Când Trump a majorat tarifele la produse chinezești în valoare de 34 de miliarde în ultimele săptămâni, China a răspuns prin creșterea tarifelor pentru unele produse americane foarte vizate, inclusiv soia. Chinezii sunt mari consumatori de soia și nu pot produce totul acasă. Diferența, până luna trecută, a venit în mare parte din Statele Unite și, în special, din acel Midwest conservator care va fi decisiv în 2020 dacă Trump vrea să fie reales la Casa Albă.
Dacă Trump, după probabila trecere a Camerei inferioare către democrați în noiembrie, a fost între timp supus unei demiteri, să apară Mike Pence va fi titularul republican la alegerile prezidențiale din 2020, care până acum doi ani era stimatul guvernator al Indianei.
Indiana, în afară de colțul său de nord-vest, care este suburbiile sărace și industriale din Chicago, este un stat de fermieri serioși și devotați, în care toți sunt ospitalieri și amabili unii cu alții și cu cei din afară. Viața liniștită, atmosfera solidă și prosperă, originea germană a locuitorilor, ordinea, curățenia și bugetul public în excedent ar duce cu gândul la Bavaria sau Elveția dacă nu ar fi că Indiana este perfect plată. Și fiind plat și bine udat este absolut perfect pentru cultivarea grâului și a soiei.
Din păcate grâul, din 2000 până astăzi, a continuat să scadă încet în preț, în timp ce boabele de soia valorează jumătate mai mult decât în urmă cu cinci ani. Fermierii le este din ce în ce mai greu să-și achite datoriile contractate cu băncile pentru a cumpăra semințe, îngrășăminte și utilaje. În ultima vreme au existat numeroase falimente și chiar sinucideri.
În acest context perfidia deciziei chineze de a penaliza boabele de soia este clară să provoace prejudicii maxime nu numai economice, ci și mai ales politice, administrației Trump-Pence. Și este, de asemenea, de înțeles cum administrația, care spre deosebire de guvernele europene poate acorda, împreună cu Congresul, tot ajutorul de stat pe care și-o dorește, a alocat imediat 12 miliarde pentru a ajuta producătorii de soia din Midwest.
Dar în acest context se poate aprecia și cât de mult a fost inteligent pentru ca Europa să se prezinte ieri la Casa Albă cu promisiunea de a cumpăra o mulțime de boabe de soia americane (și multă benzină) dacă Trump
va suspenda taxa suplimentară de 10% la mașinile germane. Apărând cu aceste ramuri de măslin, Merkel, care a preluat conducerea politică a negocierilor cu Statele Unite de la șoimii francezi ai tehnocrației de la Bruxelles, îi oferă lui Trump dovada că Europa este pregătită să discute serios ipoteza unei tăieturi, nu o creștere a tarifelor auto. Trump, la rândul său, după ce a ridicat nenumărate întrebări pe scena internațională, trebuie să aducă acasă câteva succese sau, cel puțin, să demonstreze că atunci când a propus în Quebec să coboare toate barierele vamale, nu a făcut o simplă glumă.
În acest moment, înainte de a continua discuția generală, să o încheiem pe cea despre soia. Chinezii, după cum am văzut, nu îl vor mai cumpăra din Statele Unite, ci din America de Sud. La rândul lor, europenii nu îl vor mai cumpăra din America de Sud, ci din Statele Unite. În cele din urmă vor fi câteva nave care vor trebui să-și schimbe cursul, dar nimeni nu va plăti taxe la soia, niciun consumator nu va vedea cum prețul tofu-ului său crește, comerțul internațional cu soia va rămâne neschimbat și niciun producător nu va fi penalizat. Pătratarea perfectă a cercului. Piețele au avut dreptate să reacționeze cu prudență la rezultatul de succes alîntâlnire dintre Juncker și Trump. Dușul rece care a urmat aparentului dezgheț dintre Statele Unite și China din ultimele luni este încă o amintire proaspătă, iar umorul lui Trump garantează că vor fi niște sughițuri.
Dar chiar și între Trump și Kim Jong Un a existat o răcire bruscă chiar înainte de Singapore, dar prezența unei puternice voințe politice de a aduce acasă un rezultat a prevalat în cele din urmă.
Cu toate acestea, reacția măsurată a piețelor nu scade importanța întâlnirii, care, dimpotrivă, ni se pare foarte semnificativă din două puncte de vedere. Prima este că ușa poate fi lăsată în mod legitim deschisă speranței că toate problemele ridicate de Trump vor fi în cele din urmă rezolvate într-un comerț echitabil care să nu dăuneze comerțului liber și chiar să îl faciliteze.
Al doilea, mai puțin încurajator, este că conflictul se va muta din ce în ce mai mult în China, care în mintea lui Trump (și a multor democrați americani) este adevăratul adversar strategic al Statelor Unite.
Superputerea imperială americană nu își poate permite să rămână pasivă în fața unei Chine care cumpără Asia, Africa, Siberia și părți ale Europei și care are ambiția de a deveni lider în inteligența artificială, spațiu, robotică și în toate sectoarele industriale care sunt condiția prealabilă pentru a deveni hegemonic militar la scară globală. Conflictul cu Europa și antipatia față de globalismul mercantilist al lui Merkel sunt absolut secundare problemei chineze. Trump poate chiar prefera o Europă a suveranilor în inima lui, dar o Europă a suveranilor nu i-ar schimba viața. Pe scurt, odată ce problemele de bani au fost rezolvate, putem continua să trăim cu Merkel, cu condiția ca ea să nu facă prea mult front comun cu China.
Astăzi America cere Europei să fie de partea Iranului. Mâine vă va cere să vă alăturați Chinei. Europa va încerca să țină porțile deschise către Iran și China, dar, în cele din urmă, va gravita întotdeauna spre Statele Unite mai mult decât spre China, mai ales dacă conflictul dintre China și America, așa cum ar putea fi, va escalada. Prin urmare, nu va exista nicio alianță a comerțului liber (China și Europa) împotriva Americii protecționiste și pentru că, așa cum vedem în aceste zile, doi exportatori pentru un importator sunt prea mulți și cei doi exportatori vor intra în conflict unul cu celălalt.
China, de altfel, se pregătește pentru un lung conflict cu America. Devalorizarea renminbii din ultimele trei luni, după cum a remarcat Olivier Blanchard, este perfect calibrată pentru a anula la nivel macro efectele negative nu doar ale primei tranșe de taxe americane (cele 34 de miliarde deja în vigoare și cele 16 iminente) dar și piesa din nouăzeci din cele 200 de miliarde în pregătire pentru octombrie. Tarifele de 25 la sută la prima tranșă și cele de 10 la a doua sunt în valoare de 35 de miliarde de dolari. Și cât valorează devalorizarea de 7% a renminbi-ului pe cele 250 de miliarde de exporturi chineze afectate de tarife? Exact 35 de miliarde de dolari. Ca și în cazul soiei, și aici avem pătrarea perfectă a cercului. În
În practică, nu se va schimba absolut nimic în raportul de putere dintre exportatorii chinezi și importatorii americani și niciun preț în dolari nu va crește.
Și așa? Putem formula diverse scenarii. America, neputând cumpăra renminbi de pe piață (nu sunt suficienți) va trebui să se resemneze o China care se devalorizează de fiecare dată când America ridică tarifele și, prin urmare, va trebui să mute conflictul pe alte terenuri, cum ar fi sancțiunile.
China, la rândul ei, nu va putea recurge cu ușurință la bomba atomică a vânzării obligațiunilor guvernamentale americane pe care le deține în rezerve. Riscul ar fi să o criză financiară internațională din care China însăși nu ar obține niciun beneficiu.
Până de curând, China mai avea două căi, extinderea pieței interne și extinderea către vest prin operațiunile de finanțare a furnizorilor din spatele Noului Drum al Mătăsii. Al doilea drum, însă, se închide rapid. Frumoasele metrouri cu aer condiționat și conductoare de arc construite de chinezi în Addis Abeba sau Lahore nu sunt gratuite, iar țările care au salutat investițiile chineze în infrastructură sunt acum îndatorate și trebuie să se întoarcă, ca Pakistanul noului ales Imran Khan, către Fondul Monetar Internațional.
Iată atunci asta China va trebui să-și accelereze conversia la consumul intern și va crește și mai mult cheltuielile militare. Pentru investitori, armistițiul dintre Statele Unite și Europa este o veste bună pentru acțiunile americane și germane, dar accelerează normalizarea monetară a Fed până la marje.Politica ultra-expansionistă pe care o favorizează și bursa germană, cel puțin în pe termen scurt BCE, după cum a confirmat Draghi, se va menţine în următoarele 12 luni. În Asia, acțiunile legate de consumul intern chinez și de bursa din Japonia, o țară ferită de atacurile lui Trump, vor fi favorizate.
