Arta în fiecare epocă a fost întotdeauna o expresie atât a influenței și provocării sociale, cât și politice, capabilă să caracterizeze profund fiecare mișcare artistico-socială care a apărut în fiecare civilizație.
A fost adesea folosit pentru a răspândi noi cunoștințe, ca în încercarea de a-și exprima puterea economică; vezi marii artiști în slujba celor puternici din perioada în care au trăit, de la Papi la marile Domnii care au deținut comanda multor orașe, până în vremurile noastre. Un exemplu mai contemporan este Street-art-ul, care a devenit declarația publică a unei neliniști sociale și politice și a cucerit colecționari din întreaga lume. Un colecționar dispus să plătească sume mari pentru a lua o „smuls” dintr-un zid șterse de soare și ruinat de ploaie.
Și așa se face că arta simte din ce în ce mai mult nevoia să susțină ceva care ne unește pe toți. În primul rând mediul înconjurător, pentru a asigura supraviețuirea fiecărei ființe vii prezente. Omul, natura și animalele. De aici decizia FIRSTarte de a deschide o pagină dedicată exclusiv mediului înconjurător unde sunt tratate teme precum ecologia, poluarea și degradarea mediului, intersectându-le sensul în artă, cultură și societatea contemporană. Evenimente culturale și subiecte pe probleme de mediu și dezvoltare durabilă. Dar este și un loc pentru opinii, comparații și dezbateri cu scopul de a respecta legile morale, mediul și drepturile omului.
Arta a jucat întotdeauna un rol în acest context și, în acest sens, profit de această ocazie pentru a spune o poveste frumoasă, în care un artist spaniol, numit César Manrique, cu pasiunea sa de a reconcilia progresul cu respectul pentru mediu, a reușit să ne transmită o lecție de viață extraordinară.
César Manrique (Arrecife, 24 aprilie 1919 - Teguise, 25 septembrie 1992) a fost un artist spaniol. A vorbit cu pasiune despre frumusețea brută, virgină a insulei sale, Lanzarote, sursa impulsurilor sale artistice și spirituale. Cel mai semnificativ exemplu al stilului său organic este reprezentat de o arhitectură, Mirador del Rio, un loc destinat unui restaurant situat la capătul de nord al insulei. O lucrare amplasată în întregime în stâncă cu un singur element vizibil la exterior, un vitraliu. De reținut că la sfârșitul lucrării, muncitorii au fost nevoiți să pună la loc fiecare stâncă, fiecare piatră de suprafață, până și lichenii care au crescut pe ei au fost păstrați religios.
Planul său de sustenabilitate între artă, arhitectură și mediu a avut în vedere crearea unor centre speciale de observare, tăieturi care să permită turiștilor să pătrundă într-un mediu primitiv care altfel le-ar fi respins. Așa că a decis să plece de la Los Jameos del Agua, o peșteră subterană la nord de Arrecife.
Sub conducerea acestuia, atât accesul în peșteră, cât și corpul de apă au fost curățați de moloz, în timp ce muncitorii au așezat pe tavanul peșterii ghivece suspendate pline cu plante, au plantat cactusi și au construit o scară mare și solidă. Pereții negri nu au fost atinși, singura notă de culoare venea de la pernele portocalii așezate în cameră. În timp ce crabii continuau să prolifereze.
Când Los Jameos a fost inaugurat în 1966, toți insularii erau entuziaști și conștienți că ingeniozitatea lui Manrique le va aduce noroc tuturor. Mai târziu, artistul s-a dedicat refacerii frumuseții a peste 50 de orașe și sate de pe insulă.
Cu toate acestea, arhitectura populară, originară de la coloniștii spanioli, dispărea, înăbușită de un amestec de stiluri moderne lipicioase, unde culorile preferate erau roșul violent, albastrul și verdele. Cu vizite frecvente în toată insula, el i-a convins pe săteni că stilul lor de construcție era o valoare de păstrat. Și așa nu numai locuitorii, ci și antreprenorii au fost încurajați să respecte mediul și tradiția.
De aici, efectul „Lanzarote”: pereți groși fără ferestre de închidere curti interioare interioare pentru a le proteja de vânturi, acoperișuri terasate joase pentru a colecta apa de ploaie, iar culoarea a revenit la toate casele.
Cu aceeași grijă și atenție față de mediul înconjurător, el a proiectat - în armonie cu culorile lavei care traversa binecunoscuta zonă din Montanas del Fuego, unde 33 de cratere erupiseră din 1730 până în 1736 - un drum de oferit turiștilor să viziteze locurile în care forța naturii ajutase la oprirea timpului pentru totdeauna.
În cele din urmă, una dintre ultimele sale contribuții la valorificarea insulei a fost crearea Muzeului Internațional de Artă Modernă și Contemporană, deschis în 1976 în Castelul San José, o fortăreață din secolul al XVIII-lea lângă portul Arrecife. Și, în cele din urmă, cu priceperea sa creativă a agățat picturi moderne pe pereții goi de lavă.
În 1978, artistul a primit Premiul pentru Ecologie și Turism pe care scriitorii de călătorii din Germania de Vest îl acordă în fiecare an personalității care s-a remarcat cel mai mult în protejarea mediului înconjurător.
Așa se face că sustenabilitatea față de mediu a transformat insula Lanzarote într-o lucrare a doi maeștri „Dumnezeu și Manrique”.
Arta poate fi o binecuvântare pentru orice loc de pe pământ. Acest sfat, dacă este respectat, ar putea salva multe dintre cele mai frumoase făpturi ale lui Dumnezeu de la o distrugere viitoare și tot mai iminentă.
