Suntem a treia putere economică de pe continent (a doua producție), membri fondatori ai Uniunii Europene, membri ai G7 și NATO. Italia este un pilon al Alianței Atlantice în Marea Mediterană și în Europa centrală. Prin forța împrejurărilor, așadar, alegerea Președintelui Republicii, regulator suprem al vieții constituționale și garant al plasării în „partea” vestică dreaptă, afectează nu numai politica internă, ci și diplomația occidentală (Washington) și establishmentul european. Marco Follini, un creștin-democrat cu un trecut care l-a văzut ca viceprim-ministru în al doilea guvern Berlusconi, aparține ultimei generații de catolici implicați în politică care au jucat un rol principal în viața publică a țării.
Follini, unde suntem în medierea dintre partide pentru alegerea noului Președinte al Republicii?
„Suntem periculos de aproape, așa cum ar spune marinarii, de o furtună perfectă. Este o situație de incomunicabilitate aproape totală. Mai presus de toate, reiese dorința cuiva de a pune unele puncte în avantajul său”.
Are o astfel de situație un precedent istoric? De la De Nicola încoace, alegerea pentru Quirinale nu a fost întotdeauna toată în jos.
„Alegerea șefului statului a fost întotdeauna o sursă de conflict între părți, dar cele din trecut au fost puternice, se puteau dezbina și purta război și a doua zi după alegeri erau încă în centrul scenei politice. Astăzi Președintele Republicii exercită un substitut foarte puternic, el este adevăratul deus ex machina al vieții politice naționale».
Cu excepția cazului în care liderii ascund o înțelegere de sistem, totul pare să fie în marea liberă.
„După luni de dezbateri este dezarmant să vezi că politica ajunge în ajunul votului complet în întuneric. În aceste cazuri alunecăm înainte în timp prin inerție, trei voturi goale și apoi din al patrulea se va întâmpla ceva”.
În această a treia republică a puterilor slabe, cine este adevăratul făuritor de rege?
„Nu văd pe nimeni capabil să facă față. Este o chestiune de a înțelege dacă liderii de partid vor să facă un număr sau o sumă. În primul caz, parlamentarii se adună și matematica va decide mai devreme sau mai târziu, în al doilea caz, în schimb, este vorba de găsirea unui acord politic larg pentru o figură comună, așa cum s-a întâmplat pentru Sergio Mattarella. Avem nevoie de o „dezarmare echilibrată” care să ducă la un nume transversal, un arbitru și nu un jucător”.
Ipotezele care chiar au vreo șansă ce prevăd numele și ce consecințe politice vor aduce ele?
„Dacă intri într-un scenariu neîntrerupt în care toată lumea caută o mică utilitate marginală, toți candidații eligibili au o șansă. Este inutil să ocolim: cu părțile având din ce în ce mai puțină putere, Quirinale devine strategic, centrul tuturor. Chiar dacă a spus clar în toate privințele că nu vrea să rămână, aș încerca totuși să constat dacă există o fereastră de oportunitate pentru realegerea lui Mattarella. O astfel de situație, oricât de urgentă, are nevoie de prestigiul ei instituțional. Dacă nu există marje, ar trebui să convergem spre Mario Draghi”.
Pe lângă politica internă, cine menține vreun interes să participe măcar la raționamentul alegerii Președintelui Republicii?
„Multe forțe pretind că au un cuvânt de spus în această chestiune. Instituția economică și antreprenorială, de exemplu, și-a făcut simțită mereu greutatea și nu este un scandal. Alegerea Președintelui Republicii Italiene afectează întreaga comunitate internațională. Semnalele politice pe care le dăm „în afară” sunt importante. Alegerea unei personalități cu puternice legături atlantice și europene este cu siguranță o alegere înțeleaptă».
Deci de la Departamentul de Stat al SUA mai cere cineva niște actualizări?
„Întotdeauna s-a făcut. Grupurile parlamentare trebuie să găsească un pro-atlantic pro-european care să nu facă puterile care să fie o favoare, ci să facă o favoare Italiei. Și locul care i se cuvine în lume. Emisarii lui Fanfani care au discutat cu ambasadorul sovietic în Italia pentru a încerca să acapareze voturile PCI au accentuat neîncrederea cercurilor parlamentare care ar fi trebuit să-l voteze. Aceste argumente au contat întotdeauna și încă contează.
In schimb de la Secretariatul de Stat?
„Mi se pare că Vaticanul și CEI nu au o atenție deosebit de interesată. Există cu siguranță dorința de a dialoga cu un președinte de orice mediu politic. Pe de altă parte, faza în care catolicismul politic avea o legătură directă cu ierarhiile s-a încheiat de mult».
Marea politică europeană trimite vreun semnal? În momentele de dezordine totală din politica italiană, Quirinale a fost întotdeauna un interlocutor de totală încredere.
„Europa are încredere că această legislatură, născută pe valul populismului, a depășit valul de inundații al suveranității”.
