Cu votul aproape unanim cu care Adunarea Națională l-a ales ieri pe Enrico Letta la conducerea partidului, Partidul Democrat a oprit șocul deschis de demisia, dată în mod traumatic în urmă cu zece zile, de Nicola Zingaretti.
Este una vesti bune pentru guvern prezidat de Mario Draghi, al cărui drum dificil cu siguranță nu ar fi fost facilitat de persistența unei crize în vârful uneia dintre componentele relevante ale majorității care îl susține.
Citește, până la urmă - 18 karate pro-european, reformator prin cultură și caracter, personalitate cunoscută și apreciată și pe plan internațional – este capabil să facă mai constructivă contribuția partidului său la Executiv.
Politicianul pisan a confirmat-o cu interventia pe care l-a rostit înaintea votului Adunării: un discurs substanțial și nu lipsit de asprime dar, pe fond, foarte clar. Guvernul Draghi, a subliniat el, nu este un guvern „prieten” ci guvernul în al cărui program se recunoaște Partidul Democrat și al căruia vrea să fie „motorul”.
Ar fi fost de neînțeles, pe de altă parte, dacă nu ar fi fost așa.
Letta are nevoie, la fel ca Draghi, de unul stabilizarea cadrului politic: fără un orizont pe termen mediu, de cel puţin doi ani, programul de reformă al Executivului nu putea să prindă contur (asta a fost deja remarcat de Financial Times la sfârșitul lunii februarie) și cu siguranță nu este nevoie de mai puțin timp pentru a spera să scoatem Partidul Democrat din situația grea în care s-a aflat.
Un singur pasaj din lunga expunere a obiectivelor lui Letta – cel dedicat doar singur, subiect crucial dar nu printre cele mai presante ale momentului – a fost mai puțin armonios; cu toate acestea, se poate crede că a fost considerat util mai ales pentru uz intern: adică pentru a atrage atenția asupra unei mari probleme de principiu prin natura ei potrivită pentru împingeți oamenii din Partidul Democrat să se mobilizeze în această perioadă mai mult ca oricând dezamăgit şi dezorientat.
cum restabiliți încrederea și impulsul ideal în cadrul unui partid a cărui conducere a fost lăsată de Zingaretti – cu o invectivă („rușine!”) pe care nu va fi ușor de uitat – este de fapt cea mai dificilă provocare care o așteaptă pe Letta.
Noul secretar (al optulea dintr-o succesiune de lideri care s-au succedat la cârma unui partid care nu a trăit încă 14 ani) a anunțat că intenționează să calce pe urmele predecesorului său. Dar s-ar crede că, în realitate, el aspiră, cu o trăsătură tipică rădăcinilor sale creștin-democrate, la o perspicacitate. „reînnoire în continuitate”.
Altfel, discursul lui Letta ar include o contradicție de netrecut: între loialitatea față de o linie și evaluarea severă a rezultatelor acesteia, în condițiile în care a ajuns să spună: „nu ai nevoie de un nou Secretar, ai nevoie de un nou Pd”. O judecată asupra căreia, în adevăr, mulți - din interiorul și din afara Partidului Democrat - sunt de acord.
Multe alegeri din cel mai recent sezon al său – începând cu o relație cu cei 5 Stele care se limitează la subordonare și o scădere a atenției față de subiecte „sensibile”, precum participarea feminină – s-au dovedit, de fapt, a fi foarte negative. Ei au consens slăbit în opinia publică, după cum indică diverse sondaje; alte semne de neliniște pot fi văzute și în depărtare pe care personalități marcante, precum primarul Milanului, Giuseppe Sala, le iau de la partid.
Scopul pe care, deloc surprinzător, îl indică Letta este, așadar, un partid mai deschis și mai incluziv, care vizează puternic promovarea femeilor și a tinerilor; un partid care știe să dialogheze nu doar cu cei 5 Stele, ci și cu alte forțe (Calenda, Bonino, Renzi, Leu, Verzii) pentru a da viață unei coaliții care până la urmă retrăiește Măslinul. Cu ambiția neascunsă de a rezerva conducerea Partidului Democrat.
Pe vremea Măslinului existau însă, stejarul și „tufele” lui: azi nu mai este cazul.
Echilibrul de putere din cadrul acestei coaliții ipotetice ar fi foarte diferit și mult mai articulat, iar managementul său ar fi inevitabil mult mai complex.
Actualul Partid Democrat pare inadecvat pentru o asemenea sarcină. Va funcționa „terapia de șoc” enunțată de Letta? Alegerile pe care va trebui să le facă pe termen scurt, în primul rând definirea structurii la vârf, vor da câteva răspunsuri. Și se va putea înțelege dacă o schimbare reală a început sau dacă mașina infernală a curenților, deocamdată simple lanțuri de putere, a început deja să-l uzeze chiar și pe noul secretar.
