Il 15 august 1971 este o dată care a marcat profund istoria economică mondială. În această zi de august în urmă cu 53 de ani, președintele Statelor Unite Richard Nixon, din reședința Camp David, a anunțat sfârşitul convertibilităţii dolarului în aur, decretând sfârșitul sistemului Bretton Woods. Acest eveniment, cunoscut sub numele de „Socul Nixon„, a avut consecințe profunde și de durată asupra economiei globale, idând startul unei ere a instabilității valutare și speculații financiare care persistă până în zilele noastre.
Sistemul Bretton Woods: origine și funcționare
Il Sistemul Bretton Woods s-a născut în iulie 1944, în cadrul Conferinței de la Bretton Woods, în New Hampshire, cu participarea reprezentanților a 44 de națiuni. Scopul principal a fost crearea unei noi ordini monetare internaționale care asigura stabilitatea cursurilor de schimb, prevenirea devalorizărilor competitive și promovarea creșterii economice globale. Sistemul se baza pe cursuri de schimb fixe, cu Dolarul american ca monedă de referință, convertibil în aur la unu rata fixă de 35 USD pe uncie. Statele Unite s-au angajat să susțină fiecare dolar în circulație cu rezerve de aur.
Acest sistem a urmărit limitează speculațiile excesive și pentru a evita mobilizările de capital pe scară largă, cu scopul de a preveni crizele sistemice precum cea din 1929 și Marea Depresiune ulterioară.
În primii câțiva ani după cel de-al Doilea Război Mondial, Sistemul Bretton Woods a funcționat cu succes. Economiile Europei și Japoniei se reconstruiau datorită Planului Marshall și cererea de dolari pentru achiziționarea de bunuri americane era mare. Statele Unite, care dețineau mai mult de jumătate din rezervele mondiale de aur la sfârșitul războiului, păreau a fi într-o poziție de forță inexpugnabilă.
Criza sistemului și declinul dolarului
În anii 60, însă, peisajul economic global a început să se schimbe. Reconstrucția Europei și a Japoniei a dus la a scăderea ponderii Statelor Unite în producția economică globală, crescând de la 35% la 27% între 1950 și 1969. În plus, războiul din Vietnam și inflația monetară în creștere cauzată de Rezerva Federală au provocat o creștere a datoriei publice și o devalorizare progresivă a dolarului. Acolo încrederea în sistemul Bretton Woods a început să se clatine.
Critica la adresa sistemului Bretton Woods a devenit mai puternică, în special din partea Franței, care a privit dolarul drept un „privilegiu exorbitant” pentru Statele Unite. Președintele francez Charles de Gaulle a fost printre primii care au cerut răscumpărarea rezervelor de dolari ale Franței în aur, exacerbând și mai mult criza. Până în 1971, Rezervele de aur din SUA au scăzut la niveluri critice, în timp ce cererile din alte țări de a converti dolarul în aur au continuat să crească.
„Șocul Nixon”: sfârșitul convertibilității dolarului în aur
La 15 august 1971, confruntat cu o criză economică și valutară din ce în ce mai gravă, a Președintele Nixon a decis să acționeze. Într-o adresă televizată, el a anunțat a serie de măsuri drastice, inclusiv suspendarea convertibilității dolarului în aur. Această decizie a permis Statelor Unite să revină la tipărirea banilor fără obligația de a deține rezerve de aur corespunzătoare banilor în circulație.
În consecință, cel Băncile centrale străine nu ar mai putea să-și schimbe dolarii cu aur, rupând legătura dintre dolar și metalul prețios. Nixon a impus de asemenea a înghețarea prețurilor și a salariilor pentru 90 de zile și a introdus a 10% suprataxă la import, într-un efort de a stabiliza economia americană.
Decizia lui Nixon a fost salutată de publicul american și de comunitatea politică, dar cConsecințele economice au fost devastatoare pe termen lung. Sfârșitul Bretton Woods a marcat începutul unei perioade de mare instabilitate valutară. THE cursurile de schimb au început să fluctueze liber, iar lumea a intrat în era monedelor fiat, adică valute a căror valoare nu mai era legată de o resursă fizică precum aurul, ci de încrederea piețelor.
Consecințele economice globale
L "Impactul „Șocul Nixon” a fost simțit imediat. Sfârșitul sistemului de curs valutar fix a dus la o devalorizare semnificativă a dolarului, care a pierdut o treime din valoare în anii 70. Acolo Germania și Japonia au fost printre primele țări care au reacționat, Germania părăsind sistemul Bretton Woods încă din mai 1971, urmată de alte țări. Rezervele valutare ale Băncii Centrale Japoneze au crescut rapid, dar nici măcar intervențiile la scară largă nu au putut împiedica devalorizarea dolarului.
Le Speculațiile față de dolar au crescut, ceea ce duce la o destabilizare a piețelor financiare globale. Noua eră a ratelor de schimb flotante a făcut mai dificil pentru guverne menținerea stabilității economice interne, contribuind la creșterea inflației și la așa-numitele „stagflația” anilor 70, caracterizată prin inflație ridicată și creștere economică scăzută.
Moștenirea „șocului Nixon”
„Șocul Nixon” este adesea considerat un succes politic pentru Nixon, care a reușit să câștige sprijinul publicului american și să ofere un șoc pozitiv temporar pentru economia SUA. Din punct de vedere economic, însă, consecințele au fost dezastruoase. Recesiunea din 1973-1975, stagflația și instabilitatea monedelor flotante toate au fost efecte secundare a acelei decizii.
În decembrie 1971, celacordul Smithsonian a încercat să recalibreze sistemul monetar internațional, dar până în 1973 ratele de schimb fixe au fost în cele din urmă abandonate în favoarea unui sistem de cursuri de schimb flotante. Chiar și astăzi, moștenirea „șocului Nixon” se face simțită: epoca globalizării și a finanțelor internaționale care a urmat a continuat să fie marcată de perioade de instabilitate și criză.
CITEȘTE ȘI: Povestea acelui 15 august 1971 în raport semnat de Ernesto Auci.
