Acțiune

Pensii: după Cota 100 două soluții pe masă

Guvernul nu a definit încă linia pe care o va lua în domeniul asigurărilor sociale, dar din recenta întâlnire cu sindicatele se întrezăresc două posibile ipoteze pentru când se va încheia cota 100 la sfârșitul anului.

Pensii: după Cota 100 două soluții pe masă

Să știi să citești printre rânduri (și să cunoști „puii noștri”) nu a fost o întâlnire inutilă care a avut loc – în ceea ce privește pensiuni – între ministrul Andrea Orlando și liderii sindicali pe 27 iulie. Citiți doar declarațiile lansate pentru a înțelege cum stau lucrurile acum.

„Am explicat care este platforma noastră”, a spus el Maurizio Landini, secretar CGIL - dar am cerut în mod explicit și guvernului să ne spună dacă poate fi deschis sau nu o negociere pe platforma noastră. În septembrie, așadar, este necesar să intrăm în fond, pentru că tipul de răspunsuri care ni se vor da sunt importante și ne propunem să facem o adevărată dispută în acest sens, să începem o mobilizare» (A Mauri'! Facce Tarzan !).

Apoi, cineva trebuie să-l fi întrebat: „Dar cine plătește?”. În ceea ce privește resursele - scriu agențiile - Landini a observat că „trebuie să ne întoarcem la asistenta separata si pensii, pentru că dacă separăm aceste două cheltuieli, cheltuielile cu asigurările sociale în țara noastră nu sunt mai mari decât media europeană».

Un secretar confederal ar trebui să știe că statisticile la nivel european se realizează după criterii uniforme și că unei țări nu i se permite să „cufunde” o cheltuială importantă amalgamată cu cea de securitate socială. Evident, dacă criteriile statisticilor ar fi revizuite, acest lucru nu s-ar putea întâmpla unilateral, ca „socialismul într-o singură țară”. Toate statele membre ar putea anula costurile pe care le suportă bugetul de stat pentru a acoperi deficitele sistemelor de pensii. Astfel, Italia ar rămâne în continuare țara care cheltuiește cel mai mult. Dar să uităm, de dragul țării.

Din cuvintele lui Landini (urmate îndeaproape de ceilalți secretari generali), reiese însă că ministrul a ascultat în tăcere ilustrația platformei sindicale și a rămas tăcut după ce au vorbit sindicaliștii. Orlando cu toate acestea, nu a vrut să fie un oaspete pietros, așa cum reiese din declarația sa cu privire la întâlnire. „A început o discuție pe tema securității sociale. Sindicatul și-a prezentat platforma, noi am prezentat munca din care a apărut o comisie care va trebui să definească așa-numitele locuri de muncă „împovărătoare”.. În lumina aprecierilor și opiniilor celorlalte ministere implicate, discuția va continua, sper cu un rezultat pozitiv”.

Nu este nevoie de un efort deosebit pentru a decripta cuvintele lui Orlando. În primul rând este clar că încă nu există poziție guvernamentală, atât de mult încât în ​​ședință a fost prezentat proiectul unei comisii înființate de ministrul Catalfo și ceilalți miniștri au fost puși în discuție cu un cuvânt de spus plecând de la patronul MEF. Totuși, linia pe care ministrul ar intenționa să o urmeze, care este aceeași cu aceea, poate fi ghicită se uitase în Pnrr, înainte ca Liga să fi cerut și obținut suprimarea ei. Câteva rânduri, dar în concordanță cu începerea discuțiilor cu sindicatele care au avut loc la 27 iulie: „În subiectul pensiilor, faza tranzitorie de aplicare a așa-zisului Cota 100 se va încheia la sfârșitul anului și va fi înlocuită cu măsuri care vizează categoriile cu locuri de muncă epuizante".

Cum, deci, pot fi interpretate intențiile ministrului (și ale guvernului?) atunci când a prezentat un document în care era abordată problema muncii defavorizate? Cel mai logic răspuns – în lumina rândurilor șterse care astăzi par foarte clare în lumina faptelor – ar fi acela de întărește albina socială (și în consecință și legislația pentru așa-zișii patruzeci de ani/devreme): instituție introdusă în 2017 pentru a permite pensionarea anticipată în cazurile de nevoie reală identificate în unele situații de dificultate personală sau familială și în unele categorii (de la 11 inițial a coborât la 15) atribuibil muncii defavorizate (un concept diferit de cel de muncă obositoare, care nu a fost niciodată avut în vedere în literatura privind securitatea socială și care riscă întotdeauna mărirea dacă nu străpungerea perimetrului, pentru că „munci obosit”).

O altă ipoteză ar putea fi de a prezice cerințe mai mici de pensie pentru categoriile considerate a fi dezavantajate. Ar fi însă depășirea criteriului care stă la baza Cotei 100, adică o măsură fără condiționări altele decât cele sancționate ca cerințe. Așadar, în fața acestui demers, pentru cei care nu pot afirma condițiile obiective de dificultate sau greață, reforma Fornero s-ar aplica din nou ca principal drum al sistemului de pensii, în ciuda gropilor adânci care au fost săpate în durează doi ani.

cometariu