioane de dolari pe an (2014 a fost anul de top cu 2,5 milioane). Dar examinând lista lucrărilor trecute la licitație, se descoperă că foarte puține lucrări istorice au fost scoase la licitație și că acele puține au făcut milioane. Pentru achiziționarea uneia dintre aceste lucrări, dintre care multe se află în mâinile unor entități publice și fundații private, există o lungă listă de așteptare de colecționari la galeriile de referință ale artistului. La ART Basel în 2015 Galeria Gladstone din New York a expus cu mândrie două igluuri, cel mai căutat subiect de colecționari de pe piață. Prețuri absolut confidențiale dar obișnuiții bine informați vorbeau de două milioane de euro. Din Konrad Fisher, din Dusseldorf și Berlin, li s-au oferit două tablouri de Merz din anii 50 (înainte de „punctul de cotitură” om sărac). Primul (Benzinărie) a fost vândut către 180mila euro, celălalt (Fără titlu) 250mila euro. Aceeași galerie nrn 2010, din nou la Art Basel, a prezentat un iglu de 1 milion de euro.

Galerie: Gladstone din New York, Sperone Westwater cu birouri în New York și Lugano, Konrad Fisher în Dusseldorf și Berlin, Pace în Londra.

Top Preț in ASTA: Fără titlu (Fibonacci) – Instalare (Caiman Crocodilii – răspunde, neon tubing, sârmă, de sticlă și transformator) creat de artist în 1977 a fost vândut cu 1.335.674 euro (inclusiv redevențe) de către Christie New York în noiembrie 2017, aproape triplu estimarea. caiman mic,  instalatie de lumina (taxidermiat caiman crocodil și neon) din 1979 și-a schimbat mâinile de atunci Christie în Londra la 1.302.455 EUR (dublu față de estimare) în octombrie 2015. Întotdeauna de la Christie Londra, în februarie 2005, „Iglu Obiectcache-toi",  din 1968-1977 – Instalatie de lumina (aluminiu, cleme c, ochiurilor de plasă, de sticlă, neon, transformator) a oprit ciocanul licitatorului la 1.150.855 euro, dublând estimările.

Imagine de copertă:

Mario Merz.

Igluuri. Vedere expoziție la Pirelli HangarBicocca, Milano 2018

Cu amabilitatea Pirelli HangarBicocca, Milano.

Fotografie Renato Ghiazza © Mario Merz