Aritmetica ajută la înțelegerea a ceea ce există și la încercarea de a organiza un viitor. A susținut-o recent Bill Clinton într-un discurs strălucit concentrat în mare măsură pe prezentul și viitorul economiei americane. Doi plus doi este egal cu patru, nu doar în Arkansas. Cifrele vorbesc de la sine, chiar dacă ne uităm la situația economiei italiene, care se află în mijlocul unei recesiuni complexe.
În al doilea trimestru al anului 2012, produsul intern brut al țării noastre este cu șapte puncte procentuale sub valoarea înregistrată în primul trimestru al anului 2008. În schimb, produsul intern brut al Germaniei este acum cu aproape două puncte peste nivelurile de dinainte de recesiune din 2008. -09. Franța rămâne în urmă, dar doar cu un punct. Grecia, pentru a avea un alt punct de referință, a pierdut aproape o cincime din PIB în patru ani, cu o scădere a ocupării forței de muncă cu șaisprezece procente. În Grecia, între jumătatea anului 2008 și mijlocul anului 2012, 800 de oameni dintr-o populație de unsprezece milioane și-au pierdut locul de muncă. În Italia, scăderea numărului de persoane ocupate a fost de ordinul a XNUMX de unități din XNUMX de milioane de rezidenți. Cu alte cuvinte, dacă Italia ar fi cunoscut aceeași scădere ca și Grecia, astăzi factura pierderii locurilor de muncă în țara noastră ar depăși patru milioane.
Privind la nord de Alpi, cineva se întreabă în mod natural despre motivele decalajului acumulate din 2008 până astăzi de Italia în comparație cu Germania și Franța. Există multe, bine cunoscute, explicații. Probleme structurale nerezolvate, în detrimentul competitivităţii sistemului-ţară. Lacune de credibilitate, care s-au adăugat la povara datoriei noastre. Totul este adevărat. În plus, un motiv nu mic pentru delta 2008-2012 constă nu într-un viciu, ci într-o virtute. Cel al au ținut sub control finanțele publice mai mult decât alții, chiar și în ani de recesiune severă. Unele numere pot ajuta. În ciuda contiguității a două recesiuni, între 2008 şi 2011 soldul primar – soldul total minus cheltuielile cu dobanda – al conturilor publice italiene a inregistrat un excedent egal cu 2,7 puncte procentuale din PIB. Sub acest profil Italia a făcut chiar mai bine decât virtuoasa Germania, al cărui excedent primar cumulat de-a lungul perioadei sa oprit la două puncte procentuale din PIB. În loc de excedente, finanțele publice fără dobândă pentru Franța și Spania au prezentat deficite, și nu mici.
Deficitul creșterii italiene din 2008-2012 derivă dintr-un plus în virtutea fiscală care ne-a fost impus de nivelul mai ridicat al datoriei noastre publice. Acum, virtutea fiscală a soldurilor primare excedentare și a deficitelor structurale zero va fi cerută tuturor. Perspectiva „pactului fiscal” o impune, întărită de judecata luata la Karlsruhe, precum și întoarcerea făcută de BCE în direcția unei relații noi și echilibrate între sprijinul monetar și consolidarea fiscală. Alte țări vor trebui să se confrunte cu un proces de redresare pe care l-am întreprins de ceva timp. Provocarea pentru Italia este de a menține virtutea fiscală prin activarea unei căi de redresare a creșterii care nu mai poate fi amânată.
Creșterea în vremurile „pactului fiscal” este foarte dificilă. Dar, fără creștere, riscul este și acela de a compromite respectarea noilor parametri, începând cu cei pe datorii. Cifrele o spun. Dacă datoria publică este egală cu 120 și PIB-ul nominal scade de la 100 la 99, raportul dintre datoria publică și produsul intern brut crește la 120 ÷ 99 = 121,2 puncte procentuale. La jumătatea anului 2012, PIB-ul italian a înregistrat o tendință de scădere de 2,6 puncte în termeni reali și de 1,6 puncte la prețurile curente. Acele 1,6 puncte de reducere nominală determină, ceteris paribus, aproape două puncte de creștere a raportului dintre datoria publică și PIB. De asemenea, această simplă aritmetică este cea care semnalează urgența unei recuperări. O singura sansa pe baza redresării productivităţii care ar putea fi asociată cu o revigorare a investiţiilor productive. De fapt, investițiile sunt componenta produsului care, tot în conturile PIB pentru al doilea trimestru, prezintă cel mai profund decalaj din Italia față de datele de dinainte de recesiune. Vorbim de o scădere reală de douăzeci de puncte procentuale în patru ani.
Experiența istorică a unor repere virtuoase precum cel german indică faptul că există o strânsă corelație între reformele structurale, creșterea investițiilor, redresarea productivității și creșterea economică. În Germania, între 2004 și 2008, combinația dintre modernizarea relațiilor industriale realizată prin reformele Hartz și un puternic impuls pentru inovare în industrie a avut ca rezultat o creștere cu șapte la sută a productivității reale a muncii și o creștere a celor cincisprezece la sută din valoarea brută fixă a afacerilor. formarea de capital în volum. Acest punct de cotitură virtuos în ceea ce era considerat încă marele „omul bolnav al Europei” la începutul anilor XNUMX a permis economiei germane să facă față mult mai bine recesiunii ulterioare. Acestea sunt numere și exemple care trebuie luate în considerare cu atenție.
