Este adevărat că în ultimele zile Europa a promis Atenei noi ajutoare dar, în esență, „planul draconic de austeritate aplicat Greciei nu rezolvă problema datoriei care este destinată să ajungă în curând la 160% din PIB. Soluția trece prin restructurarea datoriilor, valorificând experiența Obligațiunilor Brady. Nu văd niciun motiv să nu adopt această strategie”. Așa a exprimat Nouriel Roubini, economistul Universității din New York, în timpul unui lung discurs la cel de-al 50-lea Congres Mondial al Piețelor Financiare Internaționale Aci, care a avut loc la Budapesta în perioada 26-28 mai, luându-se deschis de partea acelui grup de savanți, inclusiv italieni (vezi interviul cu Mario Noera și Marco Onado pe Firstonline), care sugerează schema adoptată în anii XNUMX de SUA pentru a rezolva problema datoriilor suverane din America Latină.
În discursul său, Cassandra care a prezis criza nu se contrazice: după seria lungă de lebede negre din ultimii ani, se adună noi riscuri asupra economiei globale, mai ales dacă se persistă în operațiuni care nu duc la niciun rezultat. La fel ca noul plan de austeritate pentru Grecia, pe care Roubini l-a respins preventiv. Așa cum spun ei că nu sunt de acord cu ipoteza unei salvari a datoriilor Atenei, care în orice caz ar necesita cel puțin 250 de miliarde de euro. „Ar fi o greșeală care se limitează la hazardul moral”, a spus el. Dar iată un scurt rezumat al discursului său.
Cele mai periculoase două necunoscute, atacă raționamentul lui Roubini, sunt reprezentate de datoriile suverane și de încetinirea creșterii. Desigur, există câteva note pozitive, printre care:
– o redresare parțială după efectele crizei globale. O recuperare care, în orice caz, rămâne cu mult sub nivelurile de dinaintea crizei. Mai mult, creșterea din 2011 este mai mică decât cea din 2010 și încorporează deja o creștere a aversiunii față de risc legată de sfârșitul QE2 din SUA și așteptări cu privire la rezultatul crizei grecești.
– Riscul unei succesiuni de „basme” precum deflația, recesiunea dublă, prăbușirea UE. Toate previziunile cu o probabilitate redusă de realizare efectivă: care au contribuit însă la performanța dezamăgitoare a prețurilor acțiunilor. A existat o corecție de 20% și pentru că piețele au continuat să deconteze riscurile care decurg din „basmele” negative, care au ajuns să cântărească, în sens invers, visele perioadei de „exuberanță irațională”.
– Situațiile financiare bune ale Corporațiilor: acestea din urmă par solide, eficiente cu rezultate profitabile și niveluri excelente de lichiditate. În plus, cheltuielile în ceea ce privește activitățile de Capex și M&A au crescut. Toate elementele susțin o mai mare încredere în creștere.
Dar există, desigur, elemente negative. Intre acestea:
– o redresare anemică adăugată unui proces costisitor de reducere a levierului încă în desfășurare: ar putea fi definită ca o recesiune „de vanilie”, adică o recesiune anemică cu bilanțuri care necesită încă intervenții extraordinare din partea guvernelor. Doar țările emergente au fost capabile de o redresare în formă de V de la minimele din 2008.
– Persistența problemelor legate de riscul suveran. Autoritățile pieței și-au făcut treaba, dar țările G7 au fost primele care au dat un exemplu prost. SUA și Marea Britanie au deficite de peste 10%, iar nivelul datoriei/PIB al țărilor avansate s-a apropiat de nivelul de pericol de 90/100%. Îmbătrânirea populației este un alt factor în care costurile mai mari ale asistenței medicale se adaugă la o povară fiscală severă și în creștere.
– Problemele țărilor periferice ale UE, PIGS: situația dintre aceste țări este foarte diferită în ceea ce privește deficitele fiscale. Datorită limitării cererii, Italia este, fără îndoială, țara cel mai puțin expusă. Dar toate au probleme comune: a) o creștere semnificativă a stocului de datorii; b) un sistem financiar afectat de criză, care impune o recapitalizare a băncilor; c) o creștere a expunerii la risc și în sectorul privat. Toate acestea se traduc printr-o pierdere a competitivității și, în consecință, prevalența exporturilor cu forță de muncă intensivă cu valoare adăugată limitată. Într-o eră în care salariile cresc mai repede decât productivitatea, cuvintele cheie asupra cărora guvernele trebuie să se concentreze rămân: competitivitate, creștere și stabilizarea datoriei publice și a deficitului.
Cazul grecesc este o misiune imposibilă: dacă se persistă în a urma rețete care nu afectează cauzele deficitelor. De la Atena începe o criză care îi implică pe ceilalți Porci după căi originale. Irlanda consideră sistemul său bancar ca fiind cea mai mare problemă, așa că soluția este convertirea datoriilor senior în capitaluri proprii. Portugalia trebuie să-și restructureze datoria. Spania este țara tipică „prea mare pentru a eșua... pentru a fi salvată”. Dacă Grecia restructurează Spania se va prăbuși. Costul unei salvari bancare ar fi enorm, iar Spania nu ar putea salva singură. Singura soluție pentru aceste țări este economisirea mai mare și limitarea datoriilor suverane, bancare și a gospodăriilor.
– Scăderea creșterii americane: Creșterea s-a stabilizat la 2.8% pentru 2010, dar elementele care subminează creșterea sunt: o șocul petrolului o slăbiciunea pieței muncii o corecția dublă în sectorul imobiliar o datoria de stat, cu cazuri grave în unele state precum California, Arizona, Nevada, Illinois. Democrații sunt împotriva reducerii cheltuielilor, în timp ce republicanii sunt împotriva noilor taxe. Se așteaptă o nouă perioadă de probleme fiscale cu autoritățile de supraveghere neînarmate. Creșterea consumului s-a produs doar datorită creșterii venitului disponibil, care a crescut datorită reducerilor și transferurilor fiscale. Prin urmare, net de deleveraging și de situația sectorului privat, consumul este încă mediocru.
– Paradoxul creșterii țărilor emergente subminate de supraîncălzirea inflației și nevoia de a se acoperi cu noi creșteri ale ratelor cu riscul unei aterizări forțe: creșterea robustă, dar inflația ridicată au forțat țările emergente să adopte politici restrictive asupra ratelor care, totuși , a lipsit de timp și mai ales a creat îngrijorare cu privire la gestionarea valutelor. China a umbrit SUA și dolarul american, concentrându-se pe combaterea inflației. Țările rămân în spatele curbei urmărind rate reale negative. Astfel, riscul unei aterizări în termeni de reducere bruscă a PIB-ului crește. Gestionarea monedelor devine dificilă acolo unde nu există independență a băncii centrale și controale adecvate. Ca urmare, inflația rămâne cel mai probabil rezultat.
– Problemele din Orientul Mijlociu între creștere scăzută și inflație ridicată: scenariul variază de la persistența tulburărilor politice sociale fără o deteriorare deosebită a situației actuale până la o înrăutățire a situației economice și căderea într-o recesiune dublă. Cu petrolul care rămâne legat de 100 de dolari și o expunere a țărilor emergente la șocuri de contagiune mai mari decât în țările avansate.
– Dificultățile Japoniei: dacă faza de post-reconstrucție din Chile a cunoscut apoi o redresare a creșterii de 6%, acest lucru nu poate fi cazul în Japonia. Și un efect de contagiune este deja în curs de desfășurare în SUA și Asia. Cauze principale: contaminarea nucleară, incertitudinea cu privire la o redresare a aprovizionării nucleare și efecte secundare asupra sectorului care vor influența deciziile în alte țări, distrugerea lanțului de aprovizionare cu efecte pe termen lung în special în sectorul energetic și al semiconductorilor, imposibilitatea de a finanța cu ușurință. reconstrucția din cauza datoriilor mari, imposibilitatea utilizării titlurilor, acțiunilor sau repatrierea yenului fără a se evita o apreciere forțată a monedei care ar înlocui și mai mult exporturile japoneze.
– Incertitudine cu privire la stimulii fiscali și monetari post-UE și SUA: paharul este pe jumătate gol și pe jumătate plin doar datorită lichidității, ratelor dobânzilor zero și măsurilor neconvenționale de sprijinire a lichidității. Dar deficitul fiscal rămâne ridicat. Stimulele fiscale au încetat în SUA, ca și în UE, pentru a face loc austerității fiscale. Creșterea taxelor și scăderea transferurilor nu par pozitive pentru creșterea economică. Există trei atitudini față de stimulul monetar:
– 1) BCE acționează împotriva inflației („Jihadul antiinflație”) dăunând astfel creșterii și perifericelor; – 2) BOE așteaptă să acționeze asupra majorării ratelor în următoarele câteva luni; – 3) Fed acționează mai lent, nu va exista QE3 și nici măcar o creștere a ratelor pe termen lung. – 4) Aversiunea la risc se înrăutățește din nou în această fază de incertitudine și se așteaptă ca problemele pentru piețele financiare și de acțiuni și obligațiunile americane să înregistreze reduceri suplimentare.
Pentru a încheia imaginea, rămâne de remarcat că costurile de producție au crescut și datorită saltului mărfurilor, iar raportul dintre profit și marje este destinat să crească. În ceea ce privește cursurile de schimb, nu există niciun motiv ca dolarii să fie mai puternici decât euro sau față de alte valute: războiul valutar se reia după un război comercial. Dar nici China nu se îndreaptă către o realiniere, în timp ce vor exista efecte asupra rezervelor internaționale. Cu toate acestea, nu există nicio alternativă pentru moment la dolarul american ca monedă principală.
