Printre problemele principale și actuale ale sistemului de sănătate, acela al siguranța pacientului și riscul clinic care derivă din practica medicală și din serviciile de sănătate a depășit acum nivelurile de sustenabilitate și ar fi necesar să se găsească urgent „reconcilierea” între cele pe care Giuseppe De Rita, președintele Censis, le-a definit. „responsabilități multiple”: responsabilitatea medicului si a structurilor sanitare publice si private, a societatilor de asigurari in asumarea transferului de risc, responsabilitatea pentru protejarea securitatii pacientului garantata de constitutie, de legi si de legislatie care prea des deleaga interpretarea situatiilor individuale cu rezultat al negarantării coerenței și omogenității evaluărilor și distanțării de cercetarea și adoptarea unor standarde comune de siguranță - așa cum este confirmat de fapt prin intervenția dr. Blaiotta, judecător al Secției a IV-a competentă a Curții de Casație -, răspunderea avocați în justa apărare a cazurilor reale de malpraxis medical, răspunderea companiilor de asigurări.
De la Studiul Harvard din 1984 conștientizarea incidenței mari a daunelor și a riscului clinic rezultate din spitalizare, confirmat de cel mai recent „A greși este uman: construirea unui sistem de sănătate sigur” din 1999, și evoluțiile ulterioare, privind erorile medicale din Statele Unite. Este evident că complexitatea practicii medicale și a managementului unităților sanitare înseamnă că factorii individuali și organizatoric, responsabilitatea directă și/sau indirectă a operatorului de sănătate se pot suprapune în eroare, dar că unele evenimente pot cauza prejudicii chiar și în prezența diligenței maxime. al lucrătorului sanitar, sau chiar să apară în încercarea de a salva o viață în intervenții cu probabilități reduse de succes. Mai mult, trebuie avut în vedere că garanția siguranței pacientului în cadrul unei structuri spitalicești nu se referă doar la serviciul specific, ci variază de la infecțiile nosocomiale, adică infecțiile spitalicești, care constituie totuși un procent ridicat de pretenții la funcționarea corectă și utilizarea dispozitivelor medicale și a oricărei tehnologii medicale, de la „ciclul medicamentelor” de la prescripție la administrare la utilizarea consumabilelor, până la aspecte mai simple, dar uneori la fel de nocive, cum ar fi, de exemplu, o cădere.
După cum se poate observa, managementul riscului în asistența medicală îmbrățișează multe și multifațetate aspecte ale unei realități complexe care, pe bună dreptate în literatura științifică internațională, evaluările sale, în diversele domenii în care s-a dezvoltat, care includ și Evaluarea Tehnologică a Sănătății, se extind la implicațiile economice, sociale și etice la nivel micro, structurile de sănătate, și macro, sistemul de sănătate, oferind indicații pentru o alegere informată a politicilor de sănătate în raport cu obiectivele.
La fel este un fapt că a existat în ultimii ani a creșterea cererilor de malpraxis medical în Italia, dar și de exemplu în Germania și alte țări mediteraneene, între 200% și 500%. Mai puțin, dar totuși semnificativ, în Marea Britanie și Suedia cu peste 50%.
La fel, valoarea medie a despăgubirilor a continuat să crească, ajungând, din 34.000 de plângeri, adică 1,5 pe pat, o medie de 28.000 euro, ceea ce echivalează cu aproximativ 2.700 euro pe pat și aproximativ 4.700 euro pe medic. Nu numai că, costul administrativ mediu al fiecărui proces care durează câțiva ani este de 26.000 de euro.
Aceste date au fost citate de vicepreședintele ANIA, Maria Bianca Farina, în discursul său.
Cauzele acestui fenomen au fost identificate de Aldo Minucci, Președintele Ania în:
1) hotărât majorarea sumelor despagubirilor recunoscute de instante, în special pentru daune morale;
2) extinderea drepturilor și cauzelor care urmează să fie compensate de jurisprudență;
3) o atenție sporită din partea pacienților la calitatea și rezultatele îngrijirii primitefavorizată parțial de unii furnizori de servicii de protecție a victimelor.
Ele trebuie adăugate ca cu-cauze, după cum a subliniat De Rita, modificarea următorilor factori culturali:
a) relația asistată de medic - care este o relație contractuală - care se bazează acum, spre deosebire de trecut, pe un trust revocabil;
b) relația persoanei/asistate față de propria sănătate care obține adesea informații și pe internet ajungând până la autodiagnosticare și autoprescriere;
c) relația cetățeanului cu propria identitate și persoana care a trecut de la un aspect pur calitativ la o estimare cantitativă;
Acțiunea combinată a elementelor menționate mai sus a dus, de câțiva ani și ceea ce este cunoscut de insider:
1) la a raportul nesustenabil de acoperire a riscurilor daune/prime, care în 2010 era egală cu 142% pentru răspunderea civilă a medicilor și 159% pentru unitățile sanitare (cărora judecătorii le atribuie de preferință obligația de a plăti despăgubiri). Datele din 2002 sunt raportate în prezentarea Mariei Biancăi Farina care poate fi descărcată de pe link-ul din josul acestui articol;
2) la difuzarea „fenomenului așa-numitei „medicine defensive” care determină prescrierea unor teste diagnostice necorespunzătoare în scopul unic de sustragere a răspunderii civile, cu consecințe grave atât asupra sănătății cetățenilor, cât și asupra creșterii listelor de așteptare și a costurilor suportate de companiile din domeniul sănătății”, se precizează în Decretul Balduzzi.
Potrivit Președintele ANIA Aldo Minucci există măsuri pentru a reduce riscul de malpraxis medicale, conțin nivelul costurilor și cresc disponibilitatea acoperirii de asigurare, iar acestea sunt:
- înființarea unor organisme independente care depista și analizează erorile medicale și așa-numitele „aproape erori” evidențiate voluntar de profesioniștii din domeniul sănătății. Pe baza datelor și informațiilor primite, organismele independente pot formula recomandări, îndrumări și „procese standard” pentru a evita cele mai frecvente erori;
– includerea figurii managerului de risc în toate structurile care prestează servicii de sănătate;
– dezvoltarea unor procese de instruire a medicilor și cadrelor medicale pentru prevenirea cazurilor de malpraxis și pentru minimizarea eventualelor pagube, precum și formularea unor standarde adecvate de comunicare între medic și pacient pentru a garanta o informare corectă asupra riscurilor intervențiilor sanitare;
– constituirea de fonduri publice, care acoperă tipurile de risc neasigurabile sau greu de asigurat pe piaţa asigurărilor naţionale şi internaţionale (de exemplu, infecţii răspândite, categorii profesionale de mare risc, riscuri „calibrate”).
Un al doilea set de măsuri utile implică modificări ale sistemului juridic actual și se referă la:
– revizuirea conceptului de responsabilitate, de exemplu, prin furnizarea de protocoale de comportament medico-sanitar care, dacă sunt respectate corect, scutesc operatorii de responsabilitate;
– standardizarea criteriilor de evaluare a daunelor cu introducerea tabelelor de evaluare a daunelor biologice și definirea oricăror limite ale daunelor morale;
– limitarea recurgerii la justiția obișnuită prin mecanisme alternative de soluționare a litigiilor sau descurajarea cererilor nefondate.
Cu referinta la decretul lege 13 septembrie 2012, nr. 158 coordonat cu legea conversiei 8 noiembrie 2012, nr. 189 și publicată în Monitorul Oficial din 10 noiembrie 2012, nr. 263, așa-numitul Decret Balduzzi, „mărturisește disponibilitatea legiuitorului de a aborda problema malpraxisului medical și în acest sens este un semnal important”
„Legea are aspecte pozitive, dar – continuă Minucci – nu conține prevederi capabile să afecteze efectiv costul despăgubirilor, element care stă la baza creșterii prețurilor acoperirii asigurărilor”.
Citind în detaliu principalele reguli stabilite în textul de lege, Minucci observă următoarele:
„a) scutirea de răspundere penală în cazul respectării „bunelor practici”
Potrivit art. 3, alin.1 din textul în cauză, medicul care - în activitatea sa - respectă îndrumările și bunele practici acreditate de comunitatea științifică nu răspunde penal pentru neglijență ușoară. Legea precizează că, în astfel de cazuri, obligația prevăzută de art. 2043 cod civil dar judecătorul, tot în stabilirea despăgubirii prejudiciului, ține seama în mod corespunzător de această conduită.
Ca urmare a acestei prevederi, în timp ce aplicarea ghidurilor și bunelor practici acreditate de comunitatea științifică atrage după sine o excludere ex lege a răspunderii penale pentru neglijență ușoară, pe plan civil - singurul în raport cu care funcționează acoperirea de asigurare - pe de altă parte, nu este adusă nicio modificare substanțială profilurilor de răspundere actuale ale profesioniștilor din domeniul sănătății, cu repercusiunile ulterioare asupra invarianței costului compensației.
b) adoptarea măsurilor de management al riscului
Arta. 3 bis prevede că companiile de sănătate studiază și adoptă măsuri pentru gestionarea riscurilor, prevenirea litigiilor și reducerea costurilor asigurărilor.
Prevederea, în sine, este pozitivă, întrucât urmărește diseminarea instrumentelor și procedurilor de management al riscului, necesare unui control mai mare al riscurilor - deci al costurilor - asociate desfășurării activităților de asistență medicală. Totuși, articolul prevede că toate acestea se vor desfășura „fără sarcini noi sau mai mari asupra finanțelor publice”.
Suntem îngrijorați de faptul că acest lucru slăbește substanțial domeniul de aplicare al dispoziției. De fapt, este greu de imaginat că o activitate riguroasă de management al riscului poate fi desfășurată fără resurse și investiții adecvate. Suntem conștienți de constrângerile actuale ale finanțelor publice dar, poate, legiuitorul, cu scopul de a aborda o problemă serioasă și complexă, ar fi trebuit să depună un efort mai mare, alocând resurse adecvate acestui tip de activitate.
c) fond special, mese, regim bonus/malus
Alineatul 2 al art. În sfârșit, articolul 3 prevede emiterea – până la 30 iunie 2013 – prin Decret al Președintelui Republicii, a unei serii de măsuri, printre care:
înființarea unui Fond special care să garanteze o asigurare adecvată pentru profesioniștii din domeniul sănătății pe baza unor categorii de risc profesional definite. Principiul de bază al previziunii poate fi împărtășit: acolo unde riscul atinge cote deosebit de ridicate, activitatea asigurătorului privat întâlnește limite precise și, prin urmare, este necesară intervenția statului.”
Minucci consideră însă că metodele de finanțare a Fondului stabilite prin lege nu pot fi împărtășite și spune:
„- pe de o parte, de fapt, se prevede ca Fondul să fie alimentat cu o contribuție din partea profesioniștilor care o solicită în mod expres, într-o măsură definită în contractul colectiv. Pe de altă parte, dintr-o contribuție suplimentară plătită de casele de asigurări, în sumă care nu depășește 4% din primele încasate pentru riscul medico-profesional care ar avea în mod necesar repercusiuni asupra costului polițelor de asigurare. În opinia noastră, însă, Fondul ar trebui să fie finanțat parțial de medici și parțial de cei care beneficiază de servicii specifice de sănătate în mod similar cu ceea ce se prevede pentru contribuția de asigurări sociale percepută din onorariile unor categorii profesionale; cererea din tabelele Codul asigurărilor pe tema răspunderii auto pentru compensarea prejudiciului biologic rezultat din exercitarea profesiei de sănătate. Tot în acest caz, pasul către o mai mare standardizare a compensațiilor este pozitiv, dar ar trebui să ținem cont de faptul că riscul unei întârzieri în adoptarea unei legislații de aplicare secundară este foarte mare. De altfel, încă așteptăm publicarea – la șapte ani de la predicția lor – a tabelelor pentru vătămări grave în sectorul răspunderii auto;
in sfarsit, contractele de asigurare trebuie sa cuprinda clauze bonus/malus, adica cresteri sau scaderi ale primei in raport cu aparitia sau nu daunele. Chiar și această prevedere pare critică, având în vedere că companiile își stabilesc deja practicile și prețurile de subscriere și pe baza pretențiilor asiguratului. Este însă o măsură care interferează cu libertatea de aprovizionare a companiilor și care, prin urmare, ar fi fost mai bine lăsată la libera acțiune a forțelor pieței”.
După cum se știe, concilierea obligatorie a fost recent implementată în mod neconsiderat și în Italia și distrusă tocmai în luna noiembrie din cauza unei sentințe a Curții Constituționale „din cauza delegării excesive a instituției medierii obligatorii”; ocazie ratată de a adăuga imediat o piesă importantă către o soluție la problema sustenabilității economice a acestei „reconcilieri a responsabilităților multiple”.
Crucial este tocmai aspectul sustenabilitatea economică a echilibrului dintre dreptul cetățeanului de a garanta siguranța în protecția sănătății și condițiile de desfășurare a serviciului de sănătate care, pentru a putea fi realizată conform celor mai potrivite protocoale pentru a garanta o astfel de siguranță, trebuie să adapteze investițiile în calitate, instruire, tehnologie. Investiții care, în lumina analizelor recente ale cheltuielilor, par greu de implementat, dacă nu sunt „eliberate” din bugetul actual resurse mai puțin eficiente: o acțiune necesară de implementare complexă. Nu există nicio alternativă, altfel vom ajunge să plătim din nou toată factura ca cetățeni atât din punct de vedere economic, cât și cu o protecție eficientă a sănătății.
Așa cum a subliniat corect ANIA, rezumandu-l în cuvintele vicepreședintelui său Farina, soluția poate fi găsită doar cu contribuția tuturor părților interesate din lumea sănătății: operatorii din domeniul sănătății în diverse calități, sistemul juridic/judiciar, cetățenii. asociații, industria asigurărilor și statul/legislatorul inclusiv Ministerul Sănătății. Se speră ca masa de lucru astfel compusă să aducă rapid rezultate concrete.
Atasamente: Discurs Presedinte ANIA – Aldo Minuccihttp://www.ania.it/
