În timp ce toată lumea are ochii ațintiți în Siria, există cineva care nu pierde din vedere ceea ce se întâmplă în restul lumii. Noii campioni este titlul noului număr 49 al EAST, disponibil în chioșcurile de ziare începând cu 1 septembrie 2013. În dosarul său, centrul atenției este îndreptat către BRICS, fără a pierde din vedere miezul revistei: Europa și calea dificilă către o mai mare integrare politică.
Într-un moment dificil pentru diplomația internațională, când vânturile războiului încep să bată din nou spre teritoriile Orientului Mijlociu, într-un moment în care Franța, Germania, Marea Britanie și Italia nu par să fi fost niciodată atât de împărțite, EAST l-a întrebat pe primul premier și vicepreședinte al Tratatului pentru Constituția Europeană (respins ulterior de referendumurile din Franța și Olanda), Giuliano Amato, o contribuție despre modul în care Bătrânul Continent se pregătește pentru noua provocare electorală pentru reînnoirea Parlamentului de la Strasbourg. Va fi posibil să începem drumul către o Europă federală? În discursul său, Amato a sperat că socialiștii și popularii vor opri avansul forțelor anti-europene găsind curajul să se concentreze pe „mai multă Europă”: o Uniune mai integrată care să revină la creștere fără a-și trăda modelul social. Iată un fragment din textul lui Amato:
„Există așteptări diferite în jurul alegerilor europene din primăvara viitoare. O rată de abținere mai mare decât de obicei poate crește ponderea celor mai multe voturi anti-europene. Din el ar putea ieși un Parlament în care pentru prima dată mișcările populiste luptă pentru hegemonia tradițională a popularilor și socialiștilor, cu consecințe imprevizibile până acum. Nu știu cât de bine întemeiată este această predicție și cât de mult este un coșmar destinat să fie anulat de fapte. Dar aici apare a doua așteptare, adică socialiștii și popularii, pentru a contracara prognoza (sau coșmarul), insistă mult în campania lor electorală pe probleme sociale și creștere, știind că pentru marea majoritate a alegătorilor Europa a încetat să mai fie atractivă pentru că a încetat să ofere ceva mai mult decât state naționale, a încetat să-și apere modelul social, a încetat să ia măsuri pentru ca nimeni să nu rămână în stradă.
[...] Este mai mult decât de dorit ca partidele tradiționale, dincolo de accentul diferit pus pe politicile de austeritate urmate până acum (socialiștii sunt mai critici, popularii mai fermi, care împreună cu cancelarul Merkel și-au asumat o responsabilitate mai mare pentru ei). ), converg în „angajarea în creșterea și protejarea drepturilor sociale. [...] Am avea nevoie – după cum se spune – de „mai multă Europă” și mai precis mai multe resurse și mai multe competențe la nivel european, care să îi permită să îndeplinească acel rol anticiclic, care este esențial pentru atenuarea și echilibrarea efectele ciclice ale austerității de care statele membre nu pot scăpa și cărora nu le pot compensa singure. [...] Cu toate acestea, toată lumea este reticentă să facă din aceasta o temă de campanie electorală, pentru că ostilitatea larg răspândită față de Europa așa cum este poate face ca orice mesaj să fie tradus în „mai multă Europă” nedorit, chiar dacă „mai mult” nu înseamnă o rație suplimentară. decât avem (mai mult la fel), dar o Europă mai integrată și mai bună. [...] Pe scurt, ceea ce ar trebui să înceapă – sau să repornească – este un nou ciclu de pași integratori, în lipsa căruia riscăm să rămânem în blocajul în care ne aflăm, pradă populismelor care valorifică inevitabilul nemulțumire și totuși incapabili să iasă din ea, pentru că sunt paralizați de frica de nemulțumire însăși.
Nu predicând sociabilitatea și creșterea partidelor europene vor depăși acest paradox. Ei vor trebui să aibă curajul să explice și să împărtășească ceea ce este nevoie pentru a-și recupera ambii. Și aici este atunci ingredientul decisiv, cel care reușește să facă lucruri care nu se întâmplă de la sine: curajul. Nu o putem plasa în contextul așteptărilor și previziunilor privind următoarele alegeri europene. Dar putem spera că există”.
Și „Mai multă Europă” este ceea ce cere și Giuseppe Scognamiglio, directorul general adjunct al Unicredit, care în discursul său explică de ce democrațiile naționale nu au viitor și cum Uniunea poate ieși din „furtuna globală” doar cu o mai mare finanțare, fiscal, economic și politic. Spre Europa federală.
În plus, noua ediție din EAST reflectă asupra Orientului Mijlociu și motivele căderii președintelui Morsi în Egipt în Cronica unui eșec a lui Shyam Bhatia: se pregătea Frații Musulmani să formeze o miliție islamică? Drumul complex al lumii arabe către democrație se află în analiza lui Fadi Elhusseini. Cine este noul președinte iranian Hassan Rohani, moderatul care îl înlocuiește pe Ahmadinejad, spune în schimb Farian Sabahi.
„Noii campioni” ai economiei mondiale cărora le este dedicat titlul de EAST 49 nu sunt doar BRICS, ci și MIST: Mexic, Indonezia, Coreea de Sud și Turcia. Dosarul aprofundat din acest număr îi analizează succesele, slăbiciunile și contradicțiile: protestele de la Istanbul și mutarea în Mexic a fabricilor care se mutaseră în China. Triumfurile globale ale Seulului, între tehnologie și Gangnam Style, și furia lui Rio de Janeiro la Cupa Mondială și Jocurile Olimpice. Boom-ul indonezian și capitalismul rus asuprit de corupție, birocrație și amestecul statului. Pentru că, scrie Flavio Fusi în editorialul său, „noii campioni” sunt bogați dar și foarte săraci, sunt duri, dar fragili […]. Un cuptor de contradicții sociale și politice.
Din Europa, intrarea Croației în Uniune, care ar putea conduce restul Balcanilor. Riscurile referendumului privind independența Scoției față de Londra, programat pentru 2014. Urgența locativă în Spania. Criza de identitate a unei Frante zdrobite de comparatii cu Berlinul. Și abținerea italiană văzută de Eric Jozsef.
Din Japonia Două sute de ani de manga, comicul japonez a numit „a noua artă”, care a avut un efect profund asupra societății și obiceiurilor Soarelui Răsare.
Și apoi revoluția imprimantelor 3D, pentru care se așteaptă o piață de 750 de miliarde de euro până la sfârșitul deceniului. O tehnologie disruptivă care ar putea schimba echilibrul mondial și ar putea introduce o nouă eră industrială: la revedere linie de asamblare?
