O economie sănătoasă
Cu o rată medie de creștere de 2,5% în perioada 1992–2008, Suedia a fost mult timp una dintre țările puternice din punct de vedere economic din UE27 (+1,8% Franța, +1,5% Germania, +1,3%% Italia). Criza economico-financiară din 2008-09 și evenimentele ulterioare au întărit și mai mult această poziție: cu un PIB egal cu 100 în 2007, la sfârșitul anului 2012 Suedia era la 105,2, UE27 la 99,3, Germania la 103,7, Italia la 93,0. Evoluțiile preconizate pentru restul anului curent și pentru 2014 indică o creștere suplimentară a acestui avantaj.
După o recesiune ceva mai intensă în 2008-09 decât cea experimentată în restul continentului, Suedia a reușit să alimenteze o redresare solidă și continuă, situându-se astfel printre cele 13 țări din UE27 aflate în situația de a evita o nouă fază de stagnare/recesiune. . În perioada de trei ani 2010-12, consumul privat a crescut în general (în termeni reali) cu 7,8% (+0,5% în medie în UE27), în timp ce investițiile în utilaje au depășit 21% (+6%). Șomajul, deși peste media de lungă durată (7,4% în perioada 1992-2008) este în orice caz mult sub nivelul înregistrat în zona 2 în ansamblu (în 2012, 8,0% față de 10,5% în UE27 și 11,4% în zona euro). În plus, de cel puțin douăzeci de ani, conturile externe au fost în mare parte excedentare: în raport cu PIB la finele anului trecut, balanța comercială a crescut cu 2,5%, iar cea a conturilor curente cu +7%.
Prognoza de creștere economică este favorabilă atât pentru anul în curs (+1,5% față de -0,1% în UE27), cât și pentru următorul (+2,5% vs +1,4%). Totuși, dacă ar fi nevoie de o intervenție anticiclică, Suedia are spațiu suficient pentru a o implementa: datoria publică nu ajunge la 40% din PIB (cu aproape 50 de puncte procentuale mai puțin decât media UE27), o consecință a curentului general pozitiv. solduri (doar patru excepții după 2000) sau cel mult negative într-o măsură foarte limitată (ultimul deficit public care depășește 1,5% din PIB datează din 1997).
Printre aspectele mai puțin favorabile ale scenariului suedez se numără nivelul ridicat de îndatorare acumulat de gospodării și întreprinderi. Expunerea globală a sectorului privat nefinanciar este (2013) peste 250% din PIB, un nivel chiar mai mare decât cel găsit în Regatul Unit sau Elveția (ambele în jur de 200%). Serviciul anual al acestei datorii este hotărât ridicat (peste 2012% din PIB în 30) și cu mult peste tendința pe termen lung (6 puncte procentuale peste media 1995-2007).
Din această datorie, aproximativ o treime este deținută de gospodării, împrejurare care plasează Suedia în partea medie-înaltă a clasamentului. Pentru a atenua riscul de instabilitate care decurge din aceasta este observația (deși datând din 2007) că 57% din datorie revine primilor 20% dintre beneficiarii de venituri. Clauza de „recurs deplin” din legislația suedeză ajută și la limitarea numărului de insolvențe. În mod evident, mai puțin decisiv este considerația că gospodăriile suedeze pot compensa această datorie cu o avere de trei ori mai mare, întrucât principalele componente ale acestei din urmă dimensiuni (imobiliare și multe active financiare) sunt de valoare și/sau lichiditate variabilă.
Celelalte două treimi din expunerea sectorului privat nefinanciar este atribuită întreprinderilor, cu o proporție în PIB de două ori mai mare decât media UE (pe bază consolidată, în 2010 139% față de 69%). Față de nivelurile maxime atinse la jumătatea anului 2009, raportul a înregistrat însă o scădere evidentă. Aceste niveluri ridicate se explică parțial prin prezența relativ mare a companiilor multinaționale, care, prin activitatea intensă în cadrul grupului și transfrontalieră beneficiază de legea fiscală suedeză. Prin deducerea acestui tip de tranzacție, raportul menționat mai sus ar scădea sub 90%.
Un sistem bancar mare care deservește întreaga regiune
Există puțin mai puțin de 120 de instituții de credit care operează în Suedia. Dintre acestea, cele mai mari 4 grupuri centralizează în jur de 70% din totalul activelor: în ordinea mărimii, Nordea, SEB, Handelsbanken, Swedbank. Dintre aceste patru grupe, Nordea este cu siguranță cea mai importantă, cu un excedent de bilanț nu prea diferit de suma celorlalte trei.
Raportul dintre activele bancare și PIB este deosebit de ridicat în Suedia (peste 400%, al patrulea în UE27); dacă sunt excluse afiliații străini, raportul se reduce cu aproximativ două cincimi, dar rămâne în continuare peste media continentală.
Proiecția externă pare pronunțată dar este o activitate mai degrabă regională decât internațională: având în vedere totalul creditelor celor patru mari grupuri egal cu 100, în martie 2013 54% erau adresate clienților naționali, 36% rezidenților din alte țări nordice ( Danemarca, Norvegia și Finlanda), 4% față de operatorii din țările baltice (Lituania, Estonia și Letonia). Ponderea creditelor restante acordate acestor din urmă țări, care sunt mai fragile din punct de vedere economic, a scăzut brusc în ultimii ani (între 2009 și 2012, o contracție de peste 25%).
În ansamblu, marile grupuri bancare suedeze favorizează funcția de bancă comercială: împrumuturile acordate operatorilor din sectorul nefinanciar (rezident și nerezident) reprezintă (2012) în medie 57% din totalul activelor (62% în Italia), cu o minim 50% și maxim 70%. Cea mai mică valoare este cea a Nordea, grupul relativ mai implicat în turbulențele financiare din 2008-097.
Examinând mediul creditului suedez, merită amintit că, la începutul anilor 90, țările scandinave s-au aflat cufundate într-o criză bancară foarte profundă. Era în esență trei crize paralele, cu puține oportunități de contagiune (fluxuri financiare transfrontaliere erau mult mai mici la acea vreme), provenind însă din factori similari (un proces de liberalizare care determină o creștere prea rapidă a creditelor, la rândul său originea unei bule imobiliare). Criza a durat aproximativ patru ani și a avut momentul cel mai acut în 1991-92, când pierderile înregistrate în bilanţurile băncilor în raport cu PIB-ul respectiv au fost între 2,8% în Norvegia şi 4,4% în Finlanda. Criza s-a rezolvat, mai ales, printr-o recapitalizare publică de amploare a cărei sumă (raportată la PIB) a fost egală cu 2,6% în Norvegia, 13,7% în Finlanda, 4,4% în Suedia. Recuperând stabilitatea și soliditatea necesare, a fost demarat un proces de reprivatizare care în cazul Suediei a cunoscut unul dintre ultimii pași în ultimele zile.
Un sistem bancar cu profitabilitate mare dar cu unele probleme serioase
De aproximativ patru ani, piețele financiare au evaluat acțiunile celor mai mari bănci suedeze mai favorabil decât pentru creditorii din SUA și (cu atât mai mult) europeni. Deși mai scăzută decât în anii anteriori anului 2008, profitabilitatea băncilor suedeze rămâne apreciabilă cu un RoE ridicat (aproximativ 12% în 2012), un multiplu al celor 3-4% dintr-un eșantion reprezentativ de mari bănci europene.
Nivelul foarte scăzut al costului riscului (15 puncte de bază la ultimul sondaj) contribuie semnificativ la acest rezultat de invidiat, situație care potrivit Băncii Centrale ar trebui confirmată și în perioada de trei ani 2013-15. O sursă relativă de îngrijorare este expunerea la companiile din Danemarca și cele din sectorul construcțiilor navale (în mare parte situate în Norvegia). Prețul imobiliar a încetat să scadă, dar rămâne relativ ridicat atunci când este privit dintr-o perspectivă istorică.
Mediul macroeconomic în general favorabil din țară și din mari părți ale regiunii este cel mai important argument în favoarea băncilor suedeze.
După cum se subliniază și în cel mai recent Raport de Stabilitate Financiară, marile bănci suedeze au unele dezechilibre serioase, inclusiv o dependență foarte mare de piața interbancară internațională sau o bază de depozite mult mai mică decât volumul împrumuturilor debursate. La sfârșitul anului 2012, raportul procentual dintre creditele și depozitele pentru clienții nefinanciari era în medie de 185, două dintre cele mai mari patru grupuri cu mult peste pragul de 200. Prin urmare, finanțarea în valută pe piața interbancară internațională este foarte importantă: măsurată în ceea ce privește PIB, acesta a trecut de la aproximativ 20% în 2003 la puțin sub 60% în acest an.
Banca centrală, conștientă de această vulnerabilitate, a intervenit prin impunerea unor constrângeri asupra marilor grupuri, unele deja realizate, altele încă de realizat. Pe lângă respectarea anumitor obligații de dezvăluire, printre cerințele deja îndeplinite, este cu siguranță important să ne amintim și cel al unui nivel al ratei de acoperire a lichidității de nu mai puțin de 100. Aceasta este o aplicare timpurie a regulilor Basel 3 care prevăd un nivel de 60. % cotă până la începutul anului 2015, cu o creștere de 10% în fiecare dintre următorii patru ani, astfel încât să ajungă la o valoare de 100% la începutul anului 2019. Marilor bănci suedeze li se cere în esență să dețină rezerve lichide într-o sumă adecvată. pentru a face față unei reduceri neașteptate (scenarii de stres) net de datorii cu o scadență de 30 de zile. Banca centrală (Sveriges Riksbank) a cerut, de asemenea, ca cerința de 100% să fie îndeplinită separat pentru fiecare dintre cele două valute străine majore (euro și dolar american).
Cu toate acestea, cota de 100% nu a fost încă atinsă pentru celălalt indicator de lichiditate (NSFR, Net Stable Funding Ratio) care urmărește să monitorizeze (în perspectiva unui an și în context de stres) echilibrul dintre activele cu lichiditate redusă și lungă durată. -aprovizionare pe termen. Doar unul dintre cele mai mari patru grupuri suedeze (Swedbank, cel mai mic) a atins acest obiectiv; celelalte trei, însă, sunt încă cu mult sub 90%, cu progrese reduse în ultimul an.
În același timp, Riksbank a impus realizarea până la sfârșitul anului viitor a unui coeficient de capital CET1 (Common Equity Tier 1) de nu mai puțin de 12%. Basel 3 prescrie (până la începutul anului 2019) un nivel minim de 4,5%, majorat cu un tampon suplimentar egal cu 2,5% din activele ponderate; în cazul creșterii excesive a creditului, autoritățile pot solicita constituirea unei rezerve (tampon) anticiclic cu încă 2,5%. Ținta de 12% solicitată de autoritățile suedeze este așadar foarte mare, depășită în Europa doar de Elveția (limitată doar la cele două mari grupuri, posibile origini ale instabilității sistemice). La cea mai recentă verificare, trei dintre cele patru mari grupuri suedeze au fost peste 12%, al patrulea chiar sub.
