„Fiat va continua să producă mașini. Dar adevărata întrebare este ce intenționează să facă Italia, dacă Italia vrea să facă mașini. Este necesar să se creeze condițiile pentru a investi în țară”. Cuvântul lui John Elkann, președintele Fiat, care își asumă o valoare deosebită dată fiind situația economică „fierbinte”, nu doar din punct de vedere meteorologic, din Italia și din lume.
Fiat, spune acționarul numărul unu al grupului, nu își schimbă strategiile în fața unei crize care este probabil mult mai serioasă decât proiecțiile proprii Lingotto: piața italiană, după cum a amintit Sergio Marchionne, este în cea mai proastă stare din 1996 până în prezent ( dar poate lucrurile stau și mai rău, a subliniat el); în SUA, deocamdată a doua patrie a grupului, vânzările de 12,5 milioane de unități în 2011 nu vor depăși, așa cum deja prevedeau planurile, precaute pentru Chrysler (dar sperau la ceva mai mult); scăderea brutală a acțiunilor la Bursă (42 la sută de la începutul lunii august) ar putea face să tremure cea mai solidă companie de pe planetă, ceea ce Fiat cu siguranță nu este.
În acest context, ar putea apărea tentația de a se împăca cu cei care susțin că „azi Fiat are nevoie de Italia”, îndemnând implicit la un pas înapoi față de Lingotto în ceea ce privește alegerile investiționale sau în relațiile cu sindicatul sau politica. Dar Elkann a respins în mod explicit această cale: Fiat, o companie condusă de o familie care s-a confruntat cu furtuni financiare și economice la fel de violente în istoria sa, nu intenționează să-și schimbe cursul. Dimpotrivă, va continua să producă mașini, având în vedere fuziunea cu Chrysler, care a ridicat potențialul de producție la 4 milioane de unități, un pas către obiectivul de 6 milioane de mașini, pragul critic pentru a fi producător global.
Între timp, grupul nu renunță la rădăcinile italiene. Departe de asta: tributul lui Sergio Marchionne și John Elkann adus președintelui Giorgio Napolitano o demonstrează; acest lucru este confirmat de franchețea cu care Elkann și Marchionne intervin în cazul Italiei.
Problema, spun cei doi, nu este doar sau mai presus de toate datoria publică. Adevărata cheie se referă la credibilitatea țării, atât în ceea ce privește angajamentele sale fiscale și financiare, cât și ca loc de muncă și dezvoltare. Ambele, mai presus de toate, pe frontul moralității clasei conducătoare. Pe scurt, nu este momentul să cereți „ajutor” de la bugetul public sau să vă mulțumim dacă, în sfârșit, în sfera manevrei, este recunoscută realitatea relațiilor de muncă așa cum sunt reglementate în lume ( „libertatea focului”, așa cum este rezumată în grabă în jargonul cotidian).
Pe scurt, Fiat nu cere ridicarea barierelor pentru a o proteja într-o țară care persistă în apărarea diversității clientelei, ci, dimpotrivă, se propune ca punct de referință pentru a reduce decalajul dintre Italia și ceea ce se întâmplă în restul economia globală. Acest lucru se aplică relațiilor de muncă, care a stârnit furia unei părți din stânga și a stânjenit foarte mult structurile Confindustria, dar este valabil și pentru abordarea datoriei publice. Păstrarea lui Luca di Montezemolo în favoarea unui capital social pentru superbogați nu îi displace (chiar la fel ca) pe Marchionne și, probabil, pe Elkann care nu se exprimă în mod explicit pentru a nu-l implica prea mult pe Fiat în chestiuni care nu îi aparțin. grupul. Dar este clar că drumul este acela al luptei împotriva evaziunii și al contribuției de solidaritate plătite de cei care pot da și care au avut atât de mult în acești ani de creștere în avantajul profiturilor și veniturilor dar care au cântărit pe umeri. a clasei mijlocii şi a celor mai sărace. Acesta este drumul principal, mult mai mult decât creșterea taxelor, inclusiv a TVA-ului, care nu poate avea decât efecte depresive asupra cererii și, în consecință, asupra economiei.
Pe scurt, pe scurt: 1) criza nu schimbă strategiile Fiat; 2) decizia de a se concentra asupra Italiei, dincolo de ceea ce s-a decis deja pentru Pomigliano, privește țara mai mult decât însuși Fiat care, față de acționari, nu poate accepta un tratament special pentru Bel Paese; 3) grupul nu numai că nu își neagă rădăcinile italiene, dar intenționează să continue să își spună cuvântul în cazul italian; 4) Intrarea în teren a lui Luca di Montezemolo nu implică Fiat ci se bucură de simpatia absolută a lui Marchionne și Elkann.
Prin urmare, vai să-i punem pe capul lui Lingotto o etichetă favorabilă centrului-dreapta sau stânga. Sau să ridice eternul refren asupra ajutoarelor primite în ultimele decenii. Astăzi, ca și atunci, în realitate, Fiat a jucat un rol esențial în menținerea țării cuplată de plutonul de conducere al țărilor civilizate. Și intenționează să o ducă din nou, ca ce se întâmplă în Polonia sau Brazilia. Chiar dacă drumul, în vremuri de scădere a cererii și de presiune financiară în creștere, nu va fi ușor. Dar orice este posibil atunci când ești credibil. „Sunt dispus să fac orice pentru a ajuta țara dacă obiectivul este clar”, a spus Marchionne. Poate chiar să-și mute reședința fiscală, dacă acest act nu apare ca un șantaj demagogic: CEO-ul Fiat nu trebuie să se teamă de taxele pe opțiunile sale pe acțiuni foarte mediatizate când valorau sute de milioane, uitate astăzi când sunt în practică ajunse să fie în fum cu reducerile din aceste zile.
