„Da la referendumul din 20/21 septembrie este un vot contrarevoluționar, care vrea să-l anuleze pe cel din 2 iunie 1946, restabilind Statutul Albertin și instituind o falsă Monarhie, deghizată în Republică”.
Rino Formica este dur, foarte dur. Și a lui este o apărare specială, articulată și foarte fină împotriva motivelor celor care la referendum vor alege să anuleze o parte din reprezentanții poporului. Mereu socialist, ministru de câteva ori, parlamentar de câteva ori, a fost și este un flagel ascuțit al obiceiurilor italiene, atât atunci când folosesc hainele partidelor politice, cât și când o aleg pe cea a societății civile. De săptămâni întregi a luat terenul fără să se cruțe, pentru ca „pe 21 septembrie noaptea să nu cadă asupra Republicii”.
Să recapitulăm atunci: de ce ați ales să votați Nu?
„Raționamentul meu este acesta. Care este sensul politic profund al acestei bătălii referendumului? Da în această bătălie pentru referendum reprezintă vârful de lance al unei inovații profunde, contrarevoluționare. De ce? Pentru că este împotriva referendumului din 2 iunie 1946, dorind să restabilească forma de stat și structura constituțională a țării de epocă prerepublicană. Să ne întrebăm: ce a fost referendumul din 2 iunie 1946? Acel referendum a schimbat forma instituțională prin răsturnarea Monarhiei și înființarea Republicii și a anulat Carta instituțională monarhică, Statutul Albertin. Și odată cu adunarea constituantă a dat viață cartei constituționale republicane.
Care este diferența dintre forma de stat pre-republicană și cea republicană? Că cu al doilea se anulează o ordine instituțională bazată pe suveran: suveranul nu mai este regele, suveranul este poporul. În timp ce prin eliminarea Statutului Albertin este demolat un principiu constituțional, Constituția flexibilă. Adică ordinea constituțională, înaintea constituției republicane, putea fi modificată fără o procedură complexă de obstacole, care este tipică constituțiilor rigide. Adică ar putea fi modificată cu o lege simplă, obișnuită; în timp ce Constituţiile rigide trebuie modificate printr-o procedură de natură constituţională, complexă, argumentată, regândită.
Ordinea constituțională a Statutului Albertin, fiind o constituție flexibilă, ne condusese la fascism, care schimbase prin legi ordinare formula statului parlamentar monarhic acceptat constituțional într-un stat autoritar. Ca și atunci când ministrul justiției al fascismului, juristul de calitate, Alfredo Rocco, a introdus statul corporativ prin simpla aprobare a legii de reorganizare a contractelor colective de muncă.
Preocuparea republicană, care s-a născut odată cu referendumul din 2 iunie 1946, a fost în schimb aceea de a da țării o formă instituțională neschimbată, Republica, și o structură constituțională rigidă. Adică, niciodată legile simple, obișnuite, nu ar fi putut schimba ordinea constituțională”.
Despre ce articole vorbim?
„Toate acestea sunt în articolele 138 și 139 din Constituție. Articolul 138 stabilește procedurile complicate pentru modificările constituționale: dubla lectură a celor două Camere, cvorumul calificat pentru aprobare, posibila recurgere la referendum. Deci o procedură complexă, meditată, reflexivă. Și asta a demonstrat marea atenție pe care o aveau alegătorii pentru improvizațiile populiste: legea legilor nu putea fi încredințată stărilor de spirit de moment ale unei anumite situații din țară. În timp ce articolul 139, dispoziţia finală, stabileşte că forma republicană nu poate fi modificată. Articolul 138 și articolul 139 trebuie citite împreună. Ce au vrut alegătorii? Că forma republicană nu era modificabilă și că legea care reglementa și stabilea ordonarea formei republicane trebuia supusă unei proceduri speciale în care regândirea reprezentării și orice recurs la popor trebuia să fie de o asemenea amploare, de asemenea. greutate că fiecare schimbare constituțională a trebuit modificată cu atenție.”
În schimb, ce se va întâmpla în opinia dumneavoastră?
„Foarte simplu: se încearcă ocolirea rigidității Constituției și să o facă simplă, flexibilă, de fapt modificabilă cu legi ordinare. Și unde lovește? Unul este frapat de arhitectura Cartei Constituționale. Vorbim de o structură larg răspândită a democrației prin care se exprimă voința poporului: partide politice, sindicate, organisme intermediare care funcționează ca articulații ale vieții democratice și ale participării la construirea Republicii Populare, așa cum se prevede la articolul 1. .
Acțiunea pe care o numesc revanchismul învinșilor referendumului din 2 iunie 1946 nu s-a născut astăzi, s-a dezvoltat de-a lungul vieții republicane, ci a fost întotdeauna bătută de marea capacitate pe care partidele politice, organizațiile democratice, toate articulațiile democrației. , puse în aplicare pentru a apăra ordinea constituțională a țării. Cu toate acestea, bătute pe drumul principal al confruntării revizuirii constituționale radicale, aceste forțe s-au reorganizat pentru a ocoli câmpul de joc. Și iată-ne la „să reducem numărul de parlamentari, reprezentanța”. Să o reducem nu pentru a obține eficiență, sau din orice alt motiv, ci pentru că Parlamentul este o ectoplasmă, este o suprastructură patologică în care Casta este exercitată pentru a proteja privilegii și, prin urmare, parlamentarii vor fi mai întâi redusi și apoi controlați și anulați”.
Și cum ar fi posibil asta?
„Cu o lege electorală, pentru că legile electorale nu privesc doar alegerea de făcut între majoritar și proporțional. Nu. Nu este vorba doar de alegerea unui sistem care să dea sau nu certitudinea învingătorului și deci a unui viitor guvern. Există și alte elemente constitutive mai subtile, mai ascunse ale legilor electorale care pot duce la riscul ca o majoritate să pară să-și însuşească Constituţia.
La fel de? Prin crearea unor majorități fictive în loc de minorități relative. Și cum se lucrează în acest domeniu? Intr-o modalitate usoara. Prin reducerea numărului de aleși, prin reducerea pragului de acces la reprezentare, prin modificarea regulilor de acces la competiția politică cu legi ordinare. Doar reglementați colectarea semnăturilor: cum sunt strânse, unde și câte pentru a avea deja o descompunere radicală a principiului reprezentării democratice. Și cealaltă cale este, cu siguranță, să lucrezi la regulamentele parlamentare. Constituția spune că reglementările parlamentare trebuie aprobate prin vot secret și cu majoritatea absolută a aleșilor. Dar dacă majoritatea absolută este de fapt o majoritate relativă obținută grație legii electorale manipulate, ea poate la rândul ei să manipuleze Regulamentul”.
Deci, care este operațiunea politică actuală?
„Prin antipolitică, loviți rezistența prin sistemul de articulații democratice și partide politice. Partidele politice sunt o castă care trebuie pedepsită și adusă sub control. Iar daca nu se comporta bine, nu se supune, trebuie eliminat. Înțelegeți de ce este o operațiune contrarevoluționară față de votul din 2 iunie 1946? Pentru că redă centralitatea puterii în mâinile celor mai puternici. Adică ne întoarcem la o monarhie, fictivă, falsă, dar în esență o monarhie. Așa cum restabilește principiul de bază al Statutului Albertin, Constituția flexibilă, pentru că face din Constituția noastră rigidă una care poate fi modificată pe furiș printr-o lege obișnuită care va fi, mâine, manipulată, legea electorală”.
Dar sistemul politic a votat în unanimitate această „contrarevoluție”: cum o explicați?
„Această operațiune găsește în prezent o stare de paralizie în sistemul politic italian și nu este întâmplătoare dacă te uiți la un fapt. Pactul nefast pentru formarea guvernului Conte 2 de către Pd și M5 Stelle a livrat antipoliticii, prin ușa din spate a accesului la guvernare în funcții subordonate, o forță, cea a stângii democratice, a comunistei. tradiție, a stângii catolice, care din punct de vedere istoric a protejat întotdeauna adevăratul pact constituțional. Adică apărarea constituției rigide, precum carnea necesară apărării pielii formei republicane de societate, articolele 138 și 139.
De ce se confruntă partidele politice cu o impotență politică în a face față acestui val de antipolitică? De ce Partidul Democrat tăce în esență? Pentru că ar trebui să mărturisească că s-a alăturat unei operațiuni nesfânte, adică divorțul de pactul său constituțional, care a fost apărarea Cartei Constituționale și legătura dintre articolele 138 și 139 în apărarea formei republicane prin Constituția rigidă.
De asemenea, nu întâmplător dezbaterea a fost doar preluată și relansată de ziare. Au fost jurnaliştii, redactorii ziarelor, marii comentatori care au redeschis discuţia. De ce? Pentru că tocmai în presa liberă înțelegem importanța Constituției noastre rigide, în nevoia de a fi precauți în schimbări, pentru că Constituția italiană protejează libertatea și jurnalismul, presa liberă, informația liberă, nu poate trăi fără libertate. Și este punctul cheie, adevăratul cheag al necesității de a proteja o ordine democratică, libertățile și garanțiile progresului și posibilitatea de a trăi democratic într-o țară”.
Cu toate acestea, de zeci de ani încercăm să facem o reformă instituțională: de ce nu am reușit niciodată?
„Din un motiv foarte simplu: principiul precauției a predominat întotdeauna. Ce au vrut alegătorii. În sensul că nu poți folosi căi rapide pentru a schimba Constituția. Singura cale rapidă este ceea ce vor contrarevoluționarii, cei care vor să anuleze votul din 2 iunie 1946. Repet: acesta este un vot împotriva referendumului din 2 iunie 1946. Este un vot pentru statutul Albertin, pentru republicanismul monarhiei şi pentru anularea democraţiei populare. Nu întâmplător toate acestea au coincis și cu o slăbiciune a partidelor politice și mai ales a stângii când mimând dreapta a pierdut sufletul popular”.
Să trag concluzia că ați fost întotdeauna împotriva revizuirii Constituției?
„Nu sunt împotrivă, spun doar un lucru. Nu se poate face fără o viziune clară asupra consecințelor. L-am auzit de curând pe Enrico Letta (care s-a întors senin), care la Partidul Unificarea Modena a spus că s-a comportat întotdeauna într-un fel când s-a confruntat cu referendumuri: nu a văzut efectele și consecințele politice ale votului referendumului, dar a răspuns doar. intrebarea. Așa că a argumentat: este un lucru rău sau bun înjumătățirea, reducerea parlamentarilor? E bine, a răspuns el. Și de aceea, a conchis el, votez Da, fără să calculez efectele politice. Dar tocmai ideea care a stat la baza Statutului Albertin: modificarea Constituției după convențiile momentului. Legea legilor trebuie să reglementeze dezvoltarea pe termen lung a unei țări, nu poate fi neprevăzută. Efectul politic este comoditatea răspunsului simplu. Aceasta este negația politicii, este victoria antipoliticii. Antipolitica este aceasta: carpe diem”.
Dar credeți serios că mai puțini deputați și mai puțini senatori pot invalida calea lungă despre care vorbiți?
"Nu e asta. Această reducere se cere pe un val politic, care este valul împotriva castei, împotriva politicii, împotriva parazitismului nomenclatorului reprezentării. Nu are loc la finalul unui proces în care evaluăm modul în care o Constituție poate garanta dezvoltarea și permanența formei republicane, după principii constituționale, chiar și cu un număr mic. Reducerea trebuie să vină la sfârșitul unui proces, nu poate fi începutul. Pentru că începutul este populist. Cei care votează pentru Si votează ca Italia conservatoare, Italia reacționară, Italia anticului regim”.
Dacă Nu câștigă, se va schimba guvernul?
„Dacă nu câștigă, sistemul politic italian se schimbă, guvernul nu se schimbă. Astăzi știm cine votează Da și cine votează Nu. Și apoi există o zonă ambiguă, echivocă, care nu se pronunță, care pretinde, care spune una și va face alta. Geanta asta este mare. Cred că după o victorie clară a Noului, această zonă va prinde viață, o nouă viață. Și se va întoarce din nou pe teren. Si mizează pe oboseala și dezamăgirea acestei zone vaste de apărători ai Constituției în toți acești ani. Prin urmare tăcere. Dar și dumneavoastră, presa liberă, ați reînviat acest domeniu prin revigorarea dezbaterii. Și acum Nu înaintează și Da se retrage”.
Cum vă imaginați viitorul apropiat al țării în acest moment?
„Sper doar ca 21 septembrie să nu fie căderea Republicii. Vom vedea pentru restul.”
