La 28 noiembrie 2012, ca urmare a perioadei de vacatio legis din Monitorul Oficial, Legea nr. 190 care conține prevederi pentru prevenirea și reprimarea corupției și ilegalității în administrația publică.
Legea a legitimat pentru prima dată și în Italia, deși limitată doar la entitățile publice, un sistem de prevenire a corupției și a altor fraude bazat pe primirea, de către organismele desemnate, de rapoarte care se referă la contexte precise și fapte verificabile. Acest instrument, care își trage originile din metodologiile americane de audit, este cunoscut sub numele de denunțare.
În lumina legii 190/2012, autorul raportului, care se identifică în principal ca angajat al organismului public sau al societății, este încurajat să raporteze neregulile și episoadele de administrare defectuoasă de care ia cunoștință grație instrumentelor de protecție prevăzute împotriva orice represalii împotriva lui. Reclamantul va fi protejat de amenzi, concedieri și alte măsuri discriminatorii de orice fel. Regula stabilește că în cadrul cercetărilor ulterioare, identitatea reclamantului nu poate fi dezvăluită, decât dacă raportul a avut ca scop unic să calomnieze terți sau să vă provoace prejudicii.
Deși obiectul plângerii poate fi foarte variat, denunțarea este deosebit de potrivită pentru prevenirea apariției episoadelor de corupție sau de extorcare la nivel de companie.
În contextul italian, totuși, există două limitări serioase asociate cu denunțarea și lupta consecventă împotriva corupției. Prima este legată de domeniul de aplicare al legii: se limitează la angajații publici, dar exclude în mod inexplicabil companiile private. Până în prezent, însă, la inițiativa politică a Mișcării 5 Stele, este în discuție un proiect de lege care ar trebui să umple vidul parțial de reglementare în ceea ce privește această criticitate.
În cazul în care va fi aprobată, noua lege ar trebui să integreze și să extindă nr.190/2012, pe de o parte, prin prevederi mai precise decât cele în vigoare pentru funcționarii publici, pe de altă parte, prin extinderea domeniului de aplicare la sectorul privat, inserând anumite obligații care revin companiilor pentru implementarea avertismentelor.
A doua limită se referă la cultura predominantă în sistemul Italia-țară. Așa cum a spus președintele emerit al Curții Constituționale Giovanni Maria Flick într-un interviu pentru Repubblica-l'Espresso în 2014 - în timp ce în America denunțătorul care denunță pe ascuns neregulile pe care le întâlnește este acreditat ca o persoană care lucrează util pentru comunitate, în Italia este aproape întotdeauna considerat „un proscris”. De fapt, indiferent de context, cultura italiană a văzut întotdeauna denunțatorii într-un mod negativ. Tocmai din acest motiv, conchide Flick, trebuie găsită o cale de mijloc, recuperând valoarea rușinii, reputației, legalității substanțiale și nu doar formale”.
În ciuda tăcerii legii, unele companii listate, bazându-se pe documente care conțin principii și proceduri antifraudă emise de organisme internaționale (Banca Mondială, PACI, UNODC), au introdus deja linii directoare interne, care reglementează procesul de management al raportării.
În special, grupuri mari precum Finmeccanica, Enel și Eni au reglementări interne precise în ceea ce privește denunțarea, de fapt, primesc și gestionează deja numeroase rapoarte în fiecare an.
Este de netăgăduit faptul că operaționalizarea instrumentelor preventive anticorupție necesită utilizarea unor resurse importante ale companiei, dar jocul pare să merite lumânarea: datorită acestora, în special denunțărilor, companiile pot rezolva orice nereguli care pot apărea în avans și mai mult. toate pe plan intern. De altfel, este bine cunoscut faptul că intervenția autorității judiciare sau, în unele cazuri, a reglementării (Consob) poate duce la o serie de consecințe negative pentru societate însăși, atât în ceea ce privește reputația, cât și sancțiunile impuse acesteia.
