Și a venit ziua când grillini a salvat băncile. După ce s-a întors la multe promisiuni încălcate în campania electorală (Ilva, TAP, Tav, Terzo Valico), Di Maio a fost nevoit să muște glonțul: să pună bani publici pentru a evita falimentul Băncii Carige, recunoscând că o bancă este de o importanță fundamentală. importanță pentru economiști și pentru companiile locale care, fără ea, ar risca să fie nevoite să închidă.
Dincolo de controversele partidelor de opoziție, începând cu PD insultat puternic de grillini pentru deciziile anterioare de a interveni în sectorul bancar, rezultă declaraţiile exponenţilor actualei guvernări sunt jalnice să încercăm să demonstrăm că de data aceasta totul este diferit, că nu bancherii sunt salvați, ci doar economisitori și că în orice caz nu s-au cheltuit bani publici. Tactica obișnuită de a face tam-tam pentru a ascunde adevărul.
De fapt garanție de stat la emisiunea de obligațiuni de către banca aflată în dificultate fusese deja folosită pentru băncile venețiene și nu reușise să evite procedura ulterioară de încetare. Și în orice caz, garanțiile vor trebui înregistrate și în bugetul de stat și vor contribui la creșterea datoriei publice. De asemenea, comunicatul de presă emis la finalul Consiliului de Miniștri, sugerând și posibilitatea o intervenție a statului el însuși în subscrierea la o eventuală majorare de capital (recapitalizare preventivă) riscă să creeze probleme de credibilitate băncii însăși, alungând orice economisitor să intervină atât prin subscrierea de obligațiuni, cât și de noi acțiuni.
Băncile sunt organizații delicate în care credibilitatea și încrederea sunt active fundamentale. În schimb, actualul guvern dă impresia că acționează doar din impulsul urgenței, luând de la sine înțeles o posibilitate, precum cea a recapitalizării preventive care nu poate fi aprobată de Bruxelles decât în condiții specifice care trebuie evaluate din când în când.
În cazul Carige, negocierile cu autoritățile Comisiei Europene au fost deja făcute sau nu au început încă, după cum reiese dintr-o declarație a autorităților comunitare înseși? Comisarii Carige, numiți de BCE, afirmă că cea mai bună modalitate este de a vinde creditele neperformante rămase încă în burta băncii, opriți sângerarea depozitelor și apoi găsiți un partener privat cu care să vă căsătoriți. Dar odată ce credibilitatea băncii este subminată, nu este o cale ușoară. Câți economisitori vor continua să păstreze un cont în Carige? Și vor da autoritățile UE aprobarea recapitalizării de către statul italian sau, așa cum sa întâmplat cu băncile din Veneto, va trebui să dea faliment?
În orice caz, contrar celor spuse de Salvini, micii acționari privați care dețin încă 58% din capitalul băncii și care au pierdut deja 90% din investiție vor trebui sau nu despăgubiți? Și în acest ultim caz, de ce acționarii băncilor din Veneto și ai celorlalte patru bănci din Toscana și Marche vor putea accesa fondul tocmai înființat cu cea mai recentă lege bugetară și aceștia din Genova nu? Și atunci, dragă Salvini, nu este acest miliard și jumătate alocat alcătuit din bani publici, adică din toți cetățenii, folosit pentru a beneficia de cei care au cumpărat acțiuni la bănci care s-au terminat prost? Și toți ceilalți mici economisitori care au cumpărat acțiuni bancare și care cu siguranță au suferit pierderi mari în ultimii ani pentru că nu sunt demni de protecție publică?
O încurcătură de probleme cu siguranță greu de descurcat. Si totusi nu cu acest sistem se poate rezolva problema siguranța sistemului bancar care este esențială nu doar pentru liniștea economisitorilor, ci și pentru a face finanțarea sistemului de producție fluidă și abundentă, mai ales într-un sistem ca al nostru bazat pe întreprinderi mici și mijlocii care sunt foarte dependente de bănci pentru nevoile lor financiare.
Așa cum a ilustrat de mai multe ori profesorul Marcello Messori, ar fi nevoie de competență și perspectivă pentru a remedia acest sector crucial al economiei noastre. Adică ar fi fost mai bine să intervină la timp astfel încât încurajează restructurarea și unificarea băncilor noastre astfel încât să le facă mai eficiente, mai solide și mai capabile să ofere servicii și finanțare sistemului de producție. Dar presiunea opoziției populiste a împiedicat guvernele trecute să pregătească reguli de natură structurală, în timp ce actualul guvern galben-verde nici măcar nu poate vedea problema, cu atât scopul său este acela al unei țări arhaice și autarhice în care în loc de piața financiară și băncile care funcționează în competiție, va fi suficient să existe o singură bancă publică care să dea bani celor care merită (politic) credit. Trăiască decreșterea fericită!
