S-A ÎNTÂMPLAT AZI – La 24 mai 1915, Italia a intrat în război și Piave a șoptit

''Piavei murmurau/ calm si calm in timp ce primii infanteristi treceau/ pe 24 mai/ armata a mars pentru a ajunge la frontiera/ pentru a construi o bariera impotriva inamicului''. Așa începe ''La canzone del Piave'' destinată să devină imnul Marelui Război (pentru scurt timp, după eliberarea din 1945, a fost folosit și ca imn național, înainte ca imnul Mameli să fie adoptat). Autorul a fost un cunoscut compozitor napolitan, Giovanni Ermete Gaeta, alias EA Mario, textier și muzician al multor cântece mai recente (de fapt a murit în 1961), care a compus acea piesă în 1918, într-un acces de patriotism într-o singură. Noapte. La urma urmei, multe alte imnuri celebre s-au născut astfel. „Marseillaise” a fost interpretată pe o piană și adusă pe front de trupele din Marsilia. Astăzi este un fel de imn universal la principiile libertății, egalității și fraternității. Casus belli a fost determinat de asasinarea, la 28 iunie 1914, aArhiducele Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei și soția sa în timpul unei vizite de stat la Saraievo a unui tânăr student naționalist bosniaco-sârb, Gavrilo Princip.

Austria a profitat de ocazie pentru a-și îndeplini planurile agresive împotriva Serbiei (protejată de Rusia) căreia i-a declarat război o lună mai târziu. Reflexul pavlovian al sistemului de alianțe a fost pus imediat în mișcare: la 1 august Germania a declarat război Rusiei, pe 3 Franței; pe 4 august a venit rândul Marii Britanii să declare război Germaniei. Pe 25 august, Japonia s-a alăturat Marii Britanii. Lumea veche era astfel în pericol și cel mai paradoxal aspect era următorul: suveranul englez, Kaiserul, țarul erau veri primari. La belle époque s-a încheiat, fără să-și dea seama, în o baie de sânge care ar fi deschis cutia Pandorei a naționalismelor, a șovinismelor care au copleșit ordinea liberală și au deschis calea unor regimuri totalitare belliciste care au transformat intervalul dintre primul și al doilea război mondial din secolul trecut într-un armistițiu. Italia a fost aliată cu Germania și Austria, dar a rămas neutră la izbucnirea ostilităților. Împotriva intrării în război s-au aflat socialiștii, Biserica Catolică, Giolitti și o mare parte a liberalilor, sectoare ale industriei (în timp ce alte sectoare au îndemnat o politică de armament).

Pentru a solicita o orientare diferită - susținută și de o inversare a alianțelor - au fost minorități active care - așa cum scrie Massimo L. Salvadori în Storia d'Italia - au fost intervenționiste fiecare în felul său, pornind de la poziții politice diferite. Practic, combinația de liberali antigiolittieni, iredentiști, republicani, așa-zișii intervenționști democrați și naționaliști a ajuns să tragă Italia în război în 1915. La momentul intrării sale în război, armata italiană putea conta pe 35 de divizii de infanterie. . Comandantul suprem era Luigi Cadorna, fiul acelui Raffaele care în 1870 cucerise Roma din bresa de la Porta Pia. Din cele 5,7 milioane rechemate, 2,6 milioane erau fermieri analfabeti. Era atât de mult lipsa de ofițeri, încât au apelat la tineri complementari. Dar mai presus de toate nu exista nicio viziune asupra războiului modern în statul major. Armatele s-au stabilit ani de zile pe linia frontului ajuns în primele ofensive și a rămas să macereze în tranșee ani de zile, efectuând asalturi asupra tranșeelor ​​inamice care au permis cel mult - cu un hecatomb de morți și răniți - cucerirea a câteva sute de metri, care s-ar fi pierdut câteva. zile mai târziu în urma inamicului de contraatac.

S-au folosit gaze asfixiante care au capturat brusc tranșeele inamice semănând distrugere și moarte. Disciplina – constând în impunerea unor operațiuni militare absurde în care era evident că soldații urmau să moară fără motiv – a fost menținută cu decimări. În cartea sa ''Războiul bunicilor noștri'' (Mondadori) Aldo Cazzullo povestește – în incipit – un episod care descrie cruzimea și disprețul față de viața umană care au constituit regula de comandă. Sunt proteste într-un regiment (au fost multe motive). Colonelul ordonă decimarea prin tragere la sorți. Ei îl întreabă dacă ar trebui să introducă și numele acelor soldați care au sosit a doua zi după proteste (și care, prin urmare, nu au putut participa). Colonelul autorizează și doi dintre aceștia sunt trași la sorți și își întâmpină soarta neîncrezătoare în fața unui pluton de execuție pentru o greșeală (dacă era) căreia i-au fost total străini, pentru că nu erau acolo. Prăbușirea lui Caporetto în 1917 nu a fost produsă doar de întăririle pe care austriecii le-au putut transfera de pe frontul rusesc, ci și de nemulțumirea care a circulat printre trupe pentru o desfășurare idioată a ostilităților care i-a făcut pe soldați carne de tun. Cadorna a fost înlăturată și înlocuită cu Armando Diaz care a inaugurat o linie mai puțin inumană.

Fu rezistenţa eroică de pe râul Piave pentru a rezolva valul conflictului. Războiul s-a încheiat la 4 noiembrie 1918 (vezi buletinul semnat de Diaz), cu tragicul număr de 650 de morți (dintre milioanele căzuți pe celelalte fronturi). Trebuie spus că fără intervenția americană Aliații nu ar fi putut câștiga. Președintele american Woodrow Wilson a fost adevăratul protagonist al Tratatului de la Versailles, unde, sub presiunea Franței, au fost impuse Germaniei condiții dure (care nu erau fără legătură cu instabilitatea Republicii de la Weimar). Imperiul Austro-Ungar a fost dezmembrat și geografia Europei reproiectată. Luați în considerare că aceste operațiuni au provocat ca până la 8 milioane de apatrizi și comunități de naționalități, culturi și religii diferite au fost forțate să coexiste în noile granițe (în special în Balcani și în Europa centrală). De asemenea, Wilson a reușit să definească o nouă ordine mondială cu organisme supranaționale dedicate prevenirii și soluționării conflictelor (Liga Națiunilor). Din păcate, el nu a fost un profet acasă, pentru că Congresul SUA nu a ratificat tratatul.