„Linia politică a fost împărtășită și aleasă împreună și totul a avut întotdeauna o busolă”, a proclamat Nicola Zingaretti, deschizând lucrările Conducerii pe 25 februarie. În cuvinte, totul adevărat, dar că este adevărat și în fond este destul de greu de susținut.
În realitate, nașterea guvernului Draghi a pus în mișcare un proces care zdruncina, cu rezultate momentan imprevizibile, înseși bazele sistemului de partide: de la cele 5 Stele sfâșiate de o situație haotică până la o Ligă acoperită de clandestinitate dar în egală măsură. tensiuni vizibile. Iar Partidul Democrat, când vine vorba de conflicte interne tacite sau, de cele mai multe ori, scoase la lumină fără ceremonie, cu siguranță nu face excepție. Ocupă, dacă ceva, un scaun din primul rând.
O delegație formată exclusiv masculin, aleasă să-i reprezinte pe democrați în noul Executiv, a acționat ca detonator; Cecilia D'Elia, purtătoarea de cuvânt a femeilor, a denunțat această gravă rană a principiului egalității ca urmare a prezenței sufocante a curentelor în partid. Dar un „Pd ostatic al curentelor”, a spus președintele Anci și primarul orașului Bari, Antonio Decaro, „riscă să dispară” (Republica, 24 februarie).
Matteo Orfini, fostul președinte al partidului, vorbește în locul unui partid scufundat într-o „blocare politică” autentică, din cauza erorilor de conducere comise de actualul secretariat. (Hârtia, 19 februarie). Nu e tot.
Există o neliniște larg răspândită care determină sectoare ale Partidului să regrete rău ascuns pentru nașterea ratată a Conte-terului și să se comporte de parcă guvernul Draghi ar reprezenta o soluție la criza care este mai suferită decât s-a dorit de fapt.
Alții, dimpotrivă, văd în noul Executiv o oportunitate decisivă de a să dea un impuls europenismului și unei acțiuni reformatoare moderne a țării: ceea ce constituie o trăsătură fondatoare, chiar dacă în mare parte neimplementată, a Partidului Democrat.
Prin urmare, se pare că Partidul Democrat a eșuat, în ciuda cuvintelor mulțumite ale lui Zingaretti menționate mai sus, tocmai busola, adică instrumentul indispensabil pentru a face față acestei faze dramatice a vieții italiene.
Aderarea unanimă a partidului la apelul președintelui Mattarella, un gest necesar pentru a bloca calea către votul anticipat, a fost de fapt importantă, dar nu pare suficientă pentru face strategia pe termen lung de înțeles pe care Partidul Democrat intenţionează acum să le practice.
Un indicator precis al răscrucei în fața căreia se află este confruntarea strânsă care a avut loc în ultimele zile pe coloanele de Reformistul FRA Henry Morando, susținător istoric al ideii unei Pd „casă comună a reformiștilor italieni”, e Goffredo Bettini, care și-ar dori un Pd tot mai aproape într-o axă cu cele 5 Stele și Leu. Două linii care implică setări politice și programatice foarte diferite. A lua una sau alta înseamnă și, pentru Partidul Democrat, a da un alt sens relației sale cu guvernul Draghi.
Cum se va dezlega acest nod? Greu de știut de la Conducerea care se va întruni astăzi, luni, 1 martie.
Alte câteva elemente ar mai putea veni de la Adunarea Națională pe care Partidul Democrat o preconizează pentru 13 și 14 martie. Dar răspunsul real va veni doar cu Congres care acum pare a fi o întâlnire indispensabilă chiar dacă nu este posibil – odată cu pandemia care năvăli – să prezică o dată.
De aceea, este de sperat că tensiunile interne nu vor face, între timp, Partidul Democrat să piardă din vedere o sarcină care îl învestește, împreună cu celelalte partide majoritare. Ceea ce impune - pe lângă datoria de a sprijini guvernul Draghi în angajamentul dificil de a asigura țara - și de „întreținere instituțională” completă impusă de rezultatul referendumului din 20 septembrie 2020 care a înjumătățit Parlamentul. Această temă pare să fi ieșit de pe agenda politică, dar tocmai situația de urgență socială și de sănătate care se află în Italia o face urgent de actualitate.
