La finalul lungului proces prevăzut de art. 7 din Tratatul UE în caz de încălcare a statului de drept și a drepturilor omului, Ungariei lui Orbàn nu se va întâmpla nimic, chiar dacă mai mult de două treimi din Parlamentul European au condamnat-o. Există un motiv simplu pentru a împiedica aplicarea sancțiunilor: este nevoie de unanimitatea statelor. Și din moment ce aceeași procedură a fost inițiată și împotriva Poloniei, dacă se va ajunge vreodată la vot, cele două guverne se vor sprijini reciproc.
Prin urmare, nu este sigur dacă ceea ce s-a întâmplat la Strasbourg este mai degrabă o victorie a democrațiilor liberale sau, mai degrabă, a enemea dovadă a incapacității Europei de a aplica regulile la care au semnat toate statele membre. Care dintre cei doi factori va prevala, vom vedea la alegerile europene din primăvara viitoare pe baza rezultatelor partidelor suverane.
Între timp avem un indiciu puternic – ca să nu spunem o dovadă – că art. 7 conține principii solide, dar și proceduri ineficiente. Totuși, admiterea că un stat încalcă Tratatul și se bucură în același timp de beneficiile Uniunii – în cazul Ungariei, printre altele, avem de-a face cu transferuri nete de 3,5 miliarde de euro – este inadmisibil conform logicii și justiției.
Lecția de învățat este că nu poate fi un organism politic care emite hotărârea definitivă: este ca și cum în Italia nu Consulta, ci Parlamentul însuși a judecat constituționalitatea unei legi.
Judecarea trebuie să fie un organism independent, prin proceduri mai accelerate. Colegiul editorial al lui Bloomberg sugerează că acest organism este Agenția pentru Drepturile Fundamentale, care are și avantajul de a exista deja. Pare o idee bună, dar vor dori statele membre să facă un pas înapoi?
