Summitul NATO care va avea loc la Bruxelles în perioada 11-12 iulie promite să fie la fel de tensionat ca recentul G7 din Canada. Etapă diferită, scenariu similar. Rolurile vor fi aceleași cu cele asumate în Charlevoix și imortalizate de acum celebra fotografie a lui Donald Trump împotriva tuturor? Unul dintre tweet-urile recente ale președintelui american alimentează acest scenariu: „Statele Unite contribuie cu aproape întregul cost al NATO – protejând multe dintre națiunile care ne învelesc comercial (contribuie doar cu o fracțiune din cost – și râzând de el!), Uniunea Europeană a generat un excedent de 151 de miliarde de dolari – ar trebui să plătească mult mai mult pentru protecția militară!”
Președintele american mai adaugă astfel focului în vederea ședinței Consiliului Atlantic, adăugând la problemele deja delicate legate de securitatea blocului occidental, tensiunile comerciale recente. Dar războiul este doar continuarea politicii prin alte mijloace. Iminenta reuniune a NATO este deja plină de puncte de divergență și tensiuni între membrii săi: este în joc însăși natura Alianței. Cele 28 de țări care alcătuiesc organizația (dintre care 22 fac parte și din UE) par să împărtășească în continuare ideea de bază a alianței, dar interesele din cadrul acesteia sunt din ce în ce mai în contradicție, iar printre acestea multe sunt mai multe. întrebare: este NATO o alianță învechită? Ar trebui readaptată alianța la noile nevoi ale vremurilor noastre?
Principalele puncte de divergență între membri
Din 2016, pentru prima dată în mulți ani, cheltuielile țărilor europene pentru NATO au început din nou să crească ca răspuns la creșterea îngrijorătoare a tensiunilor care înconjoară granițele sale, atât de est, cât și de sud. Sfârșitul Războiului Rece provocase o coborâre a gărzii vechiului continent, astfel încât să scadă cheltuielile militare. Pe această problemă, noua administrație de la Washington pare a fi intransigentă: ori Europa contribuie la cheltuieli, ori această alianță nu mai poate continua.
Dacă întrebările referitoare la buget văd în cea mai mare parte cele două blocuri SUA-UE opuse unul altuia pe priorități strategice, fiecare grup de țări, în interiorul Europei însăși, trage grămadă în propria sa moară. Statele din Europa de Est (în special țările baltice și Polonia), tot mai alarmate de comportamentul vecinului rus, vor să-și mențină atenția pe acest flanc. Aceștia văd în sprijinirea flancului sudic, prin operațiunea Sea Guardian, o distragere a atenției de la adevăratul front potențial fierbinte, cel de est. Mai mult, crearea și dezvoltarea unei strategii europene de apărare autonome, susținută puternic de Paris, ar avea ca rezultat sfârșitul protecției americane, mult spre îngrijorarea cancelariilor est-europene. Acest proces lent de schimbare a priorităților militare semnalează așadar începutul abandonării logicii războiului rece, chintesența organizației.
În timp ce, pe de o parte, țările baltice sunt într-un fel liniștite prin întărirea celor patru batalioane staționate în regiune, pe de altă parte Bruxelles-ul urmărește mai mult o abordare pur diplomatică cu gigantul rus, sau chiar dialog, așa cum a căutat întotdeauna, de exemplu, de către guvernele italiene. Cu speranța Romei de a redeschide chiar și problema arzătoare a sancțiunilor.
Adevărata provocare pentru NATO în următorii ani va fi, așadar, reforma sa structurală, care vizează recalibrarea priorităților și reajustarea alianței la noile provocări asimetrice ale secolului XXI (securitate cibernetică, terorism, instabilitatea unor zone întregi precum MENA - Orientul Mijlociu). și Africa de Nord – și Sahel). Nu este greu de imaginat cum o astfel de reajustare va fi complicat din punct de vedere politic de realizat, cu riscul de a duce la o confruntare în cadrul organizației.
Înainte de summit
Totuși, tocmai pentru a evita un astfel de scenariu și un nou G7 litigiu, secretarul general Jens Stoltenberg va încerca să concentreze atenția asupra potențialelor puncte de convergență cu acționarul majoritar, cu scopul de a juca în avans, atenuând instanțele de la inceputul. Temele pe care se va concentra sunt, de fapt, atingerea cheltuielilor la 2%, modernizarea echipamentelor, sprijinirea unei inițiative a UE de facilitare a „mobilității militare” prin eliminarea barierelor administrative și îmbunătățirea infrastructurii pentru a ajuta NATO să aprovizioneze mai rapid frontul de est în evenimentul unei crize și deschiderea unei filiale în Orientul Mijlociu care coordonează activitățile de combatere a terorismului și pregătirea trupelor locale (în special irakiene și afgane).
Un program care cu greu va întâmpina entuziasmul țărilor vest-europene. Intenția secretarului pare mai degrabă să revină la vechile scheme ale Alianței, evitând să se confrunte direct cu problema reformei sale structurale, o problemă mai delicată asupra căreia ar putea sări peste bancă. În lumea multipolară și globalizată de astăzi, cea mai puternică alianță militară din lume pare, așadar, incapabilă să-și permită să dea semne de divizare internă în fața noilor puteri emergente și a noilor amenințări de natură non-statală. De aceea, puneți-vă întrebarea: este NATO o alianță învechită sau este încă piatra de temelie a securității occidentale într-o lume multipolară? Recent, însuși președintele american a afirmat că NATO nu este o alianță învechită, retractând declarațiile făcute în campania electorală. O întrebare, cea despre utilitatea alianței atlantice în secolul XXI, pe care mulți și-au pus-o, nu în ultimul rând partidele antisistem din Italia, care, odată ajunse la putere, și-au reafirmat loialitatea absolută față de alianța atlantică, în conformitate cu politica externă italiană din ultimii 70 de ani.
Vom vedea dacă summitul de la Bruxelles ne va ajuta, dacă nu să răspundem la această întrebare complicată, măcar să înțelegem în ce direcție merge alianța și care sunt intențiile țărilor sale membre.
