Mai mult decât gazul și petrolul ar putea grâul? Dacă Putin are probleme militar și este înrădăcinat în bătălia de la Donbass, după ce și-a pierdut speranța de a cuceri toată Ucraina, se descurcă mai bine pentru el în ceea ce a fost numit „Primul război al porumbului".
Cereale pe care Ucraina le-a produs anul acesta stau în silozuri și grânare în ferme pentru că singurul port liber de strânsoarea rusă în acest moment este Odesa. Și ca să zic așa, pentru că toate apele din jurul orașului sunt minate. Cine a pus minele? Rușii spun ucraineni, ucrainenii spun ruși. În așteptarea soluționării revenirii responsabilității și a unei posibile deminare, poate de comun acord cu UE, lumea riscă o criză alimentară uriașă pentru că, după cum știm, grâul ucrainean, împreună cu grâul rusesc, reprezintă o treime din produsul mondial, iar dacă nu poate ajunge rapid pe piețe, adică în țările africane, unele țări asiatice și Orientul Mijlociu, foametea este inevitabilă.
Nu este o ipoteză: Banca Africană de Dezvoltare, de exemplu, a estimat că, pe tot continentul, în principal din cauza războiului 30 de milioane de tone de grâu, soia și porumb ar lipsi. Acest deficit a rezultat deja în Africa o creștere cu 60% a prețului pâinii, majoritatea populației neputând suporta un astfel de cost. Doar pentru a face o idee despre catastrofa care s-ar abate asupra noastră, doar în Nigeria, conform FAO, în această vară, 19 milioane de oameni vor trebui să se confrunte cu o criză alimentară. Lucrurile nu stau mai bine în Orientul Mijlociu, unde sunt 9 milioane de copii care riscă să moară de foame.
Și în Italia? Vorbim despre asta cu Vincent Divella, director general al vechii companii agroalimentare din Apulia „F. spa Divella”.
Doctore Divella, cum trăiește compania dumneavoastră această perioadă?
«Compania trăiește aceste luni negre ca toate firmele cu umeri largi, cu relativă îngrijorare: în sensul că putem conta pe stocurile de grâu făcute în lunile trecute, care ne garantează cel puțin 3 luni de supraviețuire. Trebuie să explicăm, însă, că suntem afectați indirect de blocada cerealelor din Ucraina. Pentru că grâul moale vine din Ucraina și Rusia pentru a produce făină pentru pâine și biscuiți. Iar în Italia importăm doar 3% din acea zonă. Atunci cum suntem implicati? Din lipsa grâului ucrainean, care era exportat mai ales în China, Pakistan, Turcia, Egipt, aceste țări au plecat să-l caute în altă parte, și anume Franța, Australia și Canada. Și anume vânzătorii noștri. Astfel, cu o cantitate mare de cereri care au ajuns în aceste țări, piața s-a prăbușit, iar prețurile au crescut vertiginos. dau un exemplu. În iunie 21, grâul moale era cotat la bursa de mărfuri din Foggia la 19 euro pe quintal, astăzi este de 47 euro. Și în orice caz, dacă nu avem încă probleme de stoc de materii prime, le vom avea în câteva luni. Iată de ce speranța noastră este ca recolta din acest an să fie bună și abundentă în nordul țării noastre, unde se cultivă grâu moale. (Anul trecut, Italia a produs 2,8 milioane de tone ed). Și mai presus de toate ca porturile ucrainene să fie eliberate pentru ca boabele țării respective să ajungă în zonele unde a fost destinat”.
Și cum rămâne cu grâul dur?
„Pentru grâul dur, războiul are ceva de-a face, dar indirect. Vă reamintim că noi în Italia trăim paradoxul producerii celei mai mari cantități de paste din lume, dar că pentru a face acest lucru trebuie să importam grâul dur care produce grisul cu care se fac pastele. Cumpărăm 20/30 de milioane de chintale din străinătate în fiecare an. Puțin din Europa, câteva milioane de chintale, dar cea mai mare parte din Australia, SUA și, mai ales, Canada. Și așa revenim la creșterea prețului. De ce s-a întâmplat asta? S-a întâmplat ca în 20 Canada să fi produs 70 de milioane de chintale de grâu dur; în '21 doar 26 de milioane de chintale din cauza secetei și a altor fenomene climatice. Drept urmare, piața s-a prăbușit: în luna iunie a anului trecut grâul dur era cotat la 28 de euro pe chintal, astăzi este de 57 de euro pe chintal. Iar cel australian 60 de euro. În acest caz, nu doar războiul are influență, ci și produsul în sine lipsește. De aceea, ne încrucișăm degetele spre mediul rural din Sicilia (7 milioane de chintale anul trecut, n.red.) și Puglia (9 milioane și jumătate, principalul producător italian, n.red.), sperând că va fi abundent. Acest lucru ne va permite să rezistăm câteva luni, dar apoi vom fi dependenți de Canada. Dacă se fac din nou acolo 70 de milioane de chintale, atunci totul va cădea la loc: nu vor mai fi speculații, creșterile se vor opri și poate chiar să scadă prețul. Dar dacă nu se întâmplă, dacă lipsește produsul, nu vor exista limite pentru creșterea prețului. Totuși, trebuie adăugat că creșterea prețurilor a fost cauzată nu doar de recolta slabă, ci și de creșterea vertiginoasă a costului energiei și gazelor. Un exemplu: în ianuarie 21 am plătit 1 milion pe lună pentru electricitate și gaz, anul acesta 1 milioane. Opt milioane și jumătate crește pe an, nu glumă. Și asupra asta, da, războiul a avut un impact. Dacă conflictul continuă, nu există sfinți, vor continua speculațiile despre toate. Să nu uităm că revoluțiile s-au făcut pentru pâine».
Prin urmare, redeschiderea porturilor ucrainene este esențială. Dar Putin pare să condiționeze redeschiderea de ridicarea sancțiunilor occidentale. Un șantaj la care evident că nu poți fi de acord să cedezi...
„Evident... Totuși, cred că dacă nu reușești să redeschizi porturile și să faci ca cerealele ucrainene să ajungă la destinații, ca un efect de domino, războiul își va extinde exponențial repercusiunile asupra economiilor mondiale. Văd că vine criza „roșie”, așa cum spunem. Acesta este chel. Deja există o lipsă de sticlă, care vine din Ucraina, cutii de carton, care vin din China, iar plăcile de tablă au scăzut. Suntem interconectați de ceva timp și nu ne mai putem lipsi unul de celălalt”.
Este acesta cu adevărat „Primul Război al Porumbului”? Îți amintești o altă criză similară?
„Cealaltă criză a prețurilor, cea din 2008, a fost doar o bulă. Și de fapt, după trei luni, totul s-a întors. De data aceasta balonul este cauzat de război și deci, dacă nu se termină, prețurile vor continua să crească. Repet, dacă se redeschid porturile, se va rezolva problema grâului moale. Dar soluția la problema grâului dur va depinde nu numai de sfârșitul războiului, ci și de campania de recoltare a Canadei. Vom ști abia la sfârșitul lunii august/septembrie ce ne așteaptă».
Se poate face ceva împotriva speculațiilor?
„Nu se poate face nimic, dacă lipsește produsul trebuie să cumperi ce este acolo și la prețul pe care ți-o cer, nu ai ce să faci. Și consecința va fi mereu aceeași: marile companii vor rezista, micile nu».
Cât de mult riscăm în Italia?
„Nici mai mult, nici mai puțin decât riscați în alte țări. Cu un specific integral italian: și astăzi, mai ales de la Roma în jos, mâncăm fiecare câte 25 de kilograme de paste pe an. Dacă nu există un produs, prețurile vor crește, este inevitabil. Și ce se va întâmpla în sud de exemplu? Dacă trebuie să plătești 3 euro pentru pâine la Milano, asta e una, dacă trebuie să o faci în Bari, alta e. Și dacă crește insuportabil aluatul, e și mai rău. Poate însemna proteste, conflicte și tensiuni sociale greu de gestionat”.
Ce soluție vă puteți imagina pentru a opri acest pericol?
«Un singur: va fi nevoie de subvenţionarea morarilor sau a brutarilor. Așa cum am încercat să facem pentru a contracara creșterile de energie. Și acesta este un preț care va fi plătit războiului”.
