Andy Warhol, a murit la New York pe 22 februarie 1987 pentru o banala operatie la vezica biliara, dar de ce incepem cu data mortii unuia dintre cei mai influenti artisti ai secolului XX care se imbarca pe feribotul Charon? Ei bine, doar pentru a-i spune omului care vrea să fie un om grozav să nu se descurajeze: viața oferă întotdeauna o șansă. Povestea lui Andy este emblematică și fascinantă în același timp.
Warhol este un artist eclectic până în punctul în care își încearcă mâna la pictură cu mare succes, sculptor întâmplător, scenarist, producător, regizor, actor și director de imagine cu siguranță ca un hobby, dar este așa?
Pentru că sunt mulți oameni care susțin că și-a dorit cu orice preț să câștige notorietate și din acest motiv nu a lăsat absolut nicio piatră neîntoarsă asupra a ceea ce îi era plăcut. Succesul îi vine cu pictura, care crește dramatic valoarea lucrărilor sale mai ales după moartea sa. Celelalte activități rămân o consecință a notorietății sale picturale.
Abia după ce a absolvit în 1949 la Pittsburg, unde s-a născut pe 6 august 1928, s-a mutat la New York. „Marele măr” i-a oferit imediat ocazia de a se impune în lumea publicității lucrând pentru legendarele reviste Vogue și Glamour; deși adevărata lovitură de teatru a venit atunci când feminista radicală Valerie Solanas, atentă la viața lui Endy împușcându-l cu pistolul împreună cu partenerul ei de atunci, Mario Amaya.
Din fericire, amândoi au supraviețuit, dar, pe de altă parte, din păcate, asasinarea lui Bob Kennedy două zile mai târziu a făcut ca tentativa de omor a lui Warhol, care a refuzat și el să depună mărturie despre ceea ce i s-a întâmplat, să pară secundară. Cu toate acestea, a murit foarte tânăr după încheierea ultimei sale lucrări Cina cea de taină, inspirată de Cina cea de taină a lui Leonardo.
În 1989, la doi ani după moartea sa în sala de operație, a Muzeul de Artă Modernă din New York Îi dedic o retrospectivă majoră. Din acel moment faima și citatele lui Warhol au crescut până la punctul de a-l face al doilea cel mai cumpărat și vândut artist din lume, după Picasso.
Activitatea picturală a lui Andy numără multe lucrări pentru că le-a realizat în serie cu ajutorul serigrafiei: cele mai cunoscute au devenit icoane, precum Monroe, Mao, Che Guevata, Diana Angliei și Farah Diba.
Repetarea a fost metoda lui de succes, de fapt pe pânze mari a reprodus de multe ori aceeași imagine, modificând culorile (în principal luminoase și puternice). A preluat reproduceri publicitare ale unor mari mărci comerciale sau de impact social precum accidentele rutiere și scaunele electrice și așa a reușit să golească de orice semnificație aceeași imagine pe care o reprezenta prin repetarea ei la scară largă.
Mai târziu a revăzut și marile lucrări din trecut, precum Cina cea de Taină a lui Leonardo și capodoperele lui Paul Bird e Piero della Francesca. Andy a încercat să aducă un omagiu operelor de artă incontestabile în loc de mass-media care, în unele cazuri, a încercat să-l discrediteze; totuși arta pop a fost una dintre principalele icoane care au însoțit boom-ul economic la acea vreme.
Confirmarea statutului lor social, pentru VIP-urile vremii portretizate de Warhol a devenit un „must”. Pe această temă în primăvara anului 2009 a fost înființată la Grand Palais din Paris expozitia Le Grand Monde d'Andy Warhol unde au fost expusi si Gianni si Marella Agnelli care au pozat pentru el in 1972.
Andy Warhol a creat, de asemenea, câteva sculpturi care au reprodus unele dintre celebrele sale lucrări serigrafiate în dimensiuni multiple, cum ar fi cutiile cu detergent Brillo, dar atât.
Activitatea sa cinematografică este interesantă și se manifestă deja în 1963, când artistul, după ce a frecventat circuitul New America Cinema, decide să-și cumpere o cameră. Filmele lui Warhol din această perioadă timpurie pot fi definite ca fiind minimale: prezintă acțiuni repetate și extinse în timp, filmate cu o cameră fixă. Aceste filme timpurii sunt ca niște picturi care, în loc să fie atârnate, sunt proiectate pe un perete alb.
Așa pătrunde eclecticul Andy Warhol în lumea artei până devine protagonistul absolut al acesteia, până la concurența cu Pablo Picasso.
