Vestea nu este atât prezența lui Alexis Tsipras, al cărui debut la atelierul Ambrosetti din Cernobbio, riguros fără cravată, a făcut furori cel puțin la fel de mult ca cel al lui Gianroberto Casaleggio cu un an înainte. „Cred că este o evoluție bună că m-au invitat aici să aud o altă voce. Poate vor înțelege că ceva nu merge bine în Europa”, spune cu mândrie liderul Syriza, coaliția de stânga care a câștigat partidul de vârf din Grecia la ultimele alegeri europene.
Vestea adevărată este că după o primă zi de atelier Ambrosetti plină de laude pentru Mario Draghi în primul rând dar și pentru premierul Matteo Renzi (deși cu multe „dacă” și „dar”), de data aceasta fostul primar al Florenței, mare absent de la întâlnirea marilor nume de pe lacul Como – la care a preferat o vizită la noua fabrică de robinete Bonomi din Brescia – ajunge prins în focul încrucișat a două lumi care nu ar putea fi mai opuse: că a establishment-ului european, reprezentat de fostul premier Mario Monti, și tocmai a tânărului politician grec, care se confruntă fără teamă cu una dintre primele sale confruntări oficiale cu universul financiar.
Alianța ciudată, cea dintre Monti și Tsipras. Tocmai senatorul pe viață italian, acuzat adesea că a jucat în mâna așa-zisei „Europa băncilor” în timpul mandatului său, a fost cel care l-a invitat pe Tsipras, liderul unei stângi care, în afară de Grecia, se luptă să reînvie. in Europa. Cei doi vorbesc în același panou, cel dedicat „Echilibrul de putere în noua Europă”, și chiar găsesc niște convergențe imprevizibile: „A avut dreptate Monti când a sperat că recapitalizarea băncilor prin ajutorul UE va avea loc odată cu MES, fără a fi contabilizat în datoria publică”, spune tânărul grec, după ce a mai spus – sincer să fiu – că „politica liberală a eșuat: puțini s-au îmbogățit pe spinarea multora, este timpul să ne întoarcem la o adevărată politică de stânga, care se ocupă de urgențele sociale. „Tsipras a fost unul dintre primii politicieni greci care a recunoscut că corupția este una dintre principalele probleme ale țării sale”, recunoaște Monti, care cu siguranță nu va fi împărțit aut aut pe moneda unică lansată de liderul Syriza: „O, euro se schimbă sau moare. Austeritatea a fost o capcană, iar acum această capcană se numește deflație”.
Dar dacă există un subiect asupra căruia Monti și Tsipras sunt pe deplin de acord, acesta este Renzi. Până la urmă, cu puțin timp înainte de dezbaterea dintre cei doi, președintele în exercițiu al Comisiei UE, Jose Manuel Barroso, se gândise să deschidă balul, clarificând meritele predecesorilor actualului premier italian: „Vreau să-i aduc un omagiu Mario Monti și Enrico Letta. Datorită reformelor pe care le-au lansat, Italia a reușit să iasă din strânsoarea piețelor”. O poziție elocventă, în timp ce chiar înainte de a pleca la Cernobbio Monti își aruncase deja mănușa personală. Mai întâi apărându-și munca: „În câteva zile, guvernul meu a pus în aplicare reforme de pensii și impozitare, introducând efectiv un impozit pe proprietate. Reforme concrete, nu diapozitive. Dar dacă guvernul este pe măsură, el este trimis acasă”. Apoi, trimițându-i a enesul jab actualului premier: „Nu aș fi ales ca măsură importantă rambursarea celor 80 de euro”.
Iar contribuția lui Tsipras, care primește și aplauzele lui Romano Prodi („Dacă nu l-ar fi invitat Monti, aș fi făcut-o: dacă nu discutăm aceste întâlniri sunt inutile”), nu a întârziat să apară: „Pentru eu cei ca Renzi sunt infricosatoare: vorbesc despre crestere, dar inca nu au gasit calea. Ei cer timp, dar nu este timpul de care ai nevoie, ci strategia. În aceste vremuri este esențial ca o adevărată politică de stânga să revină, iar Renzi, care oricum are nevoie de timp, nu este lăsat suficient”. Soluțiile lui Tsipras sunt cunoscute, dar reiterarea lor în fața elitei financiare nu este atât de evidentă. În primul rând, despre creștere: „Nu ai nevoie de timp, repet, ci de soluții. În opinia mea, sunt în principal două: că investițiile publice nu sunt luate în considerare ca cheltuieli publice în calculul deficitului și că BCE și BEI iau măsuri comune pentru finanțarea economiei reale a țărilor periferice”.
Asemenea Greciei sale, pentru care pretinde o trecere în revistă a istoriei recente: „Datoria publică grecească ar trebui tăiată, așa cum, într-adevăr, s-a făcut în favoarea Germaniei în 1953”. Germania a ieșit apoi devastată de război, „în timp ce noi am pierdut 25% din PIB pe timp de pace: este evident că ceva nu funcționează”. Tsipras are probleme și cu politica europeană pe fronturile tensiunilor internaționale, începând cu Rusia: „UE nu își poate permite un embargo asupra Rusiei: Europa pe care o am în minte unește popoarele, nu le împarte”.
