Energia viitorului, unde duce tranziția

Transformarea energiei este un proces complex: nimic nu este liniar, consecințele conflictuale se succed în fiecare pas al schimbării. Aceasta este realitatea care se dezvoltă în procesele istoriei, unde contrastele și șansa subminează calea liniară a schimbărilor pe termen lung și o fac un drum accidentat, cu rezultate imprevizibile. Pentru economist provocarea este de a extrapola din transformările energetice majore din trecut unele legături cauzale pentru a le aplica, stilizate, proceselor în derulare. Această procedură face posibilă readucerea schimbărilor actuale la câțiva pași esențiali care se manifestă în tot atâtea faze secvențiale, până când converg într-o transformare energetică completă, astăzi ca atunci.

Acesta este efortul teoretic care a motivat cartea mea „Energia. Marea transformare” analiza transformărilor energetice din trecut pentru a face de înțeles dinamica proceselor în desfășurare, în ciuda faptului că istoria nu se repetă și succesiunea reală a evenimentelor întâmpină poticniri neașteptate, astfel încât punctele de sosire sunt supuse unor viraje uneori imprevizibile. În timp ce scriu, ne confruntăm cu una: situația dramatică a pandemiei de Coronavirus care a forțat oprirea activităților și transporturilor în întreaga lume, scăzând – nu se știe pentru cât timp – cererea de combustibili fosili.

Legăturile cauzale identificate în carte pentru a interpreta marile transformări energetice pot fi însă folosite ca concluzii, deoarece arătați că drumul început este ireversibil, are o semnificație istorică și împlinirea ei este mult mai aproape decât ceea ce este prins în percepția comună. Le voi defini „legi dinamice ale tranziției energetice” aplicându-le transformării în curs. Prima este impulsul de schimbare determinat de vulnerabilitățile percepute în sistemul existent. La sfârșitul secolului trecut, modelul centrat pe petrol a arătat fragilitate politică, economică și de mediu – îmi amintesc, printre altele, dependența de țările instabile politic ale OPEC, creșterea dezechilibrelor enorme între țările consumatoare și cele producătoare, amploarea de mişcări speculative globale destabilizatoare (activate încă din anii XNUMX), până la
devastarea mediului, legată de utilizarea combustibililor fosili.

Această presiune a generat a doua fază, cea mai lungă în timp, prin care capitalismul se reînnoiește. Dorinta de schimbare se combina cu posibilitatea de a obţine profituri industriale mari construirea de căi alternative de energie. Se produc inovații radicale, rezultat al capacității creative a câtorva antreprenori, susținuți mai mult sau mai puțin de guverne în cercetarea fundamentală, care știu să sesizeze orizontul potențial pentru a extrage profituri oligopoliste din acesta. În această a doua fază, inovațiile radicale au creat bazele utilizării surselor regenerabile într-un nou model energetic – baterii pentru stocarea energiei electrice în timp, instrumente pentru captarea și transformarea surselor naturale în energie, rețele inteligente pentru transmiterea acesteia.

Adunarea, presiunea de a schimba și inovațiile radicale alimentează mișcările de defect pe termen lung, plăci care activează o schimbare subtrack în terenul energetic. Mișcările defectelor activează la rândul lor o cale care creează treptat noi produse și servicii experimentale.
Primul nucleu de inovații radicale este apoi urmat de un val de inovații incrementale care, așa cum se întâmplă întotdeauna, reduc prețul noilor produse, uneori susținute de politicile guvernamentale, făcându-le accesibile populaţiei. Se creează astfel condițiile pentru creșterea unei cereri larg răspândite și pentru precipitarea rapidă a celei de-a treia etape pe piețele globale. În a treia fază, difuzarea noilor produse și a noilor lanțuri industriale afectează toate domeniile, modifică traiectoria creșterii, își schimbă direcția.

Noile produse și servicii își creează în mod admirabil propria cerere e declanșează schimbări profunde în obiceiuri şi în organizarea vieţii de zi cu zi. Ele se răspândesc peste tot, datorită comportamentelor imitative, care se fac imediat prin noile metode de comunicare; ele se manifestă astăzi în generarea locală de energie și controlul ei de la distanță, mâine în transportul electric, în aplicarea surselor naturale mai puțin poluante la domotică, printre alte servicii noi. Ea ia prin surprindere prin rapiditatea plonjării sale în lume, dar este rezultatul proceselor cumulative care l-au precedat. Astăzi suntem în pragul acestei a treia etape, încă nepregătiți pentru fragmentarea pe care tranziția ajută să o genereze în producție, în relațiile sociale și în uzurile de zi cu zi.

Viitorul transformării energetice este în noile servicii al căror potențial îl putem întrevede doar astăzi; în noul scenariu, transformarea energiei și revoluția digitală sunt inseparabile și afectează lanțurile tradiționale de aprovizionare ale industriei, forțând companiile să se reînnoiască. Ei chiar urmează pasajele rapide ale „teoriei catastrofei”, conform căruia, explică René Thom, repetarea chiar şi a micilor mutaţii provoacă brusc o schimbare bruscă de stare; sau, în limbajul diferit al fizicienilor, ele fac parte din dinamica descrisă de Feynman pentru a arăta schimbările bruște de stare din univers.
În sfârșit, în cea de-a patra fază, schimbările consolidate au repercusiuni asupra echilibrelor politice internaționale care însoțesc și urmăresc evenimentele economice, când transformarea s-a concretizat.

În această întindere finală, lanțurile valorice globale ale lanțului de aprovizionare cu energie se schimbă: țările producătoare de petrol devin treptat marginale, treptat înlocuite de centralitatea țărilor bogate în resurse minerale necesare noului model, pământuri rare - concentrate în China și câteva alte regiuni (cele din Congo controlate chiar de China). Rezultatul este o reorganizare a echilibrului geopolitic, în care China își găsește punctele forte. Această concatenare logică a faptelor este complet analog cu cel care aducea petrol peste tot în lume, la începutul secolului trecut, analizată în paginile cărții; o regăsim astăzi, în procesele care generează un nou model energetic bazat pe surse regenerabile, în sinergie cu noile instrumente digitale, cu sprijinul gazului - cel mai puțin poluant dintre combustibilii fosili - și utilizarea de noi resurse minerale, pământ rar.

Dinamica procesului poate fi rezumată și generalizată. În sinteză extremă, un set de cauze inițiale se coagulează, se maturizează în timp și presează pentru ca impulsul de a schimba modelul energetic existent să fie activat (ele exprimă dinamica primei legi a transformării); dacă sunt identificați, ei îi lasă în curând pe antreprenorii inovatori să-și vadă direcția. Presiunea lor activează dinamica celei de-a doua legi, care se manifestă în un prim nucleu de inovaţii radicale, aparent separate în zone îndepărtate unele de altele, dar care pregătesc de fapt țesătura transformării energetice; prin urmare, generează un val larg de inovații incrementale care reduc costurile și permit o experimentare inițială prudentă a consumului, până când cererea de produse noi și servicii inovatoare explodează în întreaga lume (aceasta este dinamica celei de-a treia legi).

În fine, întregul proces produce o nouă organizare a utilizărilor și obiceiurilor în întreaga lume industrializată și activează repercusiuni economice și geopolitice globale (aceasta este dinamica finală a celei de-a patra legi a transformării energetice). Rezultatul final corespunde trecerii la o nouă fază a capitalismului. Întregul proces a găsit un răspuns inițial în inovația tehnologică. Dar dinamica schimbării este complexă, nu se epuizează în tehnologie și activează reacții politice. Deplasarea spre est a comerțului și puterea Chinei în lanțul de aprovizionare cu surse regenerabile vor găsi o descarcerare într-un nou echilibru în care schimbarea va fi, după toate probabilitățile, sancționată și prin diferite echilibre valutare, așa cum sa întâmplat întotdeauna în istorie, și către o conducere multipolară în scenariul internaţional.

Petrolul și dolarul se vor întoarce în viitorul nu prea îndepărtat pentru a împărtăși aceeași soartă, în creșterea rolului lor, înainte și în declin, astăzi. Sfera revoluționară a acestei transformări energetice nu este încă pe deplin percepută, însă: saltul în istorie este mai apropiat și mai rapid decât se aștepta, întrucât drumul către noul model s-a dezvoltat de-a lungul timpului (aproape cincizeci de ani) printr-un complex de inovații aparent îndepărtate, care doar până la urmă, astăzi, se coagulează într-o formă nouă. Lipsa de conștientizare a amplorii și accelerarea proceselor pe care suntem pe cale să le experimentăm este un aspect critic al tranziției în curs. Profunzimea schimbării este cu siguranță dificil de interpretat și guvernat, când „Vechiul moare și noul încă nu se poate naște”, așa cum a scris Gramsci în legătură cu o stare similară experimentată în anii XNUMX.

Dacă înțelepciunea lungă și o strategie pe termen lung a conducătorilor puterilor mondiale vor reuși să prevaleze, lupta împotriva schimbărilor climatice va putea oferi un teren de convergență și în dificila confruntare economică dintre China și Statele Unite de astăzi, mai presus de toate, dacă Europa revine să aibă o voce pe arena internațională și să își afirme viziunea în sprijinul multilateralismului cooperativ.

TIMPURI, OBIECTIVE, INSTRUMENTE

Privind în viitor, la consecințele pe termen lung ale transformării energiei, este mai complex. Deschide alte întrebări despre vremurile, obiectivele și instrumentele disponibile pentru noua lume care urmează să fie construită. Îmi voi aminti doar trei dintre ele, pentru a arăta trei perspective diferite într-un scurt rezumat în concluzie. Prima se referă la posibilitatea de a reduce în timp util consecințele catastrofale ale emisiilor de dioxid de carbon asupra încălzirii globale cu implementarea noului model energetic; al doilea ia în considerare guvernarea schimbărilor climatice și eficacitatea instituțiilor existente; în sfârșit, a treia se referă la regiunile economiei și ale creșterii durabile, de care se leagă privirea asupra potențialului democratic al transformării energetice.

În sfârșit, în sfârșit, o notă despre problemele critice și potențialele care, în schimb, se deschid în schimbări, dacă sunt bine ghidate. În noul mileniu, omenirea este rănită de evenimente atmosferice extreme, care nu cruță țările bogate și foarte sărace și afectează civilizația industrială în cea mai profundă convingere, adică în iluzia de a putea exercita o stăpânire absolută asupra naturii. Schimbarea traiectoriei de creștere devine o urgență, prima dintre multele cu care se confruntă capitalismul, care dă pentru prima dată semne de subsidență din cauze care transcend organizarea productivă și conflictul social. Științele, politica și economia caută noi căi de dezvoltare. În acest context are loc marea transformare energetică, dar orizontul este confuz: două poziții extreme reprezintă interpretările dominante: pe de o parte există un îndemn la „decreștere fericită” pentru a apăra planeta; pe de altă parte, la extrema opusă, se află lectura economică care respinge posibilitatea unui nou model energetic în acest secol.

În realitate, primul pictează un scenariu iluzoriu; creșterea este motorul capitalismului, supapa de siguranță a echilibrelor sociale, esențială pentru supraviețuirea lui: „decreșterea” nu poate fi modalitatea de salvare a planetei. A doua, în schimb, este o lectură statică, bazată pe echilibre inatacabile de putere economică, care se perpetuează; motivele pentru petrol sunt unul dintre ele, destinat să rămână neschimbat mult timp în viitor. Dar nu este așa. Dacă piesele de schimbare care sunt departe una de cealaltă sunt reunite într-un scenariu global, se dezvăluie convergența dinamicii în curs, în care revoluția energetică în sinergie cu revoluția digitală își croiește drum. Este teza argumentată în carte; analiza evenimentelor actuale și a experiențelor trecute aruncă o altă lumină asupra revoluției energetice pe care deja o trăim. Apare prima întrebare împotriva schimbărilor climatice, pentru care energia produsă cu combustibili fosili a avut o mare responsabilitate.

Transformarea energiei vine la timp pentru a opri consecințele încălzirii globale? Bineînțeles că nu, arată oamenii de știință UNFCCC, chiar dacă astăzi este încă posibil să frânăm ritmul de creștere a emisiilor. Prin urmare, este necesar să se implice guvernele și cetățenii într-un efort major în politicile de atenuare, pentru a obține neutralitatea climatică cât mai curând posibil; acest angajament face parte din fundamentele celor 14 obiective ale Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă stabilite de Națiunile Unite și care urmează să fie atinse până în 2030 (cu instrumente de îmbunătățire a eficienței energetice, acces la energie pentru toți, reducerea încălzirii globale). Rămâne apoi cealaltă cale: aceea de a consolida „politicile de adaptare” (așa cum sunt definite de Națiunile Unite) și de a construi o etică a rezilienței care să însoțească umanitatea, în efortul de a face față și de a depăși în timp consecințele evenimentelor catastrofale - marele migrator. mișcările pe care le trăim, de exemplu, sunt doar una dintre consecințele pe termen lung ale schimbărilor pe care lumea trebuie să învețe să le guverneze, cum ar fi deşertificarea unor regiuni ale planetei.

„Orbirea intenționată” la care se referă Amitav Ghosh, un mare scriitor indian, acuză că lumea occidentală nu mai are spațiu să se opună politicilor de conservare a planetei. Confruntarea cu criza de mediu este sarcina istorică a marii transformări energetice, care oferă instrumente indispensabile în acest scop. În ceea ce privește instrumentele de intervenție, o a doua întrebare se referă la instituții și legătura dintre ele pentru a face față și a ghida schimbările radicale cu anumite șanse de succes, adică guvernarea schimbărilor climatice. Cadrul există în teorie și pe hârtie. Dar o privire mai atentă îi dezvăluie golurile. Instituțiile supranaționale - Națiunile Unite, Agenția pentru Energie a OCDE - sunt capabile să formuleze prognoze privind scenariile viitoare, revizuite continuu în lumina situațiilor economice în schimbare, în timp ce nu există semne de noi instituții internaționale sau de noi căi de abordare concretă, într-un mod cooperant. , schimbările necesare pe termen lung.

Trump, Putin, Xi Jinping, Ursula von der Leyen ar avea această sarcină istorică, pe care nu și-o asumă. Națiunile Unite – UNFCCC, instituția aleasă în anii 21 pentru a coordona eforturile – nu sunt în măsură (și nu au dreptul) să continue cu măsurile care sunt în vigoare de ani de zile. COP 2015 din 2, cel mai avansat răspuns global pentru combaterea încălzirii globale, nu a dat curs după ce a suscitat mari speranțe datorită cooperării dintre Statele Unite și China deschisă de Obama și Xi Jinping. Strigătul de atenție rămâne din partea oamenilor de știință (în rapoartele IPCC), mai mult sau mai puțin auzite în ciuda dovezilor științifice aduse, care avertizează asupra riscului de evenimente catastrofale cauzate de emisiile antropice de COXNUMX, dacă creșterea încălzirii globale este mai mare de 1,5°C comparativ cu valorile care au precedat revoluția industrială (azi creșterea a depășit 1°C).

La aceasta se adaugă mărturia faptelor. Până acum evenimentele recurente arată inundații, topirea calotei polare, creșterea nivelului mării, pierderea florei și faunei marine din cauza încălzirii oceanelor; în aparent contrast, ele evidențiază deșertificarea unor regiuni întregi, devenite nelocuibile din cauza căldurii, făcută și mai toridă de absența apei; ele sunt la originea masacrelor de mediu pentru populațiile locale și speciile de animale și a migrațiilor în masă ireprimabile;
alte strecura orașele de coastă – de la Veneția la Mumbai, de la Londra la New York – și atolii din Pacific. Dar nicio acțiune operațională eficientă pentru a opri dezastrul nu vine de la Națiunile Unite și nici nu poate ajunge. La un nivel inferior de guvernare, statele naționale și regiunile locale sunt chemate să implementeze politici, reguli, stimulente și sancțiuni pentru
promovează la nivel local un model de creștere durabilă.

Statele oferă o imagine inegală, doar parțial pozitivă. În cele din urmă, orașele sunt cea mai activă realitate politică în direcția transformării energetice. „Liga orașelor durabile”, care include astăzi 96 de orașe mari din lume, menține și promovează standarde de durabilitate a mediului pe cât de importante, pe atât de apropiate populațiilor și, în consecință, capabile să acționeze îndeaproape asupra utilizărilor și responsabilității sociale. Și apoi este Greta Thunberg, care activează armata noilor generații; care și-au asumat o greutate politică în lume care nu trebuie subestimată. Schimbările climatice au plasat tinerii și politica în fața nevoii de a face față apărării unui bun public global aflat în criză; tinerii se revoltă împotriva datoriei de carbon care le amenință viitorul și subminează bazele echilibrelor intergeneraționale. Noua conștientizare are avantajul de a arăta liderilor guvernamentali nevoia de a coopera în căutarea unor acțiuni comune pentru a face față crizei în mod eficient.