GianLorenzo Bernini numit și „suveranul artei” s-a născut la Napoli în 1598 și aproximativ zece ani mai târziu s-a mutat la Roma împreună cu tatăl său, și el sculptor, pentru a realiza lucrări comandate de Papa Paul al V-lea.
Însuși pontiful, la care au ajuns voci care celebrau priceperea băiatului, a fost cel care l-a chemat și i-a ordonat să deseneze capul patronului său, apostolul Pavel. Nici nu a apărut un desen de o frumusețe extraordinară, astfel încât Papa s-a adresat cardinalului Matteo Barberini, patronul artelor, cerându-i să asigure pregătirea tânărului talent. Cazul a fost providențial, având în vedere că Cardinalul avea să devină Papa Ubano VIII.
Tânărul și-a petrecut zilele în Vatican copiend statuile de marmură care erau prezente în colecțiile papale, la scurt timp după aceea i s-au comandat lucrări precum bustul Papei Paul al V-lea. Dar prima sa lucrare importantă a fost comandată de cardinalul Scipione Borghese, nepotul lui. Paul V. Era o serie de statui mari de marmură pentru vila sa, Vila Borghese. Lucrări magnifice, în care piatra arată ca o carne vibrantă, mușchi puternici și vene care pulsa sub piele netedă. Aceste statui l-au făcut celebru pe Bernini, nimic asemănător nu a mai fost văzut până acum.
Papa Grigore al XV-lea a fost cel care i-a ordonat trei busturi și pentru aceasta l-a învățat râvnitul Ordin al lui Hristos și din acel moment a fost numit „Cavalier Bernini”. Au urmat și alte lucrări precum baldachinul de bronz așezat peste ceea ce se presupune a fi mormântul apostolului Petru, sub cupola gigantică. A lucrat acolo timp de trei ani doar pentru a-l proiecta și a modelelor și a fost nevoie de încă șase ani pentru ca lucrarea să fie finalizată. Baldachinul a fost turnat sub supravegherea artistului, o structură de 29 de metri, al cărei vârf se sprijină pe patru coloane uriașe în spirală.
Papa și Bernini au rămas prieteni ca și când Urbano era cardinal, iar la 40 de ani și-a luat și o soție, Caterina Tezio, în vârstă de douăzeci și doi de ani, cunoscută la acea vreme drept cea mai frumoasă fată din Roma. Au avut 11 copii, dintre care nouă au supraviețuit.
Ca arhitect al Sf. Petru, înainte de a fi fost Michelangelo și Rafael, Bernini a avut pentru sine un grup mare de desenatori și pietrari și multe comisii au trebuit să fie subcontractate din cauza volumului mare de muncă care i-a fost încredințat.
Când lucra Bernini parcă s-ar fi inspirat de divin, nimic nu l-a oprit nici măcar timpul, muncind fără întrerupere ore și ore iar pietrarii îl admirau pentru că nu dădea niciodată o lovitură greșită.
Moartea Papei Urban al VIII-lea s-a produs concomitent cu apariția problemelor care l-au pus pe artist în criză, o clopotniță ridicată la un colț al Sf. Petru crease crăpături și noul Papă Inocențiu al X-lea, îngrijorat de fațada bazilicii, a fost gata să-l concedieze. Însă Papa nu a luat această decizie pentru că Bernini i-a prezentat un proiect pentru o fântână care nu putea fi construită. O adevărată capodoperă a inspirației acestui mare maestru: Fântâna celor Patru Râuri din Piazza Navona cu calul, leul, armarillo și palmierul, toate sculptate în travertin.
Lucrările lui Bernini i-au uimit pe toți ceilalți artiști ai perioadei. De asemenea, s-a dedicat altor lucrări din orașul Roma, precum mica biserică Sant'Andrea delle Fratte cu cei doi îngeri splendidi și monumentali, structura enormă a lui Montecitorio, decorarea Porții del Popolo și pe Ponte Sant. — Angelo, rândurile de îngeri de marmură care dansează în vânt. Dar adevăratul său teatru unde a preferat să opereze a fost întotdeauna San Pietro.
Un om considerat cel mai mare european al vremii. A fost invitat la Paris de Ludovic al XVI-lea al Franței și a stat acolo cinci luni. Regele Soare a aspirat la o splendoare ca cea a Romei, iar pentru el Bernini și-a creat bustul în doar 13 ședințe.
Întors la Roma, a trecut la finalizarea grandiosului său program: Piața Sf. Petru cu colonada ei, în plan oval și 240 de metri lățime, un rând cvadruplu de coloane și stâlpi, 372 în total. Din cele 140 de statui așezate pe portic, 96 au fost sculptate de el. Gian Lorenzo Bernini și-a încheiat marea viață la vârsta de optzeci și doi de ani în 1680. Un mare exemplu de arhitectură urbană.
Bernini era, de asemenea, un om strălucit în relații, îi plăcea să primească oaspeții în oraș, scria comedii pline de spirit și organiza piese de teatru.
În realitate, Bernini a fost cel care a oferit Romei secolului al XVII-lea mai multă măreție: „Ești făcut pentru Roma și Roma pentru tine" Papa Urban al VIII-lea i-a spus într-o zi și acum Orașul Etern strălucește cu lucrările sale.
