Plan de recuperare, cum să-l gestionați? În timp ce premierul Giuseppe Conte a mizat totul pe o „cameră de control” controversată (retrasă ulterior în fața protestelor lui Matteo Renzi), propuneri continuă să sosească din lumea afacerilor și academică. Assonime, asociația societăților pe acțiuni italiene și Fundația La Malfa, care și-au prezentat deja documentele respective pe această temă, s-au întâlnit din nou într-o întâlnire virtuală la care și-au adus contribuțiile și alte personalități de calibrul lui Romano Prodi, Sabino Cassese, Franco Bassanini, Carlo Cottarelli, Marcello Messori și alții. Cele două propuneri au fost rechemate și convin asupra necesității unei guvernări ad-hoc, pentru a nu pierde o oportunitate istorică: Europa recunoaște Italia cu un plafon de subvenții și împrumuturi care depășește în total 200 de miliarde de euro. Cu condiția, însă, să fie respectate obiectivele pentru care sunt plătiți acești bani și să fie implementate reformele necesare.
„Există două căi către guvernare – a început Giorgio La Malfa -. Implicați o rețea de organisme publice naționale, teritoriale și locale și apoi căutați o sinteză, așa cum ar dori Guvernul, sau creați structuri extraordinare care să coordoneze intervențiile referitoare la Next Generation EU și să asigure implementarea acestora. Și asta ne propunem: situațiile extraordinare trebuie să fie urmate de răspunsuri extraordinare”. La Malfa a comparat apoi situația actuală cu cea a Planului Marshall de după război: „UE ne recunoaște o cifră gigantică, mai mare decât Planul Marshall proporțional cu PIB. Guvernul a făcut o greșeală gravă la începutul lunii august: a trimis o scrisoare către administrațiile centrale și periferice prin care a solicitat prezentarea proiectelor. Dar au sosit prea multe și nu toate au fost de înaltă calitate, iar astfel proiectul și-a pierdut unitatea”.
Chiar și la momentul Planului Marshall, Statele Unite au criticat Italia pentru utilizarea lentă a resurselor. „Deja la acea vreme – a spus La Malfa – acuzația era că administrațiile publice italiene nu au funcționat. Chiar și Banca Mondială ne-a spus că trebuie înființat un organism special e la fel a făcut și președintele De Gasperi creând Cassa del Mezzogiorno, care a fost un moment istoric pozitiv în redresarea postbelică. Există acest precedent dar și cel al Podului Morandi, de privit. Și atunci este nevoie de control și supraveghere a acestei guvernări: propunem o comisie parlamentară, numită cu majoritate calificată, pentru că este foarte important să implicăm și opoziția în controlul acestui proiect”.
Stefano Micossi, directorul general al Assonime, a amintit apoi de propunerea asociatiei: „Exista un nivel politic, unde alocarea generala a resurselor se decide, pe obiective, dupa o discutie intensa cu partenerii sociali. Și apoi este nivelul tehnico-managerial, de selecție și implementare a proiectelor, care în ceea ce ne privește trebuie să fie încredințat unui ministru pentru Planul de redresare. Un ministru fără portofoliu dar care are toate puterile necesare și că stă pe CDM”. Diferența substanțială față de propunerea La Malfa constă în faptul că nu se creează noi structuri speciale, ci se utilizează structurile existente (ministerele, cu singura desemnare a superministrului care supraveghează totul) și la limita recurgerea la consultanți externi.
„Adevărata problemă – a intervenit apoi Franco Bassanini – este incapacitatea unor guverne de a înțelege schimbarea decorului și a paradigmei. Problema datoriei publice este astăzi o problemă de sustenabilitate pe termen lung care se rezolvă la numitorul raportului datorie/PIB, adică în PIB. Redresarea tinde să finanțeze reformele structurale și investițiile pentru a face durabilă potențialul de creștere economică și bunăstarea și coeziunea socială ale unei țări. Una dintre limitele reale ale reformelor făcute în ultimele decenii a fost indisponibilitatea resurselor necesare: astăzi, însă, aceste resurse există, dar reforme trebuie făcute. Iar momentan indicatiile sunt prea generale. Noi spunem doar: „Trebuie făcute”.
„Aici nu există resurse de distribuit, ci proiecte de implementat și obiective de atins: asta este raționamentul celor 62 de puncte prezentate de Matteo Renzi„, a spus Sabino Cassese, adăugând: „Pentru a acționa rapid, trebuie să scăpăm de Curtea de Conturi și de Anac, pregătind un document final. Obiectivele nu sunt indicate de Uniunea Europeană, trebuie să indicăm obiectivele”. În sfârșit, considerentele fostului premier Romano Prodi: „Sunt profesor pensionar, așa că nu mai dau buletine – a început Prodi -. Era evident că ceea ce era dezlănțuit va fi dezlănțuit. Ideea sunt reformele, după cum au spus colegii mei: sunt necesare niște decizii șocante, mai ales dacă facem comparația cu perioada postbelică, ceea ce înseamnă schimbarea absolută a sistemului. Avem nevoie și de suspendarea unor proceduri și a unor garanții, limitate la implementarea Recuperării desigur”.
„Întotdeauna am spus, provocator, că prin suspendarea Gudronului, am crește imediat cu 5%. Să vă dau un exemplu: calea ferată Adriatică ne-ar costa 60 de miliarde. Este asta mai important sau face din Taranto Silicon Valley italiană? Ambele ar fi măsuri în favoarea Sudului, dar sunt alegeri politice pe care Guvernul trebuie să le facă. Totuși, aceasta nu înseamnă suspendarea democrației: Guvernul va trebui neapărat să aibă de-a face cu Parlamentul, Regiunile, partenerii sociali, dar să-și asume responsabilitatea politică. O funcție de coordonare ar putea fi asumată de Cipe: era deja în planul meu să o întăresc, să o fac o entitate în stil francez. Dar funcția tehnică este una, analiza cost-beneficiu alta, obiectivele de atins rămân o alegere politică”, a spus Prodi. „Trebuie să facem două-trei reforme exemplare, făcute cu toporul și nu cu pila”.
