După masacrul de la Paris, Polonia a declarat că consideră imposibil să primească refugiați din cauza riscurilor implicate. Este aceasta atitudinea care trebuie să prevaleze în Europa? Primele elemente disponibile ne spun că teroriștii responsabili de atacuri provin din suburbiile Parisului și Bruxelles-ului, în timp ce migranții care cer să fie primiți în Europa fug tocmai de acel război pe care atacatorii l-au adus în centrul Parisului așa cum l-au adus ei. e, pe de altă parte, cei responsabili pentru masacrul de la Charlie Hebdo.
Combinarea terorismului cu imigrația ne duce pe calea greșită. Ne confruntăm cu fapte și atitudini care, pe lângă faptul că pun la îndoială valorile esențiale ale culturii noastre, pornind de la cele ale libertății până la cele ale acceptării, tind să pună în mișcare tensiuni și factori de potențială dezintegrare în UE. Însăși rigiditatea regulilor de la Maastricht este influențată de acestea cu recunoașterea costurilor de primire ca motiv care justifică flexibilitatea acestora. Guvernul francez a cerut ca costurile războiului împotriva terorismului să nu fie calculate din cauza depășirii limitei de 3% a deficitului public.
Problemele legate de migrație în acest context sunt din ce în ce mai mult un test al capacității noastre de a avansa pe calea integrării, respectând valorile noastre. Întrebarea de bază este că „sentimentele” împotriva emigrării sunt în general legate de o percepție negativă a factorilor de risc, precum și de schimbările de temut care pot apărea în contextul socio-cultural, precum și în contextul economic și sunt aproape întotdeauna disjunse dintr-o analiză concretă a costurile și beneficiile acesteia.
CÂȚI SUNT ȘI DE UNDE VIN
Pentru a face acest lucru, trebuie avut în vedere faptul că ponderea imigranților în țările UE este încă de aproximativ 12% din populație, cu vârfuri de 16% în Suedia și Danemarca, în ciuda noilor fluxuri de imigrație. Au atins vârfuri de 800.000 la începutul anilor 90 după căderea Zidului Berlinului și în 2014, pe măsură ce conflictele și războaiele din jurul Europei s-au intensificat. În 2015, se estimează o dublare a acestor valori care, de reținut, sunt modeste în comparație cu populația de 500 de milioane de cetățeni europeni într-un trend descrescător, chiar dacă așezate într-un teritoriu cu o densitate mare a populației.
Compoziția după zonă de origine, cultură și religie este foarte diferită. În Franța sunt predominanți imigranții din țările din Maghreb, iar în Italia sunt peste 1 milion de români. Cel mai mare procent de musulmani se află în Franța, cu 7,5% din populația totală. Numărul de imigranți cu cetățenie dobândită este, de asemenea, foarte diferit în diferite țări. Pe lângă refugiați și imigrație în sens strict, există și așa-numita migrație circulară. Aproximativ 25% din populația de vârstă activă a Albaniei are o experiență de migrație circulară, în principal către Grecia și Italia, cu locuri de muncă sezoniere.
În această imagine foarte diferențiată a stării imigrației în UE, astăzi suntem conduși să privim fluxurile de imigrație ca o consecință aproape exclusivă a războaielor care ne înconjoară. În schimb, nu trebuie să ne întrebăm dacă este vorba de un fenomen mai larg legat de tendinţele demografice aflate în desfăşurare? Estimările ONU ne spun că trebuie să ne așteptăm ca fluxurile migratorii să continue mult timp odată cu creșterea populației Africii, care va continua să prezinte o creștere exponențială. Trebuie atunci să ne întrebăm dacă este adevărat că în viitor, odată cu dezvoltarea celor mai sărace țări, fluxurile migratorii vor scădea.
SĂRĂCIA ȘI FLUXURI MIGRATORII
Estimările, deși în limitele modelării statistice, spun că țările din lume cu un venit pe cap de locuitor sub 6000 - 8000 de dolari (nivelul, ca să fie clar, al Algeriei și Albaniei), în timp ce devin mai bogați, ei nu își vor reduce contribuția la emigrare. O implicație imediată a acestei previziuni este că decizia luată la recenta întâlnire de la Malta de a crea un Fond de 1.8 miliarde în favoarea țărilor de origine a migrațiilor, cu siguranță util ca ajutor pentru dezvoltare, nu reprezintă un instrument eficient pentru a reduce emigrare.
Trebuie, de fapt, fii pregătit să susțină un flux susținut de emigrare, chiar dacă se produce creșterea sperată a PIB pe cap de locuitor și, împreună, reducerea focarelor reprezentate de războaie. Care sunt consecințele pe termen scurt și lung ale acestor tendințe? OCDE estimează că pe termen scurt, în ceea ce privește costurile de primire, integrarea imigranților pe piața muncii va permite un echilibru substanțial al finanțelor publice, fără impacturi semnificative asupra salariilor și ocupării forței de muncă.
Efectul pozitiv al imigrației asupra PIB-ului pe termen lung este, în general, observat în cadrul proiecțiilor demografice asupra scăderii fertilității și asupra îmbătrânirii populației UE. Creșterea ofertei de muncă și o productivitate mai mare a forței de muncă mai tinere imigrante sunt principalii factori ai unei creșteri potențiale mai mari. La aceasta trebuie adăugat că tendința de îmbătrânire a populației europene creează o dilemă la care, în timp, va trebui să se răspundă prin acceptarea imigranților sau prin creșterea vârstei de pensionare pentru a asigura o ofertă de muncă adecvată nevoilor sistemului economic și nu doar din motive de echilibru al finanțelor publice.
O problema politică
În sfârșit, trebuie spus că estimările privind efectele pozitive ale imigrației, în general, nu țin cont de un factor esențial, incluziunea socială, în ceea ce privește efectele asupra creșterii. Ce consecințe ar fi pentru creștere dacă UE ar ajunge să încline spre orientarea exprimată de Cameron, de a rezerva garanțiile de bunăstare doar cetățenilor britanici? Nu știm, așa cum nu știm care va fi capacitatea UE de a depăși politica cotelor de imigrație. Cu aceasta revenim la punctul de plecare: imigrația este o temă care are articulații de o mare complexitate în care se acumulează multe dintre problemele vremurilor noastre. Răspunsul trebuie găsit la nivel european cu un angajament politic egal cu provocarea.
