Este ușor să spui „Norvegia”. În următorii ani, Regatul Unit va trebui să-și revoluționeze relațiile comerciale cu UE și mulți cred că cel mai bun exemplu de urmat este acordul în vigoare între Oslo și Bruxelles. Dar nu va fi atât de simplu. După succesul frontului pro-Brexit la referendumul din 23 iunie, între cele două maluri ale Canalului a apărut o ceață deasă.
La nivel tehnic, odată ce va părăsi piața unică europeană, Marea Britanie ar putea intra în Spațiul Economic European (SEE) sau în Asociația Europeană de Liber Schimb (AELS), imitând țări precum Norvegia, dar și Elveția sau 'Islanda. Nu ar exista însă acorduri de natură financiară, un capitol vital pentru economia britanică.
În plus, nu este deloc clar care este scopul conservatorilor eurosceptici. În campania electorală pentru referendum, purtătorii „Concediului” spuseseră că vor să renunțe la piața unică europeană și să pună capăt liberei circulații. O poziție extremă, intransigentă, foarte electorală și foarte nerealistă, și pentru că nu ar permite să urmeze celebrul model norvegian. Într-adevăr, Oslo contribuie la bugetul UE și menține granițele deschise pentru tranzitul cetățenilor UE. Două fronturi pe care liderii pro-Brexit nu ar trebui să cedeze, având în vedere că în timpul campaniei pentru referendum au atacat cu o violență deosebită tocmai împotriva transferurilor către UE și imigranții UE.
Pentru a ocoli obstacolul, fostul primar al Londrei și probabil noul prim-ministru Boris Johnson a sugerat să luăm ca model relațiile comerciale dintre Bruxelles și Canada, în timp ce ministrul Justiției Michael Gove a adus chiar în joc Albania.
Problema este că niciuna dintre aceste opțiuni nu ar garanta Regatului Unit un acces pe piața europeană comparabil cu cel de care se bucură afacerile și cetățenii britanici în prezent. Și nu este un detaliu, pentru că aproximativ jumătate din comerțul țării este legat de piața UE. În ceea ce privește celelalte 50%, susținătorii Brexitului nu au precizat niciodată cum intenționează să înlocuiască cele peste 50 de acorduri de liber schimb în vigoare între UE și alte țări ale lumii, cum ar fi Africa de Sud și Coreea de Sud.
Deocamdată, singura certitudine este că negocierile cu Bruxelles-ul nu vor fi rapide sau pașnice. Tot pentru că mizele sunt mari: exporturile Londrei către UE reprezintă 13% din economia națională britanică, în timp ce exporturile UE către Marea Britanie valorează 3% din economia UE. Ca să nu mai vorbim de faptul că mai multe multinaționale (Nissan, de exemplu) și-au înființat sediul european în Marea Britanie pentru că credeau că este cea mai bună poartă către piața continentală. Acum, cu Brexit, cel puțin Germania și Franța vor încerca să ia această prerogativă Regatului Unit.
