În acest moment, acum 11 ani, liderii de la Bruxelles și Frankfurt începeau să înțeleagă cât de adânc era abisul crizei care se deschidea. La 4 decembrie 2008, la aproape trei luni de la falimentul Lehman Brothers din Statele Unite, Banca Centrală Europeană el a lucrat reducerea ratelor dobânzilor cel mai semnificativ din istoria sa. Foarfeca a fost de 75 de puncte de bazămult mai substanțial decât cel așteptat de piețe și a adus costul banilor de la 3,25 la 2,5%, cel mai scăzut nivel din mai 2006. Nimic comparabil cu ultimii ani, desigur: astăzi principala rată aplicată de BCE este zero, minim din toate timpurile.
La sfârşitul anului 2008 situaţia era însă foarte diferită. „Este cea mai mare tăietură vreodată, ceva ce nu a mai fost făcut niciodată”, a comentat francezul Jean-Claude Trichet, pe atunci numărul unu al Eurotower (după el a venit Mario Draghi).
Dar nu s-ar termina aici: în prima întâlnire a noului an, a ianuarie 2009, BCE a intervenit din nou asupra dobânzilor, aducând-o pe cea principală la 2%. Același lucru i s-a întâmplat Martie, apoi din nou ad Aprilie si din nou sa Mai: o serie de reduceri care au coborât cota de referință la 1%.
În acest fel Trichet a plătit prețul pentru cea mai mare greșeală a lui. Bancherul central nu a intrat în istorie pentru reducerile sale de dobândă, ci pentru decizia sa inițială de a le majora. La 9 iulie 2008, BCE adusese rata de referință de la 4 la 4,25%, înăsprind stringurile de creditare chiar în momentul în care criza financiară globală era pe cale să dea cele mai grele lovituri. Exact opusul a ceea ce ar fi trebuit să facă, așa cum avea să-și dea seama Trichet însuși câteva luni mai târziu.
