Democrația sindicală este o problemă serioasă. Tocmai din acest motiv trebuie să clarificăm istoria și responsabilitățile fiecăruia. Statutul Muncitorilor, legea 300 din 1970, prevedea ca drepturile sindicale erau conferite „cele mai reprezentative organizatii sindicale”, termen care indica in esenta Cgil Cisl Uil.
Înainte de 1995, nu era necesar ca organizațiile sindicale să fie semnatare ale unui contract național pentru a avea dreptul la numirea Reprezentantului Sindical al Companiei (RSA). În 1995 au fost propuse două referendumuri de orientare opusă, care au abrogat acea parte a articolului 19 din legea 300/70. Unul, susținut de Cobas și elaborat de Pier Giovanni Alleva, prevedea anularea oricărei cerințe.
Celălalt, în epoca concertării, a vizat tocmai limitarea Cobasului, și a fost elaborat de CGIL și susținut de Fiom-Cgil-ul vremii, cu opoziția CISL. Al doilea a fost singurul referendum care a fost trecut; în acest fel s-a instituit obligaţia semnării contractelor. Însuși Fiom, care îl susținuse, a căzut victimă atunci când, în 2012, nefiind semnat contractul național pentru metalurgii, a căzut în groapa pe care o săpase lui Cobas. Celelalte organizații sindicale nesemnatare (de exemplu Slai Cobas, Flmu Cub, Usb etc.) nu au avut întotdeauna dreptul la distribuirea cotei de 1/3 din RSU (cotă care nu mai există din 2014), spre deosebire de Ugl și Fismic, care au semnat mereu contracte naționale.
Această cotă a fost introdusă în 1993 pentru a evita o deriva corporativă a uniunii. Cât despre Fiat, acum FCA, care nu mai este membră a Confindustria, sistemul electoral care se aplică este cel prevăzut de art. 19 din legea 300 „Statutul Muncitorilor”, și se referă la Reprezentanții Sindicatului Societății (RSA) și Contractul FCA CCSL. Sentința Curții Constituționale 231/2013 a restabilit în mod substanțial acest drept tuturor celor mai reprezentative sindicate, referindu-se legiuitorului la necesitatea reglementării integrale a sistemului printr-o revizuire a articolului 19 din Legea 300/70.
Acordul din 28 iunie 2011, semnat de CGIL-CISL-UIL, nu a modificat regulile în reînnoirea RSU. El a definit însă procedurile de aprobare a acordurilor și de certificare a membrilor și voturilor strânse în RSU. După aprobarea textului consolidat în ianuarie 2014, este posibilă participarea la orice alegere de reprezentare a companiei dacă se subscrie la regulile electorale (ca în toate alegerile democratice). Nu întâmplător USB a dat inițial în judecată pentru că a vrut să semneze doar o parte din Textul Consolidat, dar instanța din Torino, în același an, a constatat greșit în primă instanță și în apel; așa că astăzi chiar și USB-ul a recunoscut aceste reguli.
Democrația este o valoare, e o chestiune serioasă, de aceea se definește prin reguli care nu pot fi schimbate pentru interesele proprii! Sunt probleme serioase în jurul aplicării articolului 39. De ceva vreme mă gândesc că pentru partide și sindicate apartenența și democrația internă trebuie să aibă un cadru legislativ care să depășească autocertificarea și să se îndrepte către o mai mare obiectivitate, care trebuie să se aplice tuturor. .
Mișcarea de 5 stele face bine să participe la dezbatere, dar valoarea exemplului este și mai importantă și sperăm ca declarațiile lui Beppe Grillo și alții cu privire la anularea sindicatelor să fie considerate doar derapaje improvizate, nu foarte potrivite pentru o forță democratică.
Considerăm că democrația reprezentativă este mai „democratică”, care selectează și asigură un control constant și autentic asupra reprezentanților; cea adevărată, pe scurt, așa cum ne-a explicat Norberto Bobbio. Când „democrația directă” elaborează propuneri și alege candidați cu foarte puține clicuri, care nu sunt obligatorii, pentru că până la urmă „garantul” care nu este ales de nimeni decide, suntem pe un teren care nu are prea mult de-a face cu democrația.
