Înapoi la dispoziţia cititorului italian, în toate formatele, o carte care a avut o mare avere între cele două războaie şi care l-a adus pe autorul ei, jurnalistul şi activistul englez. Norman Angell, pentru a obține Premiul Nobel pentru Pace în 1933. Este o carte care nu și-a pierdut enorma relevanță.
Acesta este de Marea Iluzie pe care goWare și Tramedoro l-au republicat într-o nouă ediție cu un ghid amplu de lectură de Guglielmo Piombini și un eseu de Giuliano Procacci care reconstituie circumstanțele și dezbaterea care a dus la acordarea Premiului Nobel în 1933 lui Norman Angell.
Prima ediție a cărții datează din 1909 și a avut un succes atât de imediat încât a fost tradusă în 25 de limbi, inclusiv italiană. În Italia a fost lansat în 1913 de Enrico Voghera Editore, editat de Arnaldo Cervesato.
Teza centrală a cărții este că în economia și societatea modernă, războiul dăunează atât învingătorilor, cât și învinșilor.
Acest lucru este dintr-un motiv simplu. În capitalism modern economiile sunt atât de interdependente încât fac din lume o unitate organică și nu mai este suma multor părți care împart un spațiu care tind să se lupte.
Angell a scris, încă din 1909, că un strănut din New York a devenit o răceală la Londra și o gripă în restul lumii.
Mai simplu, în schema lui Angell, cel recurgerea la război este un act inutil, de prisos, total nociv pentru cei care o întreprind și pentru cei care se trezesc supuși ei.
L-am rugat pe Guglielmo Piombini, autorul ghidului extins de lectură al textului lui Angell, să prezinte cititorilor noștri tezele importante ale cărții. Următorul text le explică foarte clar.
Le Tesi a cărții în puncte:
- Bogăția unei țări nu depinde de puterea sa politică sau militară.
- Având în vedere interdependența economică strânsă care a apărut între națiuni, războiul a devenit anacronic.
- Este o „mare iluzie” că o țară poate deveni mai bogată datorită unui război victorios
- Conflictele militare perturbă sistemul financiar și de credit, dăunând atât învingătorului, cât și țării învinse.
- O țară care distruge sau subjugă pe alta își distruge și propria piață.
- Sistemul bancar reprezintă sistemul nervos al organismului economic mondial.
- Țările mici fără putere politică sunt mai prospere decât marile puteri.
- Tendința generală a umanității este de a înlocui conflictul cu cooperarea voluntară.
Inutilitatea războiului
Una dintre cele mai adânc înrădăcinate concepții greșite despre bărbați la începutul secolului al XX-lea, observă Norman Angell, este aceea potrivit căreia bogăția economică a unei țări depinde de putere politica. Mulți englezi, de exemplu, sunt convinși că puterea Imperiului Britanic stă la baza succesului său comercial, la fel cum mulți germani cred că dezvoltarea industrială a Germaniei se datorează recentelor sale succese militare.
Nici măcar pacifiştii nu contestă adesea ideea că războiul este bun. Din acest motiv, propagandă căci pacea a eșuat și că opinia publică din Europa, departe de a înfrâna tendința guvernelor lor de a crește armamentul, îi împinge la cheltuieli din ce în ce mai mari. Totuși, scrie Angell, este o eroare foarte periculoasă care, dacă nu este eradicată, poate pune în pericol existența propriei noastre civilizații.
În trecut, jafurile și cuceririle militare puteau îmbunătăți condițiile unei țări, dar astăzi situația s-a schimbat complet. Având în vedere interdependența comercială strânsă, distrugerea economiei unei națiuni inamice ar avea loc efecte dezastruoase de asemenea asupra economiei puterii cuceritoare.
Interdependența companiilor
Nu trebuie să uităm niciodată că fiecare țară producătoare, pe lângă faptul că este un concurent și un rival, este un client și o piață. Dacă o națiune distruge complet industriile altei națiuni prin mijloace militare, aceasta își distruge propria piață actuală sau potențială; acest lucru ar fi echivalent comercial cu sinuciderea.
Germanii nu aveau să primească nici un beneficiu nici măcar dacă ar fi înrobit întregul popor englez. De fapt, de unde provine bogăția engleză care îi seduce pe germani? În esență din profiturile activităților sale economice.
Și cum ar mai putea exista așa ceva profit, dacă populația este înrobită, și nu mai poate consuma și produce liber? Dacă torționarii germani vor să ia aceste profituri, explică Angell, trebuie să permită și producția lor. Dacă o permit, trebuie să lase populația engleză să continue să trăiască exact ca înainte.
O globalizare ante litteram
Dezvoltarea Comert international iar interdependența economică dintre națiuni au făcut, așadar, războiul complet anacronic. Această interdependență provine din dezvoltarea economiei, comerțului, finanțelor, creditului și comunicațiilor, care fac simțită aproape imediat o tulburare la Londra la New York sau Berlin.
În special, explică Angell, organizația bancară alimentează întregul organism economic internațional cu nervii senzoriali, care fac ca reacțiile piețelor la evenimentele politice să fie aproape imediate.
Ceea ce este evident pentru un bancher sau pentru un om de afaceri, că a-și sustrage angajamentele sau a încerca să jefuiască financiar este o prostie care echivalează cu sinucidere comercială, ar trebui să devină evident și pentru conducători. Dezvoltarea comercială, prin urmare, arată un adevăr profund: că baza efectivă a moralității sociale coincide cu interesul propriu.
Colonialismul și imperialismul sunt depășite
La forță militarăPrin urmare, își ratează din ce în ce mai mult scopul și acum a devenit complet inutil. Dacă la începutul istoriei un stat jefuitor putea provoca altuia un mare prejudiciu fără să sufere de pe urma lui, astăzi un stat nu poate provoca nici pe departe pagube comparabile cu cele din vremuri străvechi, fără a provoca o reacție dezastruoasă împotriva sa.
Cu patru secole în urmă, Anglia ar fi putut să-și vadă toți rivalii anihilati fără a-i strica; astăzi un asemenea fapt ar însemna cea mai groaznică foamete.
Toate aceste considerații pot fi rezumate într-una singură: că singura politică pe care o poate urma un cuceritor este aceea de a lăsa teritoriul în deplină stăpânire a indivizilor care îl populează. Considerați sinonim cu îmbogățirea pentru o națiune cucerirea de noi teritorii este deci o eroare de logică sau o iluzie optică. Prin urmare, nu există nicio modalitate ca locuitorii unei țări să obțină un avantaj economic din posesia unei colonii sau a unui imperiu.
Politica de putere
„Experții” explică însă că securitatea militară și cea comercială sunt una și aceeași, iar armamentul este justificat de necesitatea de a garanta comerțul; ei susțin că o țară fără o forță militară care să servească drept bază pentru negocieri diplomatice în consultările Europei se află expus unor dezavantaje foarte mari.
Cu toate acestea, observă Angell, atunci când un capitalist studiază problema din punct de vedere pur financiar și trebuie să decidă dacă își investește capitalul în state mari, cu tot aparatul lor de armate colosale și marine fabulos de scumpe, sau în state mici, care nu au putere militară, el dă preferință statului mic și lipsit de apărare.
Uitandu-ma la citate, investițiile în acțiuni belgiene, norvegiene, olandeze și suedeze, națiuni nerăzboinice și la mila zilnică a vecinilor lor colosali, sunt cu zece până la douăzeci la sută mai sigure decât cele ale puternicei Germanii și ale imperiului rus.
Prosperitatea statelor mici
Motivul este că în lumea modernă bogăția, prosperitatea și bunăstarea unei țări nu depind în niciun fel de puterea sa politică sau de întinderea sa teritorială. Acest lucru este demonstrat de faptul că națiuni minore precum Elveția, Belgia, Olanda, Danemarca sau Suedia, care nu exercită nicio putere politică, se bucură de un nivel de prosperitate comercială și bunăstare socială chiar sau superior la cea a marilor națiuni ale Europei, precum Germania, Rusia, Imperiul Austro-Ungar sau Franța.
Cetățeanul olandez, al cărui guvern nu are forță militară, este în medie mai bogat decât cetățeanul german, al cărui guvern are o armată de două milioane de oameni și mult mai bogat decât cetățeanul rus, al cărui guvern are aproximativ patru milioane sub arme.
Comerțul și prosperitatea economică sunt pur și simplu câștigate producerea de mărfuri de calitate superioară sau mai ieftin decât concurenții săi, în timp ce prezența unei marine puternice nu poate ajuta în niciun fel exporturile sau asigura cucerirea unei piețe. Elveția nici măcar nu deține o navă de război, dar producțiile sale le alungă adesea pe cele ale producătorilor englezi.
Alte justificări non-economice pentru război
Atunci când nu reușesc să infirme argumentele economice, susținătorii războiului îl apără pe motive psihologice. Războiul, spun ei, este în natura omului, care întotdeauna a avut și va face mereu. Alte ocazii, militarii susțin că națiunile nu merg la război din motive economice, ci din motive spirituale și ideale, sau din motive iraționale privind vanitatea, prestigiul sau dorința de a excela. Cu toate acestea, răspunde Angell, nu este deloc adevărat că războiul ia naștere din impulsuri agresive incontrolabile inerente omului, având în vedere că aproape întotdeauna necesită o pregătire îndelungată.
Dimpotrivă, evoluția istorică a umanității vede trecerea de la metoda exterminării celor învinși la cea a impunerii impozitelor. Astăzi omenirea realizează că și acest sistem costă mai mult decât plătește, deoarece cheltuiala extorcării de bani prin mijloace militare depășește suma sumei extorcate. Rezultatul final este abandonarea completă a forței în favoarea cooperării voluntare reciproc avantajoase. Fiecare pas înainte în cooperarea umană este, prin urmare, sinonim cu civilizație.
