Pe parcursul anului 2010, numărul întreprinderilor active în Italia a scăzut cu 11.401 unități; cifra este rezultatul unei scăderi accentuate a sectorului industrial (-11.063 de afaceri), a unui declin și mai mare în construcții (-15.584 unități) și a unei creșteri puternice a afacerilor active în servicii, care au crescut cu 15.246 unități într-un an. În general, aceasta este cea mai mare scădere anuală înregistrată din 2003 (adică de când Istat a pus la dispoziție aceste date) după cea din 2009.
Contribuția pozitivă a serviciilor sa acumulat aproape exclusiv în segmentul microîntreprinderilor (+15.374 întreprinderi) cu o creștere marginală la cele mari, care au crescut cu 26 de unități. Creșterea afacerilor pe segmentul microservicii a fost însoțită de o creștere a numărului de angajați cu 5.772 de unități, însă insuficientă pentru a compensa scăderea înregistrată în celelalte segmente de afaceri de servicii, a căror contribuție finală la tendința globală a ocupării a fost negativă (-12.127). angajați în anul), cum ar fi industria (-164.484) și construcțiile (-89.473). În ansamblu, angajații companiilor italiene de producție au scăzut așadar cu 266.084 de unități, egal cu -1,6% față de 2009 după -2% din anul precedent.
Mișcările din 2010 lasă compoziția sistemului de producție italian practic neschimbată în funcție de dimensiunea companiei, microîntreprinderile continuă să acopere un procent de aproximativ 95% din total, dar o pondere mult mai mică a angajaților (48%). Pe de altă parte, cele mari, care în termeni numerici reprezintă doar 0,1% din companiile producătoare italiene, angajează 19% din muncitori.
Declinul industrial sa concentrat în producție
În sectorul industrial, scăderea numărului de afaceri a fost generalizat, dar cea mai mare contribuție a venit din partea microîntreprinderilor care au pierdut 7.817 unități într-un an, 2% din cele active anul precedent; scăderea întreprinderilor mici a fost și ea puternică (-2.735, egal cu 3,8% din cele aflate în afaceri în 2009), în timp ce în rândul întreprinderilor mijlocii plecarea a 477 de unități a redus numărul cu o sumă egală cu 4,8%. Situația este diferită pentru companiile mari, care au limitat declinul la 34 de unități care însă, față de total, reprezintă 2,2% din segment. Printre microîntreprinderile industriale care au fost penalizate mai ales cele active în sectorul prelucrător: între 2009 și 2010 au fost cu 9.041 de unități mai puține, ceea ce a dus la o reducere de 31.855 de angajați.
Cea mai mare scădere s-a înregistrat în sectorul producției de produse metalice: în acest sector au funcționat fiecare 10 microîntreprinderi închise în sectorul prelucrător 4 (pentru un total de 3.845 unități). În consecință, contribuția la scăderea salariaților a fost și foarte mare : -1, egal cu aproximativ 11.683% din toți cei pierduți în lumea microîntreprinderilor de producție. A scăzut semnificativ și numărul microîntreprinderilor active în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (-37 unități), în fabricarea produselor din minerale nemetalice (-1.913) și în sectorul alimentar (-1.036). Sunt foarte puține sectoarele în care s-a înregistrat o creștere a numărului de micro unități de producție, inclusiv mecanica (+784 firme, cu o contribuție de +740 angajați), producția de vehicule (+2.643 companii) și, deși într-un mod foarte conținut , farmaceutice (+127) și chimie (+20).
În lumea companiilor producătoare foarte mici, anul 2010 a adus schimbări importante și în alți indicatori; comparativ cu anul precedent, costul total al forței de muncă și valoarea investițiilor au scăzut brusc; cu toate acestea, cifra de afaceri, valoarea adăugată și valoarea adăugată per angajat (una dintre cele mai comune măsurători ale productivității), au înregistrat creșteri medii substanțiale, totuși rezultatul unei tendințe extrem de eterogene între sectoare. Valoarea adăugată per muncitor în special a crescut cu o medie de 1.700 de euro, cu vârfuri mai mari în fabricarea de articole din piele, cauciuc și metalurgie. Pe de altă parte, s-au observat scăderi substanțiale la produsele farmaceutice și la fabricarea mijloacelor de transport. În rândul companiilor industriale mijlocii, declinul, care s-a produs exclusiv în industria prelucrătoare, a cunoscut vârful în sectorul producției de produse metalice, unde au părăsit scena 77 de companii și 7.835 de angajați, în sectorul de mașini (-75 de companii și -7.246 de angajați), în sectorul textil (-54 firme și 4.659 angajați) și în sectorul prelucrării metalelor nemetalice (-50 firme și 5.876 angajați). Creșteri marginale se observă în sectorul alimentar (unde însă scade numărul de angajați), hârtie și produse chimice. Chiar și în rândul companiilor cu 50-249 de angajați, 2010 a adus o creștere a productivității (valoare adăugată per angajat), în medie egală cu 10 mii de euro; dar ca și în cazul microîntreprinderilor, se poate observa o tendință extrem de eterogenă între sectoare. În sfârșit, în rândul marilor companii industriale, declinul (din nou exclusiv în sectorul prelucrător, unde unitățile de producție au scăzut cu 39 de unități din cele 1.347 active în 2009) a fost mai evidentă în fabricarea de produse metalice (-7 unități de producție), în unele sectoare textile (9 firme în total), în fabricarea de autovehicule și electronice (-5 fiecare). Per total, companiile de producție cu peste 250 de angajați în 2010 au redus numărul de angajați cu 28.316 unități, aproximativ 88% din ceea ce au pierdut companiile de micro-producție în aceeași perioadă (31.855 de angajați).
Dintre afacerile de servicii, doar cele micro sunt în creștere
Pe parcursul anului 2010, după cum am menționat, sectorul serviciilor a înregistrat o creștere puternică a afacerilor, care sa concentrat exclusiv în microunitățile de producție (+15.374 unități). Mai detaliat, cifra este rezultatul unui trend extrem de diferit chiar și în rândul microîntreprinderilor în sine. Motivul creșterii a fost mai ales segmentul „activităților profesionale” (+9.403 companii, concentrate în special între activitățile juridice și contabile și consultanță în management), cel al serviciilor imobiliare (+7.738 microîntreprinderi), cel legat de sănătate și sociale. asistență (+7.165 afaceri), servicii de cazare și catering (+3.229 afaceri) și activități legate de loterie, pariuri, cazinouri (+1.306 unități). În schimb, sunt cu 9.670 de microîntreprinderi mai puține în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, cu 2.378 mai puține în transport și depozitare și cu 1.335 mai puține în serviciile de informare și comunicații. În ciuda creșterii pe segmentul 0-9 angajați (care a adus cu sine 5.772 de noi angajați), sectorul serviciilor a pierdut 12.127 de angajați, ca urmare a scăderii în toate celelalte segmente de afaceri, și în special în rândul celor mijlocii, care au pierdut 10.937. angajati intr-un an. Scăderea acestei benzi a fost deosebit de puternică în comerț, unde angajații au scăzut cu 9.557 de unități. Ca și în cazul producției, s-a înregistrat o creștere atât a cifrei de afaceri, cât și a valorii adăugate în servicii.
Mișcarea care a avut loc între 2009 și 2010 a dus la o repoziționare evidentă, deși încă ușoară, a economiei productive spre servicii. Față de 2009, ponderea acestui sector a crescut ca număr de afaceri, angajați, valoare adăugată totală și mai ales investiții, care au ajuns să reprezinte 61,9% din total, de la 57,4% în anul precedent în detrimentul de mai sus. întreaga industrie, a cărei pondere a trecut de la 36,8% la 31,3%. În companiile industriale, însă, investițiile pe angajat rămân mai mari decât în servicii (10 de euro față de 8.100), la fel și valoarea adăugată pe angajat, care scade de la o medie de 56.900 de euro pe angajat în industrie la 38.100 în servicii. Totuși, acest decalaj se reduce aproape complet dacă ne uităm doar la microîntreprinderi, în acest caz cei 28.600 de euro ai unei întreprinderi industriale sunt comparați cu cei 27.700 de euro ai unei companii de servicii. Decalajul, pe de altă parte, se mărește în rândul companiilor mari, unde productivitatea industrială este cu aproximativ 50% mai mare decât cea a serviciilor (90.100 euro pe angajat față de 60.490). Decalajul dintre întreprinderile mici și marile în ceea ce privește productivitatea și în 2010 rămâne mare în toate sectoarele. În medie, trecerea de la dimensiunea micro la gama inferioară a celor „mici” (10-19 angajați) permite un câștig de productivitate de 40%; între o companie mică și una mijlocie, profitul se reduce la 30%, similar cu ceea ce ar câștiga o companie mijlocie mergând la o dimensiune mare.
În comparație cu principalii parteneri europeni, companiile mari lipsesc
Comparația dintre structura sistemului de producție italian și cea a altor țări europene este deosebit de interesantă în sectorul de producție. Chiar și în 2010, elementul distinctiv italian rămâne cel al numărului redus de companii mari. În țara noastră, unitățile de producție cu peste 250 de muncitori din producție reprezintă doar 0,3% din total; aceasta este o valoare ceva mai mare decât cea grecească, dar mai mică, printre principalii parteneri europeni, decât cea a Franței, unde există 1.531 de companii mari (0,7% din total), și mai ales a Germaniei, unde cele 3.953 de mari producție. întreprinderile sunt practic de trei ori mai mari decât cele prezente în Italia și reprezintă 1,9% din total. Chiar și în Marea Britanie, marile companii reprezintă o parte mai mare a sistemului de producție (1,1%), precum și, printre principalele țări din Europa de Est: în Polonia (0,9%) și mai ales în România, unde în jur de 722 de companii mari. au fost prezenți dintr-un total de 48.933 (echivalent cu 1,5%).
Pe de altă parte, companiile italiene prezente în microbandă reprezintă un procent mediu (aproximativ 82%) din cel al principalelor țări europene, mai mic, de exemplu, decât cifra franceză (85,5%) și în concordanță cu cea spaniolă. unul (82%).dar cu mult mai mare decât cifra germană care este puțin peste 62%. Dintre țările din zona euro, Grecia se laudă cu primatul pentru ponderea microîntreprinderilor din total (95%), în timp ce printre țările de destinație pentru relocari de producție în ultimele două decenii, Cehia conduce clasamentul cu o pondere. de microîntreprinderi egal cu 92,5%; ponderea este mai mică în România (72,2%), în timp ce în Polonia ajunge la 87,5%. În consecință, companiile italiene de producție rămân printre cele mai mici din Europa, cu o dimensiune medie de 9 angajați, față de 20 în Regatul Unit, 15 în Franța, 11 în Spania și 33 în Germania, țară în care, de altfel, are sa observat o contracție notabilă față de cei 37 de angajați din anul precedent. Dintre țările din Europa de Est, Polonia are aproximativ 14 angajați per companie producătoare, în timp ce România are cea mai mare valoare după Germania: 23 de angajați.
Decalajul dimensional dintre companiile italiene și franceze și germane se lărgește mai ales în rândul marilor unități de producție; pe acest segment, fiecare firmă italiană are o medie de 713 angajați, cu 191 mai puțini decât una germană și cu 174 mai puțini decât una franceză.Această pondere mai mică a firmelor mari se reflectă și în ceea ce privește valoarea adăugată globală realizată de acestea: în Germania firmele cu peste 250 de angajați, realizează 65,4% din valoarea adăugată totală, în Franța 54,7%, în timp ce în Italia doar 32,3%. Chiar și printre țările din Europa de Est, contribuția marilor companii este semnificativă: în România acest segment de afaceri acoperă 58,6% din valoarea adăugată a producției, în Polonia 58,1%, în timp ce în Cehia 55,7% %. Ca o consecință firească, companiile italiene din segmentele mai mici acoperă procente mai mari decât partenerii lor europeni, acest lucru este evident mai ales în segmentul 20-49, unde o valoare italiană de 15,8% este egalată cu una germană de 5,2% și un unul francez de 9,6%. Dezechilibrul structurilor de producție din Franța și mai ales din Germania față de o dimensiune a întreprinderii mai mare decât cea italiană se datorează poate și economiilor de scară mai mari pe care le presupune trecerea de la o dimensiune la alta, mai ales în clasele superioare. În Germania, o firmă de producție care trece de la mediu la mare câștigă 50% din valoarea adăugată per angajat, în Franța creșterea, încă în producție, este egală cu aproximativ 36%, în timp ce în Italia nu ajunge la 13%.
