Avalanșa de cuvinte despre războaiele în desfășurare, care adesea își iau inspirația din știri false, învăluie totul într-un nor de sentimente bune, de invocații generice către ritm și la dialog, la emoție pentru morții „nevinovați”, dar, de fapt, ne îndepărtează de adevărata înțelegere a problemelor pentru care luptăm și de identificarea intereselor aflate în joc și, prin urmare, a posibilelor căi de ieșire. Acest lucru se aplică la război de Rusia Control'Ucraina și este valabil pentru bătălia de la Gaza declanșată de Israel după incursiunea teroristă din 7 octombrie.
Dacă am putea lăsa deoparte pentru o clipă sentimentul de groază față de război și victimele sale și am privi chestiunea Gaza cu calm, gândind în termeni politici și strategici, am putea poate identifica adevărata esență a problemei. Să lăsăm deoparte istoria străveche și mai recentă a evreilor din Palestina și frământarea vinovăției din Occidentul care se alătură palestinienilor fără a susține însă proclamațiile celor mai extremiști care vor distrugerea Israelului, să vedem care ar fi adevăratele interese ale Europei și cum ar putea fi acestea urmărite.
Esența problemei este că trebuie să vânăm Hamas din Gaza și în general din Palestina. Și apoi trebuie să punem Iranul (capul șarpelui) într-o poziție în care nu poate face niciun rău. Din păcate, trebuie să recunoaștem că strategia militară a Israelului nu a funcționat. Armata sa nu a reușit să elibereze niciun ostatic în mai bine de un an. A bombardat, a ocupat teritoriul de mai multe ori, a provocat pierderi Hamas, dar organizația este încă în picioare și probabil reușește să controleze Gaza și populația acesteia (care abia acum, timid, este capabilă să facă niște demonstrații împotriva opresiunii Hamas). Europenii, și poate și americanii (dar cu Atu niciodată nu se știe) solicită încetarea ostilităților, bombardamentelor și ocupației Gazei de către forțele terestre israeliene. Fără, însă, să se exercite presiuni similare asupra liderilor Hamas și ai altor țări arabe pentru a-i elibera pe ostaticii încă în viață și pentru a-i face să accepte o nouă structură politică în zonă.
Dar poate credeți, în marea de vorbe goale, că am uitat unul dintre motivele, poate cel mai important, care a împins Hamas să declanșeze ofensiva din 7 octombrie împotriva civililor lipsiți de apărare din așezările israeliene de peste graniță. Scopul principal nu era înfrângerea militară a Israelului, ci influențarea altor țări arabe prin trezirea spiritului lor de luptă și, în primul rând, expulzarea din malul de vest cel vechi Abu Mazen și să-i unifice pe palestinieni sub comanda sa. Până acum, acest lucru nu a reușit, dar rezistența fermă a liderilor Hamas se bazează pe convingerea că sacrificiul suplimentar al altor mii de civili ar putea genera presiunea internațională care l-ar forța în cele din urmă pe Netanyahu să se retragă. Asta înseamnă că Hamas va putea mărșălui prin piețele din Gaza, curățate în grabă de moloz, cu semne de victorie. Rezistența eroică a Gazei va fi epopeea fondatoare nu doar a unei noi Palestine, ci și a unui teritoriu arab mai vast, controlat astăzi de dictatori șubrezi. O răscumpărare a tuturor arabilor nu doar de evreii invadatori, ci și de însuși Occidentul european colonialist și infidel. În istorie, miopia liderilor politici nu a adus pace, ci probleme mult mai mari. Și această lecție ar trebui să se aplice și SUA, care, atunci când au fost dominate de izolaționism, s-au implicat apoi în conflicte mult mai mari, cum ar fi două războaie mondiale.
Pot europenii să stea deoparte și să privească cu indiferență cum o victorie a Hamas riscă să genereze tulburări similare? Sau, mai rău, să-i îmbuneze pe liderii însetați de sânge ai acestui grup războinic, sperând să-i facă fericiți? Și dacă cedăm în fața Gazei, cum putem limita agresivitatea regimului iranian, care a suferit lovituri severe până acum, dar care, slăbit de protestele tinerilor din cadrul său, nu poate decât să continue o politică externă agresivă?
Dar dacă Israelul nu poate impune o soluție militară, deoarece terenul nu o permite și presiunea internațională va deveni din ce în ce mai insistentă, cum putem ieși din impas? Europa, care caută o nouă recunoaștere a rolului său în lume, va trebui să se ocupe și de Orientul Mijlociu, pe lângă Ucraina. Și, prin urmare, va trebui să fie dispusă să se angajeze personal, împreună cu o serie de țări arabe moderate care vor fi implicate, pentru a trimite trupe cu sarcina nu doar de a pacifica Fâșia Gaza, ci și de a dezarma Hamas și apoi de a ajunge la o formă de stat palestinian, conform liniilor indicate recent de prim-ministrul guvernului de la Ramallah. Acest lucru ar asigura existența Israelului, reducând în același timp presiunea din partea extremiștilor săi de dreapta. Astăzi, toți europenii care gândesc bine sunt împotriva lui Netanyahu. Dar este deja învins politic: nu a putut gestiona Fâșia Gaza înainte de atacul din 7 octombrie, iar apoi nu a câștigat războiul, ajungând într-o situație de impas militar și izolare politică.
Problema este, prin urmare,Europa. Suntem dispuși să trimitem o forță expediționară în Gaza nu doar pentru a aduce ajutor umanitar, ci și pentru a readuce armatele Hamas în frâu? Apropo, a-i numi teroriști este acum foarte reductiv. Sunt o armată regulată care folosește tehnici de război de gherilă, dar trebuie învinși nu doar cu arme, ci și cu instrumente politice, adică prin aliarea cu arabii care vor pacea. Dacă este adevărat că războiul este continuarea politicii prin alte mijloace, atunci pentru Europa este timpul să pună în aplicare o idee politică puternică care poate folosi poate chiar temporar instrumentul militar.
