Alegeri europene, manual pentru suveranişti fără suveranitate

Campania electorală pentru următoarele alegeri europene a început de mult să picure de cuvinte cu care să nu îmbrace nimic. În special, în lexicul suveran al guvernului galben-verde Abundă rezoluții belicoase și răsunătoare pentru a schimba această Europă, pentru a trimite birocrații de la Bruxelles acasă, pentru a face Italia să conteze pentru mai mult și așa mai departe.

După cum s-a experimentat deja în campania electorală care a dus la nașterea acestui guvern, nu se menționează instrumentele care trebuie adoptate pentru a obține astfel de rezultate. Având în vedere credibilitatea modestă a actualei coaliții, pare cu totul imposibil ca aceasta să poată exercita o presiune suficientă pentru a aduce alte guverne și alte aliniamente de partea ei. În special, suveranistii tac ca pentru a „schimba Europa” este necesar sa se piarda suveranitatea de către statele individuale. Cu excepția cazului în care pentru a-și crește suveranitatea, cineva dorește să imite Regatul Unit șocant, fără a avea măcar amintirea faptelor imperiului. O amintire care în cazul Italiei nu se pretează să miște masele nici în cel mai reducționist limbaj popular dintre eșecurile celor douăzeci de ani ai lui Mussolini.

Întrucât multe dintre propunerile obstrucționiştilor pot trece doar prin bugetul UE, este oportun să le reamintim potențialilor lor alegători că prevederile tratatelor care guvernează bugetul UE au rădăcini în trecut, rezultatul unor decizii pur politice și nebirocratice. . În acest caz, memoria istorică ar putea cere suveraniştilor să îmbrace cuvintele cu conţinut.

De fapt, pregătirea, gestionarea și controlul bugetului anual al UE își au temeiul juridic în tratatele Uniunii care s-au succedat de-a lungul timpului.

Este o poveste lungă care începe cu Tratatul de la Roma din 1957 în care au fost definite atât primele proceduri de consultare a Parlamentului European de către Comisia Europeană pentru formare și buget, cât și constrângerea unui buget echilibrat: adică bugetul pe care îl reprezintă. finanţate integral din resurse proprii. Aceasta a fost urmată de Tratatul de la Luxemburg în 1970 și de Actul Unic European care a definit noi proceduri de codecizie și cooperare între instituțiile comunitare și Parlamentul European. În cele din urmă, Tratatul de la Lisabona din 2007 a fost acordat Parlamentului European un nou rol în bugetul Uniunii atribuite anterior doar Comisiei Europene (Tratatele Consolidate UE, art.14). Este o istorie lungă care a menținut întotdeauna constrângerea strictă a bugetului UE echilibrat.

Între timp, noi state au aderat la UE. Astăzi sunt 28 dintre aceștia care așteaptă, dacă se întâmplă, ca Marea Britanie să părăsească UE.

Adăugați că Tratatul de la Lisabona a stabilit câteva noi obiective formale și generale (poate generice). care trebuie finalizat bugetul Uniunii (UE, Tratate consolidate, Titlul 1. Dispoziții comune. art.2, art.3). În special, trebuie menționate următoarele obiective: un spațiu de libertate, securitate și justiție; dezvoltare durabilă bazată pe o creștere economică echilibrată; o economie socială de piață extrem de competitivă, care vizează ocuparea deplină a forței de muncă, progresul social și calitatea mediului; progresul științific și tehnologic; coeziunea economică, socială și teritorială. Acestea sunt neapărat obiective de politică bugetară pe termen lung care ar necesita, de asemenea, specificații cantitative programate în timp, dar care, din păcate, lipsesc.

Suveraniştii să nu uite să-şi avertizeze alegătorii că pentru urmărirea unor astfel de obiective, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European împarte, nu numai cu Comisia, ci şi cu Consiliul European, puterea, deşi nu este obligatorie. , să decidă asupra întregului buget anual al UE în conformitate cu obiectivele, constrângerile și procedurile foarte complexe reglementate de tratat însuși. De exemplu, exercitarea competențelor care guvernează bugetul UE începe în fiecare an cu adoptarea de către Consiliul UE a bugetului anual al UE împreună cu Parlamentul European printr-o procedură legislativă specială, pe baza unei propuneri a Comisiei. Cu toate acestea, Consiliul poate corecta bugetul anual adoptat, împreună cu Parlamentul European și formulează o recomandare adresată însuși Parlamentului cu privire la oportunitatea recunoașterii execuției bugetului anual de către Comisie (UE. Consiliul European, 2016).

De altfel, suveraniştii le amintesc alegătorilor, echilibrul realizat între multiplele puteri care guvernează toate fazele bugetului Uniunii nu este altceva decât rezultatul final al îmbinării celor mai diverse negocieri între State. Rezultă că un guvern precum cel galben-verde, al cărui buget public este mereu supus unor eventuale proceduri de sancționare, nu va avea mare greutate în definirea noilor echilibre, orice majoritate parlamentară va ieși de la următoarele alegeri europene. Dar este și adevărat că acest echilibru nu este altceva decât consecința singurului transfer parțial de suveranitate de către statele membre în favoarea puterilor Uniunii. De aici riscul stagnării și/sau întârzierilor birocratice/procedurale în acțiunea Uniunii, mai ales în cazul eșecului negocierilor și a lipsei unanimității în consecință.

Cele mai semnificative exemple ale risc de imobilizare potențială în abordarea problemelor economice și sociale care apar în cadrul Uniunii sau de cristalizare a acțiunii Uniunii în sine se referă în principal la procedurile de adoptare a CFM-cadru financiar multianual, (UE 2010. Tratate consolidate, Titlul II, Capitolul 2.). Acest document constituie de fapt adevărata arhitravă și constrângere pentru pregătirea și gestionarea bugetului anual (UE 2010, Tratate Consolidate, Capitolul 3).

Cazul este similar pentru rezoluțiile referitoare la resursele proprii ale Uniunii (UE 2010. Tratate consolidate, Titlul II, art. 310, paragraful 4); precum cel pentru aprobarea modificărilor aduse bugetului anual în cadrul examinării parlamentare (UE 2010, Tratate consolidate, art. 294, alin. 9).

În primul caz, Consiliul European este cel care trebuie să decidă în unanimitate asupra aprobării CFM (UE 2010. Tratate consolidate, art. 312, alin. 2), sub rezerva aprobării Parlamentului care, în schimb, se pronunță cu o majoritate de membrii săi. În acest caz, pentru a ilustra un posibil conflict, se poate întâmpla ca parlamentarii unui stat membru să nu voteze CFM și ca reprezentantul lor în Consiliul European, pentru coerență politică cu votul parlamentarilor săi, să nu aprobe și el. CFM, deci minus unanimitatea alegătorilor.

În al doilea caz, cel care privește dispozițiile referitoare la sistemul de resurse proprii al Uniunii, Consiliul este din nou cel care trebuie să hotărască conform unei proceduri legislative speciale care prevede unanimitatea voturilor membrilor săi, numai după consultarea Parlamentului European. Uniune (UE. 2010. Tratate consolidate art. 311). Trebuie adăugat că orice decizie de a stabili noi categorii de resurse proprii sau de a desființa una existentă: intră în vigoare numai după aprobarea de către statele membre în conformitate cu cerințele constituționale respective ale acestora.

În sfârşit, suveraniştii nu trebuie să uite că tratatul, în cele din urmă, prevede o procedură specială şi complexă pentru amendamentele care au fost aprobate de majoritatea membrilor Parlamentului European. În acest caz, proiectul de buget astfel modificat este transmis Consiliului și Comisiei pentru ca acestea să poată ajunge la o soluție comună. Dar în cazul în care apare un conflict cu privire la conținutul amendamentelor rămâne numai Consiliului să decidă în unanimitate su amendamentele (UE 2010. Tratate, consolidat art. 294, alin. 9), aprobarea sau respingerea acestora. Cu alte cuvinte, voința unanimă a șefilor de stat sau de guvern prevalează asupra celei a membrilor Comisiei și Parlamentului.

În cele din urmă, trebuie amintit o serie de reguli şi constrângeri pentru gestionarea cheltuielilor şi veniturilor a bugetului Uniunii privind: a) respectarea principiului echilibrului bugetar (înțeles ca un buget echilibrat) care impune Uniunii să se asigure că cheltuielile sunt finanțate în limitele resurselor proprii ale Uniunii (Tratatele consolidate UE 2010, titlul II, articolul 310) , alineatele 1 și 4); b) respectarea principiului anualității bugetelor, prin care cheltuielile înscrise în buget sunt autorizate numai pe durata exercițiului financiar anual (

La sfârşitul acesteia manual pentru potențialii alegători suverani guvernului suveranist de tip galben-verde trebuie reamintit că, pentru a nu mai îmbraca nimic cu cuvinte, va trebui să-și convingă potențialii alegători că pentru a „schimba UE” trebuie să piardă (vai!) suveranitatea internă și că pentru a nu fi o minoritate irelevantă în parlament, va trebui să fie credibil din punct de vedere politic și să fie răspunzător față de alte țări și elitele lor.

Un drum în sus pentru cei care nu ar trebui să mintă alegătorii italieni și europeni cu cuvinte care nu îmbracă nimic, care apelează la cheltuielile publice din belșug pentru un consens pe termen scurt; care neglijează orice mențiune despre scandaloasa evaziune fiscală ale cărei încasări ar putea fi rezervate pentru reducerea stocului datoriei publice într-o sumă mult mai substanțială decât anunțurile privind creșterea PIB-ului.