Relația dintre politicieni și tehnicieni
ARTA DE A GUVERNARE
În momentele cele mai grele și când clasa politică și în special clasa guvernamentală dau dovadă de incertitudine și dezorientare, cererea ca țara să fie guvernată de tehnicieni reapare în secțiuni largi ale opiniei publice. Poate că merită să insistăm încă o dată pe acest subiect. De altfel, nu este suficient să observăm că acea cerere nu exprimă decât o intoleranță naivă, necritică și indiferentă față de politică și că atunci când tehnicienii acceptă anumite responsabilități și iau anumite decizii, ei devin politicieni. Nici nu este suficient să spunem că cererea derivă adesea din refuzul metodei libertății și din nostalgie sau aspirații față de deciziile autoritare, mai ales față de acele decizii care pentru fiecare individ ar corespunde cel mai bine dorințelor și uneori intereselor. În schimb, trebuie să ne întrebăm cât de mult din cererea de a fi guvernată de tehnicieni și cât de mult din dezestimarea generalizată față de politicieni din care se naște, derivă din responsabilitatea politicienilor înșiși, sau a unei părți dintre ei, și din concepția că mulți politicieni, în modul în care funcționează, demonstrează că au o funcție politică și ei înșiși.
Anatole France spunea că Revoluția Franceză i s-a părut asemănătoare cu anumite compoziții shakespeariane în care sclipici de vulgaritate și bufonerie sunt introduse brusc în scenele cele mai puternic dramatice și mai poetice. Așa este întotdeauna în politică. Politica se desfășoară mereu și pretutindeni în amestecul, suprapunerea și ciocnirea dintre oameni nobili și oameni meschini, între angajamentul moral și intrigă, între coerență și oportunism, între dezinteres și egoism. Aceasta derivă din funcția creatoare proprie politicii, care nu permite instrumente de măsurare a rezultatelor, ci se referă la judecata care poate fi dată doar într-un viitor adesea îndepărtat; și derivă din modul în care aleg oamenii, o alegere care în regimurile liberale este încredințată succesului votului universal și, prin urmare, uneori improvizației și adesea acțiunii în cadrul partidelor, în regimurile autoritare cooptării liderilor și, prin urmare, adesea oportunism și intrigi împotriva celor puternici, iar în regimurile feudale la virtuțile genetice și capacitățile educaționale ale familiilor și comunităților. Doar democrațiile cu cea mai lungă și mai puternică tradiție reușesc să însoțească alegerea direcțiilor prin vot universal cu forme mai eficiente de experimentare și selecție a bărbaților. Ceea ce contează în fiecare situație este ca elementele negative să nu prevaleze; că nu sunt considerate ca o expresie normală a politicii, ci sunt în schimb condamnate și constituie fenomene marginale și limitate. Politica este determinarea viitorului cuiva. Sub libertate, fiecare cetățean participă la ea: cu acțiunile sau omisiunile sale, într-un mod semnificativ sau minim, cu bună știință sau fără să știe. Deși – spre deosebire de ceea ce tinde să se întâmple în toate regimurile autoritare, și mai integral în cele cu o economie centralizată și birocratizată – în regimurile de libertate politica nu poate fi singura dimensiune a omului și, în schimb, trebuie respectat un spațiu larg (în plan intelectual, cultural, , domeniul religios, economic, familial) pentru explicarea alegerilor și voințelor individuale, unde politica nu trebuie să aibă intrare, datoria fiecărui cetățean de a aprecia politica și de a participa într-un fel este un element esențial al sistemului.
Politicianul își asumă funcția de a asista și de a îndruma pe ceilalți oameni, solicitându-le și acceptând mandatul lor, în acea muncă grea care este crearea zilnică a propriei istorii pentru fiecare comunitate. Făcând acest lucru, politicianul nu trebuie să fie profesionist tehnician în nicio materie și cu atât mai puțin (și ar fi, evident, imposibil) din toate sectoarele pe care le include acțiunea politică. În schimb, trebuie să fie un politician sincer și serios. Aceasta înseamnă, mai presus de toate, în termenii cei mai elementari, că politicianul nu-și poate epuiza acțiunea în simpla dobândire a unui mandat și a unei puteri, ca scop sau ca instrument de autoperpetuare și nici nu își poate face ca activitatea să constea în expresie a ideologiilor sau aspiraţiilor generice sau în solicitarea unor nevoi tot mai noi, dar trebuie să lucreze pentru a transpune nevoile de evoluţie şi perfecţionare ale societăţii în care activează în acţiuni concrete. De asemenea, rezultă, în termeni la fel de elementari, că politicianul trebuie să fie conștient de problemele cu care se confruntă, tocmai pentru a putea înțelege și evalua, precum este datoria și funcția sa, relevanța umană și socială a problemei pe pe care îl afectează și posibilele efecte ale acțiunii sale.
Extensia și profunzimea cunoștințelor necesare pentru ca politicianul să funcționeze bine au evident accentuări și caracteristici diferite în funcție de sectoare, funcții deținute și diferitele faze legislative sau administrative. Oricine lucrează cu un reformator va într-o fază de reînnoire legislativă și administrativă trebuie să fie conștient de legăturile foarte strânse pe care aspectele tehnice și scopurile politice le asumă, mai ales în anumite sectoare: altfel, în loc să reformeze și să reînnoiască, el distruge. Și această conștientizare ar trebui să implice politicienii cu atât mai mult la nivel tehnic și administrativ, în Italia, unde există o lipsă de structuri administrative publice valide, condiția și limita oricărei acțiuni de reformă adevărate și unde prima sarcină este crearea unei noi administrare. Face parte din inteligența și arta politicianului să știe să se folosească de tehnicieni, într-o relație valabilă, corectă, non-clientiară și nepartizană. În orice caz, și aș spune înainte de orice altceva, cine se află în fruntea unui minister, și mai presus de toate a anumitor ministere, trebuie să-și dea seama că nu este demnitarul pompos al unui ordin cavaleresc, ci șeful unei mari conduceri administrative. . În sfârșit, în politică, și mai ales la cei care dețin cele mai înalte responsabilități politice, este necesar un simț al dimensiunilor lucrurilor: adică o înțelegere a amplorii fiecărei probleme și a priorităților dintre diferitele probleme. Aici se află arta supremă a politicianului.
Dar cu toate cele spuse, funcția și arta politicii nu pot fi înlocuite de simpla îndeplinire a funcțiilor tehnice. Acțiunea politică este proiectată spre viitor, cu evaluări de valoare și cu funcții de alegere în concordanță cu liniile directoare globale și de sinteză. Tehnicianul, în schimb, este legat în mod inevitabil și cu respect de particularismul analitic al competenței sale, cu riscul - așa cum știu bine cei care au profesionalism tehnic și angajament și plăcere în el - de a fi induși să atribuie o finalitate fapt tehnic și de a considera epuizat în angajamentul său. Acest lucru i-a determinat pe unii tehnicieni iluștri – în ani de acum îndepărtați și în cazuri de senzație internațională – să oscileze între entuziasmul pro-nazist și adeziunile pro-comuniste, datorită fascinației soluțiilor tehnice sau științifice pe care unul sau altul le-a identificat. Dacă politicienii răi ar putea fi înlocuiți cu tehnicieni, problema ar fi, într-un fel, mai puțin dificilă. Adevărata dificultate constă în faptul că politicienii incapabili trebuie să poată înlocui politicienii capabili. În timp ce o mare parte a opiniei publice are impresia - pe care o exprimă naiv prin invocarea tehnicienilor - că de câțiva ani este valabilă în politica italiană un fel de lege a lui Gresham, care a învățat că într-un sistem de monede banii răi alungă. bani buni.
ARTA GUVERNANȚEI ȘI RELAȚIA DIFICILĂ DINTRE TEHNICIENI ȘI POLITICIENI
Corriere della Sera, 28 iulie 1974
BRUNO VISENTINI
Atașamente: Seminar privind guvernanțe tehnice.pdf
