În numărul din noiembrie al buletinului său informativ „Scenarii” SACE tratează două subiecte:
· Asia: politici monetare împotriva crizei globale;
· Sancțiunile UE asupra Iranului: efecte pentru Europa?
Am tratat deja pe larg această a doua temă în articol „Sancțiuni împotriva Iranului: ce efecte asupra economiei țării” și mai ales în analiza atașată a lui Jasmine Zahalka. Prin urmare, ne concentrăm pe primul.
Ca răspuns la criza economică din 2009, factorii de decizie ai principalelor țări asiatice au implementat o serie de stimulente, fiscale si monetare, să reacționeze prompt și să pornească pe drumul redresării economice. În mod clar, astfel de măsuri au ca efect secundar supraîncălzirea economiei, vizibil în rate ridicate ale inflației și în creșterea creditului bancar.
Însă ţintă a guvernelor și băncilor centrale ale țărilor emergente din Asia este vizat în mod clar stabilitatea ratei inflaţiei pentru a păstra cele mai bune condiții pentru a concura la nivel internațional. Tocmai din acest motiv, la primele semne ale unei redresări concrete, majoritatea țărilor au inversat cursul adoptând politici monetare restrictive. Efectele măsurilor sunt în mod firesc legate de caracteristicile specifice ale diferitelor țări, mai ales cu referire la dependența de cererea internațională, gradul de deschidere a economiei și gradul de diversificare a sectoarelor de export.
De la de la mijlocul anului 2011, contextul internațional schimbat și în special încetinirea creșterii economiilor avansate și corecția descendentă a estimărilor PIB au forțat majoritatea țărilor asiatice să efectueze o corectarea cursului în primul rând cu referire la politica monetară. Interconexiunea dintre economiile avansate și țările emergente din Asia este clară prin analizarea cifrelor. De fapt, o reducere a ratei de creștere a PIB-ului primei (de la 1,9% la 1,3%) corespunde unei reduceri semnificative și pentru cea din urmă (de la 9,6% la 7,5%).
În fișa de date SACE se face referire la trei riscuri reale cu care s-ar putea confrunta economiile asiatice: cel încetinirea exporturilor, reducerea investițiilor atât interne cât și străine și contagiune prin piețele financiare. Tocmai din aceste motive, majoritatea țărilor au adoptat politici monetare conservatoare sau de așteptare, cu excepția celor mai închise din punct de vedere comercial (cum ar fi Indonezia sau Filipine) și, prin urmare, mai puțin expuse șocurilor provenite din cererea externă care duc o politică moderat expansivă.
Il risc a unei încetiniri a economiilor asiatice nu trebuie subestimată deoarece ar putea declanșa una reacție în lanț care ar agrava situația economiilor avansate. De altfel, cele mai mari țări din regiune, China și India, se numără printre principalii importatori mondiali de materii prime și dacă ar exista o reducere a exporturilor către aceste țări, aceasta s-ar traduce printr-o reducere consecutivă a importurilor. Această situație privește și Italia, ale cărei exporturi către China și India au atins în 2010 cifra de 12 miliarde de euro, în creștere cu 25% față de anul precedent.
O posibilă ieșire pentru evitarea acestui risc poate fi oferită de o acțiune a țărilor asiatice care vizează consolidarea cererii interne și relansarea relațiilor comerciale intraregionale pentru a reduce expunerea regiunii la șocuri externe. În acest fel s-ar putea evita, în mod colateral, declanșarea unei spirale negative care ar implica economiile avansate.
