Emmanuel Macron vrea să desființezeEna, legendara Ecole nationale de l'Administration, comandat de Charles De Gaulle în 1945, forja de înalți directori și a tuturor președinților Republicii Franceze de la Valéry Giscard d'Estaing încoace. Doar excepții: François Mitterrand care, totuși, venea de la Sciences Po și Nicolas Sarkozy, da, efectiv, un outsider. De asemenea, Macron vrea să-și încheie cu succes mandatul, să atingă obiectivele care l-au condus la Elysée, să apere construcția Europei.
Și, tot din acest motiv, la 25 aprilie, el nu a schimbat substanțial axa strategică a politicii sale, în timp ce a acordat clasei de mijloc o oarecare scutire în ceea ce privește scutirea fiscală, pensii minime mai satisfăcătoare și o reformă administrativă mai flexibilă și descentralizată. Pentru a înțelege scopul acestei actualizări intermediare, am discutat cu Linda Lanzillotta, un profund cunoscator al sistemului francez, al lui si al administratiei noastre, fost ministru in guvernul Prodi si Pd vicepresedinte al Senatului in legislatura trecuta.
Cu alegerile europene care se apropie, protestul gilets jaunes încă strălucește și Marine Le Pen își revine în sondaje, președintele francez vrea să închidă ENA din care provine el însuşi. Pare aproape un paradox sau nu? Dă Macron un semn din cap către populism sau decizia de a începe antrenarea elitei a fost mai îndepărtată și mai matură până acum?
„ENA este locul în care top managementul francez a fost pregătit de peste șaizeci de ani: nu numai pentru administrația publică, ci și, în general, pentru industrie și finanțe. Inițial a garantat mobilitatea socială și acele cursuri de pregătire avansată la care puteau accesa toți cei care meritau. De-a lungul anilor, însă, a devenit în imaginarul colectiv un fel de incintă care garanta auto-reproducerea „castei”, îndepărtată de nevoile societății aflate în schimbări complexe.
Consider că alegerea lui Emmanuel Macron merge așadar în două direcții: pe de o parte, aceea de a demonta locul-simbol al unei clase conducătoare considerate insensibile la suferința socială; pe de alta, insa, trebuie incadrata in planul mai larg de reformare a functiei publice si a asa-ziselor „marilor organe” ale Statului intr-o cheie mai descentralizata, mai in contact cu teritoriul. Mai degrabă, problema este că această nevoie de abordare a cerințelor cetățeniei este afirmată, dar nu știm încă cum se va întâmpla acest lucru. Un proiect atât de mare ar fi avut nevoie de mai multă participare”.
Nu acesta este riscul de a pierde o fabrică de excelență?
„Nu trebuie să fii nostalgic. Problemele ridicate de Emmanuel Macron sunt reale: a dat linii directoare care tind să demonteze anuitățile poziționale și a relansat un rol pentru manageri care trebuie stimulați și testați, nu garantat pentru totdeauna. Gândindu-ne la asta, am abordat aceste probleme și în Italia, făcând managementul public mai flexibil și cu forme de strică sistemul. Este adevărat că în Italia este strică sistemul Nu a servit întotdeauna la recrutarea celor mai buni, dar dacă ceva mai credincioși, totuși și aici ne-am raționat cum să atribuim funcțiile în raport cu abilitățile demonstrate, cum să introducem flexibilitatea.
Diferența este că am funcționat fără să existe un punct comun care să asigure calitatea, în timp ce în Franța nivelul de pregătire este încă foarte ridicat. Vom vedea dacă tranziția, descentralizarea, înlocuirea cu un sistem mai deschis și mai răspândit pe teritoriu vor face posibilă menținerea unui nivel atât de ridicat al calității, dar încercarea de adaptare la noile nevoi ale administrației publice de a da cetăţenilor răspunsurile pe care le aşteaptă sunt absolut comunicabile. Unul dintre canalele identificate de Macron este și „ghișeul unic” pentru AP pe bază teritorială”.
Ghișeul unic a fost anunțat de mai multe ori și în Italia, fără a fi implementat vreodată. Și în Franța ar fi vorba de a trece de la aproximativ 1300 de birouri la cel puțin 4, câte unul în fiecare canton, cu cheltuieli considerabile. Nu riscă să rămână un vis pe hârtie? Cât despre ENA, mulți și-au propus să o reformeze, până acum nimeni nu a reușit să obțină rezultate concrete...
„Îmi amintesc de provocarea lui Nicolas Sarkozy, care a vrut să reformeze ENA tocmai prin valorificarea imaginii sale de ales de popor. Dacă ne uităm la Macron, cu siguranță vrea să transmită semnalul că a fost primit mesajul lansat de protestele împotriva unei clase conducătoare închise și autoreferențiale. Dacă a ceda populism înseamnă a da un semn de ascultare reală, acest lucru mi se pare pozitiv. În ansamblu, planul pentru cea de-a doua parte a mandatului se concentrează pe câțiva piloni, dintre care unul este reforma administrației, un punct cheie în sistemul claselor conducătoare. Dacă va duce la o slăbire a formației nu sunt în stare să spun momentan”.
Problema elitelor nu privește doar Franța. Ce asemănări sau diferențe vedeți cu situația politică din Italia?
„Politica în Franța este concepută ca o profesie care necesită calificări și competențe înalte chiar dacă această „aristocrație” nu a reușit întotdeauna să citească cererile și nevoile care vin din partea societății. Și acest lucru ne frapează pentru că există de fapt un decalaj în pregătire și cunoștințe între țările noastre cu privire la modul în care este conceput rolul instituțiilor în Franța. Nici măcar cei mai agitați gilets jaunes nu puteau concepe căi precum cele care au adus oameni cu nivelul de pregătire al lui Luigi Di Maio în Parlament și în guvern”.
Macron a folosit o expresie anume, a vorbit despre elitismul republican...
Înseamnă că, dacă vrem să menținem sistemul democratic republican, trebuie să oferim tuturor posibilitatea de a dobândi competențe. Unul merită unul, dar numai la început: suntem foarte departe de momentul în care traversăm Italia, unde competența devine o valoare negativă deoarece faci parte dintr-o elită. Macron nu spune deloc că vrea să anuleze antrenamentele sau că competența nu contează. A lui este o provocare dificilă, dar dacă vrem să menținem sistemul democratic, trebuie să reformăm cu curaj instituțiile, dând răspunsuri complet diferite de cele date de Marine Le Pen, Matteo Salvini sau Luigi Di Maio”.
De exemplu, cum?
„Tocmai am ieșit dintr-un 25 aprilie sărbătorit cu convingere de toate forțele constituționale. Dar repet, nu trebuie să fim doar nostalgici și comemorativi. Și nu putem sta pe loc și urmărim demolarea progresivă a sistemului reprezentativ. Mă gândesc, de exemplu, la propunerea fără sens pentru un referendum proactiv. Modelul nostru trece printr-un moment acut și serios care necesită o evoluție care să răspundă evoluției sociale, altfel nu mai rămâne decât deriva autoritara: modelul „democratic” al lui Putin pe care și Trump l-ar dori atât de mult, reținut de Congres. În Franța, Emmanuel Macron încearcă să dea noi răspunsuri. Chiar și în Italia poți găsi soluții care interpretează nevoile sociale într-un mod democratic”.
Propunerea lui?
În loc să alergăm după această taxă unică inutilă, ar trebui redusă pană fiscală, crescând astfel salariile clasei de mijloc, iar afacerile ar trebui sprijinite. Pentru a încheia și a nu pierde firul conversației, să revenim la Macron: a anunțat reforme curajoase care necesită timp. Din păcate, nu prea are și riscă să se treacă la jumătatea drumului când îi expiră mandatul în 2022”.
