Frunzele calde și soporifice Goldilocks. Fetița cu pletele de aur, care timp de opt ani a respins cele două căni de inflație prea caldă și inflație prea rece și a continuat să prefere farfuria creșterii mediocre celei a stagnării și celei hipercalorice a boom-ului, a fost de fapt trimis acasă de alegătorii Occidentului. Acești alegători, care au îndurat primii ani sumbru după criza din 2008 cu mare răbdare, în cele din urmă s-au săturat să aștepte și au început să ceară mai puține prelegeri despre stagnarea seculară și austeritate și mai multă creștere.
Adică au îndurat sângerări și epurări în numele austerității atunci când ar fi trebuit să pretindă tonice și energizante și au început să-și ridice vocea și să înfurie când, în realitate, lucrurile chiar începeau să se îmbunătățească puțin. Corpul social reacționează întotdeauna cu timpi întârziați față de cei detectați de seismografele economiștilor (politicienii stau la jumătatea drumului). Nu o face pentru că e prost, ci pentru că l-au lovit după luni sau ani de zile consecințele ciclului economic. Comenzile pot începe să scadă și economistul înțelege imediat că ciclul s-a încheiat, dar fabrica continuă să funcționeze ca înainte, acumulând încet nevândut în depozit.
Apoi, cu un depozit plin, reduce producția, dar nu și locurile de muncă. Iar dacă lucrurile continuă să se înrăutăţească, arde banii din mână şi apoi cere un împrumut de la bancă. Când nici măcar acest lucru nu mai este suficient, rețelele de protecție socială intră în acțiune, de la indemnizația de șomaj la acele expediente triste folosite în America în primii ani de după criză, de la explozia indemnizațiilor de invaliditate la administrarea de medicamente pe bază de opiacee până la concediați (de către sistemul sanitar public și privat), cu rezultatul frumos. a două milioane de noi dependențe tocmai în rândul bărbaților în vârstă de muncă, nucleul forței de muncă.
Opusul se întâmplă când lucrurile se îmbunătățesc. Comenzile încep să crească, dar fabrica le satisface golind încet depozitul. Apoi da, creste productia, dar nu se angajeaza nimeni, pentru ca prima solutie este sa ore suplimentare, apoi personalului temporar. Apoi, o parte a activității este externalizată, dar externalizarea este de obicei încredințată personalului precar. Aceasta, chiar dacă lucrează temporar, nu ajunge la securitatea psihologică care îi permite să se îndatoreze pentru a-și cumpăra o mașină sau o casă și, chiar dacă o face, banca este cea care nu-i acordă credit pentru că nu are. un loc de muncă stabil.
Următorul pas este renunțarea fabricii de a colecta comenzi suplimentare, în ipoteza că este un fenomen trecător. Dacă după câteva luni cererea rămâne mare, ne resemnăm cu angajări, dar fara a face compromisuri in ceea ce priveste calificarile cerute.Atunci incepi sa faci compromisuri,dar poate tot nu gasesti ceea ce cauti. În cele din urmă începi să oferi mai mult și atunci începe inflația salarială, mai ales dacă productivitatea nu vine în ajutor.
Astăzi, lumea este guvernată de bănci centrale care sunt îngroziți să retrăiască o experiență de recesiune (și pentru că nu ar ști ce să facă, mai ales în Europa, dacă nu se japoneze complet și monetizează pe viață deficitele publice) și care, chiar dacă au vreo intenție de a normaliza politica monetară, sunt obligați reținuți de noua generație de politicieni, cei aleși în ultimii ani cu mandatul de a crește cu orice preț.
Și dacă lumea vrea să crească cu orice preț, atunci va crește cu orice preț. După ce depășim tabuurile monetare în faza Goldilocks, vom depăși cu bucurie tabuurile fiscale (deocamdată). Reforma fiscală republicană, după un an de gestație obositoare, injectează 150 de miliarde pe an în economie și atrage critici aspre democraților pentru gaura bugetară pe care o creează. Atunci ce fac democrații și republicanii împreună, în culise și în câteva zile? Ei lansează un buget pentru următorii doi ani care provoacă o altă gaură de 400 de miliarde, 200 pe an, care se adaugă la celălalt. Nimeni nu protestează, în afară de obișnuitul Rand Paul. Odată ce înveți cum să faci asta, cheltuielile devin din ce în ce mai ușoare. Bun venit în Adventureland, țara experimentelor în care încerci să vezi ce se întâmplă atunci când încerci să arunci gaze fiscale într-un context de ocupare deplină.
Creșterea cu orice preț înseamnă însă tocmai că există costuri. Inflația anuală în SUA va fi foarte aproape de trei procente în decembrie. Există o mulțime de efect de bază, dar nu va arăta frumos. În ultimele zile s-a repetat adesea că creșterea randamentelor obligațiunilor (sau scăderea prețurilor) nu se datorează așteptării unei inflații mai mari, ci solicitării unei rate reale mai mari. Apoi, după zile petrecute mângâindu-ne în acest fel, au sosit datele despre inflația reală, care creștea și ea puternic. Există așadar o dublă presiune, asupra inflației, pe de o parte, și asupra primelor pentru riscul de termen și de credit, pe de altă parte. Această presiune a realiniat prețurile obligațiunilor suficient de jos pentru moment, dar mai multe realiniri vor avea loc în următorii doi ani dacă nu vor exista recesiuni sau prăbușiri ale acțiunilor.
Tranziția de la Goldilocks la artificii presupune separarea destinelor obligațiunilor de cele ale acțiunilor.
Sub Goldilocks ambele s-au descurcat bine, în noul regim acțiunile se vor descurca mai bine decât obligațiunile. Acest lucru nu înseamnă, rețineți, că acțiunile vor crește neapărat, deoarece scăderea multiplilor din cauza creșterii ratelor dobânzilor va anula peste noapte ceea ce câștigurile în creștere vor fi țesute în timpul zilei. Mai simplu spus, acțiunile vor avea tendințe
să se ridice în momentele în care deținătorul de obligațiuni va rămâne calm, dar va trebui apoi să revină la retracția în fazele de indispoziție ale acestuia din urmă.
Adaptarea acestui scenariu la Europa este complicată. Creșterea monedei euro va reduce inflația, care va rămâne un fenomen exclusiv german (în sfârșit reevaluarea internă ajunge în Germania), dar randamentele obligațiunilor europene vor crește în continuare, deși mult mai puțin decât în America, din cauza creșterii primei de risc globale și a încheierii achizițiilor BCE în șase luni. Bursele europene, la rândul lor, vor trebui să facă față unui euro puternic care funcționează împotriva și cu o creștere mai scăzută a câștigurilor și în America, dar vor avea sprijinul unei concurențe mai reduse din partea obligațiunilor. În general, nu suntem printre cei care continuă să favorizeze Europa pentru că are multipli mai mici.
Europa va avea întotdeauna multipli mai mici decât America, atâta timp cât este vorba de a compara un producător auto european cu o tehnologie americană sau o bancă europeană fragilă cu o bancă americană puternică. Venind pe termen scurt, furtuna din ultimele zile a fost reabsorbită și totul a atins cel puțin un nivel temporar de echilibru. Corecția a făcut pe toată lumea să fie puțin mai precaută, dar nu a provocat nicio teamă reală și a fost depășit prea ușor. Asta înseamnă că vor mai fi și altele în lunile următoare, poate mai puțin fulminante, dar totuși enervante. În așteptarea unui nou episod, share-ul va continua să își revină, dar mai încet.
Creșterea volatilității care se poate întrezări nu este aceea a volatilității mărunte zi de zi, ci cea a valurilor de repreciere separate de săptămâni sau luni unele de altele. Rămânem pozitivi pe acțiuni, dar ne gândim și mai mult decât înainte că pentru a ne bucura cu adevărat de ceea ce ne poate oferi piața taur, va fi mai bine să păstrăm poziții structural mai mici decât în anii precedenți.
