Pozițiile ultracritice asupra Uniunii Europene sunt folosite în mod normal pentru a „gadila” burta diferitelor electorate ale Bătrânului Continent. În campania electorală, partidele eurosceptice ajung chiar să propună părăsirea zonei euro, știind foarte bine că atâta timp cât economia unei țări mari europene nu este guvernată, este permis să împușcească pe cei foarte mari. Cu toate acestea, postpandemia va marca un „punct de neîntoarcere” în următoarele luni între țările care vor putea folosi cât mai bine resursele UE și cele care vor arunca o oportunitate extraordinară de a reporni creșterea. Vorbim despre cele aproximativ 2.364 de miliarde de euro care urmează să fie împărțite între cei 27 de membri ai Uniunii, 1.074 miliarde provenind din bugetul comunitar 2021-2017, 750 miliarde ca Next Generation (390 subvenții și 360 sub formă de împrumuturi), 540 din alte instrumente „mixt” (Mes, Bei, Sure). Francis Papadia, din 1998 până în 2012 director general al departamentului „Operațiuni” al BCE (responsabil cu pregătirea operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului), este acum angajat de think tank-ul Bruegel, unul dintre cele mai influente centre de cercetare asupra economiei europene în nivel global.
Doctore Papadia, să începem cu o considerație politică: în Italia sunt cei care nici nu vor să audă despre cum să folosească fondurile europene, atât în varianta de împrumuturi la rate subvenționate, cât și sub formă de granturi.
„Italia trebuie să încerce să se elibereze treptat de povara datoriilor. Pe termen lung, cel mai puternic instrument din acest punct de vedere este creșterea economică. Pe termen scurt și mediu, totuși, este de o importanță critică menținerea costului datoriei cât mai scăzut posibil. Trei factori contribuie la acest obiectiv: acțiunea Băncii Centrale Europene cu achizițiile sale de valori mobiliare, reasigurarea capacității și dorinței Italiei de a-și deservi datoria și, în sfârșit, recurgerea la împrumuturi comunitare, care reduc ratele dobânzilor plătite de italian. Stat. Refuzul ajutorului din Europa dăunează Italiei”.
Combinația fondurilor europene și a investițiilor „verzi” ar putea fi adevăratul punct nodal al creșterii italiene în următorii ani? Dacă pierdem și acest tren pentru a face țara să crească din nou...
„Italia a avut productivitate mică sau deloc de decenii și acum este o țară mai săracă decât media Uniunii Europene, după ce a fost mai bogată până la mijlocul anilor 2000. Într-o oarecare măsură, productivitatea poate fi îmbunătățită chiar și fără creșterea investițiilor, dar un progres mai important necesită aceasta. Acum Europa pune la dispoziția Italiei resursele necesare pentru investiții. Dar numai utilizarea lor eficientă poate face posibilă reducerea decalajului de creștere a Italiei față de partenerii noștri europeni”.
Din cele 44,7 miliarde de care dispune țara noastră, proiecte în valoare de doar 2014 miliarde au fost activate în perioada bugetară 2020-18 a Uniunii: un scandal care strigă la răzbunare. Există riscul de a pierde chiar și următoarea rundă strategică de fonduri și subvenții?
„Riscul ca noile resurse să fie irosite sau, mai rău, că alimentează corupția, există. Dar, mai degrabă decât să inventăm organe noi, cred că este necesar să le facem să funcționeze pe cele care există deja. Dacă trebuie să le simplificați operațiunile, faceți-o schimbând regulile, mai degrabă decât ocolindu-le. Dar transparența este crucială. Miza este foarte mare, iar opinia publică trebuie să aibă posibilitatea de a monitoriza cu atenție acțiunile guvernamentale. Este necesar să se înființeze un mecanism de informare periodică și precisă».
