Acțiune

Bănci, riscul operațional devine noua frontieră?

Ar putea un bun management al riscului operațional să devină o oportunitate de a ieși în evidență pe piața creditului? Așa susține revista engleză The Banker, dar în Italia riscul de credit este standardizat. Totuși, tema poate deveni actuală, cu condiția ca proporționalitatea să devină reală.

Bănci, riscul operațional devine noua frontieră?

Este un bun management al riscului operațional noua frontieră pe piața de credit? Ar putea deveni o oportunitate pentru toate instituțiile bancare de a ieși în evidență? Pentru a fi sigur este The Banker, afacerile financiare internaționale ale Financial Times lunar. În Italia, problema nu este pe ordinea de zi, atât de mult încât riscul de credit este din ce în ce mai standardizat în rândul majorității băncilor, care nu îl consideră o trăsătură distinctivă în care să investească pentru a cuceri cote de piață noi și mai mari. 

De regulă, este o cifră luată în considerare pentru a rămâne în parametrii de siguranță care satisfac autoritatea de reglementare, dar, de exemplu, în prezentările CEO-ului către analiști, riscul operațional este menționat doar. În schimb, în ​​lumea anglo-saxonă, ideea de a-l considera ca un factor câștigă încet teren, ca și altele, să fie luate în considerare în strategiile de marketing. De fapt, discuția dintre băncile europene se deschide ofițer șef de informații și managerii de securitate că o bună acțiune împotriva spălării banilor și antifraudă nu este doar un avantaj competitiv în ceea ce privește reducerea costurilor, pierderea și vulnerabilitatea la penalități, ci are și un potențial element de creștere a profitului. 

Raționamentul din spatele acestei idei este destul de clar: securitatea unei bănci este cea a clienților și furnizorilor săi și invers. Dacă au tranzacții cu pierderi sau în pericol, banca este, de asemenea, expusă riscului, cu consecința logică că este în primul rând în interesul unei bănci să ofere verificări de securitate ca serviciu clienților. Unele bănci europene termină acest discurs prin taxarea serviciului cu scopul de a transforma un factor de cost într-un factor de profit și de a crește indirect rezistența întregului sistem la factorii de pericol extern.

La fel ofițer șef de informații cu toate acestea, aceștia se plâng de deficitul de informații din partea forțelor de poliție și de dificultățile de comunicare dintre bănci, autoritățile de reglementare și forțele de poliție în general. Pe scurt, autoritățile de reglementare cer multă rigoare băncilor cu privire la riscurile lor de credit și de piață în ceea ce privește capitalul deținut, dar – încă se plâng de ofițer șef de informații - când vine vorba de riscuri operaționale, există un spațiu amplu de îmbunătățire, prin cooperarea între diferiți subiecți, care este mult subestimată. La urma urmei – conchide The Banker – aceasta este noua frontieră. 

Discuția este cu siguranță de actualitate, iar teoria de bază foarte captivantă, deoarece este cu siguranță adevărat că există multe, încă prea multe, riscurile asociate sarcinilor legale și birocratice care împovărează munca tuturor băncilor și că probabilitatea comiterii fraudei (interne sau externe băncii) sau neregulile în executarea tranzacțiilor (clienți, produse și practici de afaceri) sunt încă prea mari. Este tocmai vestea de ieri că datele a trei milioane de utilizatori UniCredit au fost piratate de la accesul extern neautorizat, ceea ce este foarte îngrijorător în afară de paguba care, în acest caz, nu s-a produs. La fel de adevărat este că o discuție de acest fel nu poate să nu ia în considerare diferențele structurale existente în sistemul bancar între activitățile de intermediere mai concentrate pe susținerea economiei reale în unele țări, precum Italia, și cele mai dedicate financiar-speculative. tip, în altele. 

Luând în considerare dimensiunea și vocația sau înclinația diferită a intermediarilor financiari este necesară nu numai pentru a garanta libertatea de acțiune fiecărui intermediar fără a afecta negativ activitatea acestora, dar nici să nu slăbească eficienţa pieţei. Aplicarea efectivă a principiului proporționalității – așa cum ar dori articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană – este o necesitate pentru a se asigura că costurile asociate cu aplicarea normelor nu sunt disproporționate față de beneficiile obiectivelor. Este posibil? Da, este posibil având în vedere mai ales particularitatea intermedierii care vizează sprijinirea companiilor, în special IMM-urilor, și a familiilor prin reguli și constrângeri gradate corespunzător în funcție de nivelul de risc pe care îl poate dezvolta acțiunea acestor intermediari.  

Numai în acest fel, prin aplicarea efectivă a principiului proporționalității drept din definiția regulilor, va fi posibil o politică care transformă riscul operațional în oportunitate pentru eficienta pietei.

°°° Autorul este secretarul general al Asociației Naționale a Băncilor Populare

cometariu