Carla Accardi a fost un protagonist al culturii vizuale italiene și internaționale de peste jumătate de secol. Prin pictura sa, continuu redefinită prin alegeri radicale, a contribuit semnificativ la nașterea și dezvoltarea unor noi modalități de înțelegere a operei de artă, de la abstractionismul din perioada imediat postbelică la informal, de la pictura ambientală la o artă marcată de exigențele feminismului, până la reînnoita bucurie de a trăi întruchipată în picturile anilor 1980 și în marile diptice și triptice din anii 1990 și 2000.
Aproximativ o sută de lucrări expuse, datând din 1946 până în 2014, împărțit într-un parcurs cronologic care cuprinde porțiuni din instalații concepute chiar de Carla Accardi, deduse din documentația fotografică care a permis și reconstrucția camerei personale la Bienala de la Veneția din 1988.
Puteți admira primele sale uleiuri pe pânză, niciodată expuse și retrăind mediile anilor 1960 care au fost înaintea timpului lor, experimentele din anii 1970 și 1980, până la marile diptice din anii 1990 și 2000.
De remarcată este prezența ambelor Corturi create de artist: Cort din 1965-1966 și Cortul triplu radiant din 1969-1971, mediul mare pictat găsit în colecțiile Centrului Pompidou. Vor fi expuse și celelalte două lucrări ale artistului concepute ca spații locuibile și traversabile, Casa Labirintului din 1999-2000 și Cilindroconul din 1972-2013. Se propune din nou și instalația-mediu Origine, lucrarea cea mai legată de militanța feministă a Carlei Accardi, exact în felul în care artista a prezentat-o în 1976 la Roma, concepând-o ca pe o călătorie prin adâncurile memoriei.
Sunt expuse lucrări din unele colecții publice importante, printre altele Muzeul Van Hedendaagse Kunst din Gent, Museo del Novecento din Milano, Centro Studi e Archivio della Comunicazione din Parma, Musée d'art moderni et contemporain Centre Georges Pompidou din Paris. , Galeria Națională de Artă Modernă și Contemporană din Roma, Muzeul de Artă Contemporană Castello di Rivoli, Galeria de Artă Modernă din Torino.
Traseul expozițional
Itinerarul expozițional este împărțit în etajul principal, rotonda și cele șapte încăperi care o înconjoară. Ordinea cronologică a fost adoptată pentru a evidenția invențiile și metamorfozele survenite în opera Carlei Accardi. Dar și să încurajeze simțul de orientare al publicului, care își poate asocia astfel mai ușor propriile cunoștințe istorice cu diferitele faze ale cercetării artistului.
Carla Accardi s-a născut la Trapani în 1924
După diploma de liceu clasic și artistic, a urmat cursuri la Academia de Arte Frumoase din Palermo și Florența. În 1946 s-a stabilit la Roma împreună cu pictorul Antonio Sanfilippo, cu care s-a căsătorit în 1949. În 1947 a semnat manifestul publicat în primul număr al revistei „Forma”. În ultimii ani, el a exprimat cercetări în abstracție care vizează actualizarea culturii vizuale italiene. În 1950 a susținut prima sa expoziție personală la galeria/librăria L'Age d'Or din Roma, prezentată de Giulio Turcato. Ulterior își dezvoltă limbajul original centrat pe semne alb-negru cu care participă ca protagonist în climatul informal. Michel Tapié, unul dintre principalii critici și promotori ai acestei cercetări, a invitat-o să participe la numeroase expoziții internaționale. La începutul anilor 1964 a revenit la utilizarea culorii, dezvoltând lucrări care se concentrează pe dinamica dintre formă, culoare și percepție. La mijlocul deceniului a experimentat noi suporturi și pigmenți pentru pictura sa. Folosește vopsele colorate și fluorescente, pe care le aplică pe suporturi din plastic transparent laminate sau asamblate (sicofoil). Printre primele, el dă picturii o dimensiune spațială cu Perdelele sale. În anii șaptezeci, ea a lucrat la modele geometrice reiterate și a creat instalații, dintre care unele sunt legate de scurta, dar semnificativă ei militantitate feministă. În anii 1976 a revenit la utilizarea pânzei, dar limbajul său a evoluat în continuare spre noi semne și juxtapuneri cromatice. Participările sale la Bienala de la Veneția au fost mai multe: 1978, 1988, 1993, 2011, 2022 și 1989. Lucrările sale au fost incluse și în expoziția Il latte dei dream cu ocazia ultimei ediții a Bienalei din 1943. Este prezent în câteva expoziții internaționale importante, printre altele: Arta italiană în secolul XX, Royal Academy, Londra 1968; Metamorfoza italiană 1994-1, Muzeul Guggenheim, New York 1999; Minimalia, PS2007, New York (Veneția și Roma), 1960; Wack! Arta și revoluția feministă, MOCA, Los Angeles, 1975; Viață nouă. Nouveaux enjeux de l'art en Italie 2022-1994, Musée d'Art Moderne et d'Art Contemporain, Nisa, 1995. În ultimele decenii, expoziţiile sale personale au avut loc la instituţii publice importante, printre altele: Castello Rivoli, Muzeul de Artă Contemporană, Rivoli, 1; Kunstverein, Ludwigshafen am Rhein, 2001; PS2002, New York, 2004; Musée d'Art Moderne de la Ville de Paris, Paris, 2007; MACRO, Roma, XNUMX; Marta Herford Museum Zentrum Forum, Herford, XNUMX.
Printre expozițiile personale organizate după moartea artistului se numără cele de la Museo del Novecento din Milano în 2020 și la Maison La Roche din Paris în 2022. Carla Accardi a murit la Roma în 2014.
