Rezultatul adunat de Matteo Renzi și Pd alle alegerile regionale de duminică, care era în mare parte previzibil și care era departe de faliment, dar cu siguranță mai puțin strălucitor decât votul europenilor, riscă să alimenteze amnezii, neînțelegeri, îndoieli și temeri care l-ar răni nu atât pe Premier, cât și pe țară.
Prima amnezie care trebuie eliminată este că reformele sunt un prânz gratuit pentru cei care le fac. După cum demonstrează multe cazuri străine, nu este deloc adevărat că reformele îi pedepsesc pe cei care le promovează. Dar, de obicei, există un decalaj: este nevoie de timp pentru ca majoritatea țării să perceapă beneficiile schimbării, în timp ce pe termen scurt interesele și anuitățile afectate de reforme se vor răzbuna și vor întoarce spatele celor care vor moderniza. Cu siguranță acesta a fost efectul imediat al Jobs Act și al Italicum dar și al răspunderii civile a magistraților, al reformei școlii și a administrației publice și al reformei băncilor cooperatiste.
În fața lipsei de dividend electoral din reforme, cea mai senzațională greșeală care s-ar putea face este să dai înapoi și să uiți că misiunea la care este chemat guvernul Renzi nu este de a netezi blana celor care apără status quo-ul ci de a schimba țara, indiferent de cost. Fără părtinire, dar cu hotărâre: a schimba. Aceasta este cotidianul dintre conservatorii de tot felul și renovatorii diverselor școli și este inutil să te chinui să te prefaci că nu înțelegi. Din fericire, primele comentarii ale lui Renzi după vot sunt de bun augur.
Așa că vai de îndoiala de reforme și de urmărirea centrului-dreapta sau a grillinii sau a minorității dem în planurile lor de a se opune sau de a întârzia de fapt modernizarea Italiei. Politica de reforme nu este o plimbare în parc, dar Italia, la fel ca comunitatea internațională, se așteaptă la un singur lucru: ca politica de schimbare să meargă înainte și ca, în loc să blocheze, premierul să ridice ștacheta, știind că alternativa ar urma doar fie mlaștina, un lux pe care țara nu și-l poate permite.
Rezultatul votului ne prezinta si o mare noutate daca raspunsul din sondaje este corect declinat in lumina noii legi electorale si adica, cu exceptia unei improbabile recompunere a intregului centru-dreapta in momentul in care merge. de la Berlusconi la Salvini ca în Liguria, dar cu inversare, Partidul Democrat și Mișcarea 5 Stele a lui Beppe Grillo, care a devenit al doilea partid național care depășește Forza Italia și Liga, vor merge la vot pentru viitoarele alegeri politice.
Ne place sau nu, se reconfigurează paradigma pe care se bazează sistemul politic, care apare din ce în ce mai puțin centrată pe alternativa clasică între dreapta și stânga dar care se învârte tot mai mult în jurul ciocnirii dintre un partid care știe să vorbească și să reprezinte interesele generale ale Țării chiar dacă, evident, nu o încorporează în totalitate pe ea și pe forțele antisistem, fie de dreapta, fie de stânga. Ciocnirea dintre Renzi și Grillo sau între Renzi și Salvini nu este alta decât aceasta: pe de o parte o strategie modernizatoare și pro-europeană și pe de altă parte protestul și ranchiune față de euro și față de Europa.
Dacă acesta este cazul, Renzi nu se poate gândi să-l bată pe Grillo și/sau Salvini prin înmuierea politicii de reforme și are în arc doar o săgeată adevărată, ci una decisivă: aceea de a se opune populismului și demagogiei, a vorbărie la bar, a sportului și a proteste sterile arma vizibilă și tangibilă a faptelor și schimbării. Nu există alternative: dacă Renzi se oprește, este pierdut.
Dar, pentru a câștiga bătălia pentru relansarea Italiei, există o altă capcană de care Renzi trebuie să se ferească cu atenție: aceea de a crede că Partidul Democrat este doar o variabilă dependentă de acțiunea guvernamentală și că în cele din urmă va urma administrația. După cum au arătat regionalele, nu este cazul. Ori Renzi, împreună cu țara, reformează și Partidul Democrat și își asumă conducerea deplină, impunând democrația internă și ținând partidul în pas cu vremurile, ori nu va merge nicăieri. Atât pentru că starea adesea dezastruoasă în care Partidul Democrat a fost redus la periferie face impermeabilă sau chiar ostilă schimbării, cât și pentru că lupta pentru reforme și pentru reînnoirea țării nu poate fi câștigată având mereu împotriva minorității interne care acţionează ca parte a opoziţiilor externe şi a jocului de interdicţie al sindicatului.
Premierul nu ascultă apelurile instrumentale ale celor care, din partea opoziției, îl sfătuiesc să coboare șutul pe reforme dar nu uită că acasă are o problemă gigantică și nerezolvată precum cea a unui Pd care deseori vâsle împotriva și care aparține tuturor incapabili să depășească provocările viitorului.
Reforme și Pd: votul Regionalelor a fost un sonerie de alarmă dar acum îi revine lui Renzi să ia taurul de coarne. Are curajul și luciditatea să o facă și asta așteaptă țara de la el.
